2 intrări

19 definiții

APARȚÍNERE s. f. (Rar) Acțiunea de a aparține și rezultatul ei. – V. aparține.

aparțínere (rar) s. f., g.-d. art. aparțínerii

aparțínere s. f., g.-d. art. aparțínerii

aparținére sf [At: DA ms / A: -țin- / Pl: ~ri / E: aparține] (Rar) Ținere de cineva.

APARȚÍNE, aparțin, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține).

APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține).

APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. (Construit cu dativul) A ține de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva, a fi al cuiva. Pămîntul în Republica Populară Romînă aparține celor ce-l muncesc. CONST. R.P.R. 11. ♦ A face parte dintr-o clasă, dintr-o organizație etc. – Prez ind. pers. 1 sg. și: (nerecomandabil) aparțiu. – Variantă: aparțineá vb. II.

APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o clasă, dintr-o organizație etc. – Fr. appartenir (după ține).

aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút

aparțíne vb., ind. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 1 pl. aparțínem; conj. prez. 3 sg. și pl. aparțínă; ger. aparținând; part. aparținút

aparțíne vi [At: HASDEU, I. C. 3 / Pzi: aparțín, (înv) -țiu / E: fr appartenir] 1 A ține de cineva sau de ceva. 2 A fi proprietatea cuiva. 3 (Fig) A se cuveni. 4 A fi în sarcina cuiva. 5 A face parte din...

APARȚÍNE vb. a depinde, a ține. (Trustul ~ de minister.)

APARȚÍNE vb. III. intr. A ține de cineva sau ceva; a fi în posesiunea, în proprietatea cuiva. ♦ A ține de, a face parte (dintr-o familie, dintr-o organizație etc.). [P.i. aparțin. / < fr. appartenir, după ține].

APARȚÍNE vb. intr. a ține de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva; a face parte (din). (după fr. appartenir)

A APARȚÍNE aparțín intranz. 1) A fi al cuiva în virtutea unui drept. 2) A face parte dintr-un întreg. Aparține unei familii de intelectuali. 3) A constitui drept apanaj; a fi propriu. /<fr. appartenir

aparține v. 1. a fi proprietatea cuiva: această casă îmi aparține; 2. a face parte din: el aparține magistraturei.

*aparțín, -út, a -țíne și (nord) -țineá v. tr. (fr. appartenir). Îs al cuĭva: cartea îmĭ aparține mie. Posed, am: atîta bunătate nu-țĭ aparține de cît ție. Țin de, fac parte din: eŭ aparțin patriiĭ. A-țĭ aparține (tu ție), a fi al tăŭ, a fi liber.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

APARȚÍNE vb. a depinde, a ține. (Trustul ~ de minister.)

CUIQUE SUUM (lat.) fiecăruia (ceea) ce-i al său, ce-i aparține – Aforism din dreptul roman. E necesar să se acorde cuique suum.

Intrare: aparținere
aparținere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aparținere aparținerea
plural aparțineri aparținerile
genitiv-dativ singular aparțineri aparținerii
plural aparțineri aparținerilor
vocativ singular
plural
Intrare: aparține
verb (V612)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) aparține aparținere aparținut aparținând, aparțiind singular plural
aparține aparțineți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) aparțin, aparțiu (să) aparțin, aparțiu aparțineam aparținui aparținusem
a II-a (tu) aparții (să) aparții aparțineai aparținuși aparținuseși
a III-a (el, ea) aparține (să) aparțină, aparție aparținea aparținu aparținuse
plural I (noi) aparținem (să) aparținem aparțineam aparținurăm aparținuserăm, aparținusem*
a II-a (voi) aparțineți (să) aparțineți aparțineați aparținurăți aparținuserăți, aparținuseți*
a III-a (ei, ele) aparțin (să) aparțină, aparție aparțineau aparținu aparținuseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)