10 definiții pentru apofonie

APOFONÍE, apofonii, s. f. (Lingv.) Alternanță care există între vocalele din tema unui cuvânt. – Din fr. apophonie.

APOFONÍE, apofonii, s. f. (Lingv.) Alternanță care există între vocalele din tema unui cuvânt. – Din fr. apophonie.

apofoníe s. f., art. apofonía, g.-d. art. apofoníei; pl. apofoníi, art. apofoníile

apofoníe s. f., art. apofonía, g.-d. art. apofoníei; pl. apofoníi, art. apofoníile

apofoníe sf [At: DA / Pl: -ii- / E: fr apophonie] (Lin) 1-2 Variație, după anumite reguli, a timbrului (sau/și a cantității) unei vocale, în diferitele aspecte morfologice pe care le iau aceeași rădăcină, același sufix sau aceeași desinență.

APOFONÍE s. (FON.) ablaut. (~ reprezintă alternanța între vocalele din tema unui cuvânt.)

APOFONÍE s.f. Schimbare a vocalei radicale a unui cuvânt în diferite forme flexionare, potrivit unor legi constante. [Gen. -iei. / < fr. apophonie, cf. gr. apo – departe, phone – sunet].

APOFONÍE s. f. alternanță vocalică; ablaut. (< fr. apophonie)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

APOFONÍE s. (FON.) ablaut. (~ reprezintă alternanța între vocalele din tema unui cuvînt.)

APOFONÍE s. f. (< fr. apophonie, cf. gr. apo „departe” + phone „sunet”): schimbare a vocalei radicale a unui cuvânt în diferite forme flexionare, potrivit unor legi constante, ca în cuvintele purta, port, poartă; o fată, unei fete; o carte; unei cărți etc. (v. și alternanță fonetică).

Intrare: apofonie
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular apofonie apofonia
plural apofonii apofoniile
genitiv-dativ singular apofonii apofoniei
plural apofonii apofoniilor
vocativ singular
plural