10 definiții pentru apofonie

apofoníe sf [At: DA / Pl: -ii- / E: fr apophonie] (Lin) 1-2 Variație, după anumite reguli, a timbrului (sau/și a cantității) unei vocale, în diferitele aspecte morfologice pe care le iau aceeași rădăcină, același sufix sau aceeași desinență.

APOFONÍE, apofonii, s. f. (Lingv.) Alternanță care există între vocalele din tema unui cuvânt. – Din fr. apophonie.

APOFONÍE, apofonii, s. f. (Lingv.) Alternanță care există între vocalele din tema unui cuvânt. – Din fr. apophonie.

apofoníe s. f., art. apofonía, g.-d. art. apofoníei; pl. apofoníi, art. apofoníile

apofoníe s. f., art. apofonía, g.-d. art. apofoníei; pl. apofoníi, art. apofoníile

APOFONÍE s. (FON.) ablaut. (~ reprezintă alternanța între vocalele din tema unui cuvânt.)

APOFONÍE s.f. Schimbare a vocalei radicale a unui cuvânt în diferite forme flexionare, potrivit unor legi constante. [Gen. -iei. / < fr. apophonie, cf. gr. apo – departe, phone – sunet].

APOFONÍE s. f. alternanță vocalică; ablaut. (< fr. apophonie)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

APOFONÍE s. (FON.) ablaut. (~ reprezintă alternanța între vocalele din tema unui cuvînt.)

APOFONÍE s. f. (< fr. apophonie, cf. gr. apo „departe” + phone „sunet”): schimbare a vocalei radicale a unui cuvânt în diferite forme flexionare, potrivit unor legi constante, ca în cuvintele purta, port, poartă; o fată, unei fete; o carte; unei cărți etc. (v. și alternanță fonetică).

Intrare: apofonie
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular apofonie apofonia
plural apofonii apofoniile
genitiv-dativ singular apofonii apofoniei
plural apofonii apofoniilor
vocativ singular
plural