19 definiții pentru aparține aparținea


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

aparține vi [At: HASDEU, I. C. 3 / Pzi: aparțin, (înv) iu / E: fr appartenir] 1 A ține de cineva sau de ceva. 2 A fi proprietatea cuiva. 3 (Fig) A se cuveni. 4 A fi în sarcina cuiva. 5 A face parte din...

APARȚÍNE, aparțin, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține).

APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține).

APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. (Construit cu dativul) A ține de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva, a fi al cuiva. Pămîntul în Republica Populară Romînă aparține celor ce-l muncesc. CONST. R.P.R. 11. ♦ A face parte dintr-o clasă, dintr-o organizație etc. – Prez ind. pers. 1 sg. și: (nerecomandabil) aparțiu. – Variantă: aparțineá vb. II.

APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o clasă, dintr-o organizație etc. – Fr. appartenir (după ține).

APARȚÍNE vb. III. intr. A ține de cineva sau ceva; a fi în posesiunea, în proprietatea cuiva. ♦ A ține de, a face parte (dintr-o familie, dintr-o organizație etc.). [P.i. aparțin. / < fr. appartenir, după ține].

APARȚÍNE vb. intr. a ține de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva; a face parte (din). (după fr. appartenir)

A APARȚÍNE aparțín intranz. 1) A fi al cuiva în virtutea unui drept. 2) A face parte dintr-un întreg. Aparține unei familii de intelectuali. 3) A constitui drept apanaj; a fi propriu. /<fr. appartenir

aparține v. 1. a fi proprietatea cuiva: această casă îmi aparține; 2. a face parte din: el aparține magistraturei.

APARȚINEÁ vb. II v. aparține.

*aparțín, -út, a -țíne și (nord) -țineá v. tr. (fr. appartenir). Îs al cuĭva: cartea îmĭ aparține mie. Posed, am: atîta bunătate nu-țĭ aparține de cît ție. Țin de, fac parte din: eŭ aparțin patriiĭ. A-țĭ aparține (tu ție), a fi al tăŭ, a fi liber.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút

aparțíne vb., ind. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 1 pl. aparțínem; conj. prez. 3 sg. și pl. aparțínă; ger. aparținând; part. aparținút

aparține (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțin, conj. aparțină)

aparțin, -ții 2, -ține, inf., -ținând ger., -ținător adj. v.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

APARȚÍNE vb. a depinde, a ține. (Trustul ~ de minister.)

APARȚINE vb. a depinde, a ține. (Trustul ~ de minister.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

aparțineá (-n, -út), vb. – A face parte din, a fi propriu cuiva. Format pe baza vb. ținea, ca fr. appartenir de la tenir.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CUIQUE SUUM (lat.) fiecăruia (ceea) ce-i al său, ce-i aparține – Aforism din dreptul roman. E necesar să se acorde cuique suum.

Intrare: aparține
verb (V612)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aparține
  • aparținere
  • aparținut
  • aparținutu‑
  • aparținând
  • aparțiind
  • aparținându‑
  • aparțiindu‑
singular plural
  • aparține
  • aparțineți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aparțin
  • aparțiu
(să)
  • aparțin
  • aparțiu
  • aparțineam
  • aparținui
  • aparținusem
a II-a (tu)
  • aparții
(să)
  • aparții
  • aparțineai
  • aparținuși
  • aparținuseși
a III-a (el, ea)
  • aparține
(să)
  • aparți
  • aparție
  • aparținea
  • aparținu
  • aparținuse
plural I (noi)
  • aparținem
(să)
  • aparținem
  • aparțineam
  • aparținurăm
  • aparținuserăm
  • aparținusem
a II-a (voi)
  • aparțineți
(să)
  • aparțineți
  • aparțineați
  • aparținurăți
  • aparținuserăți
  • aparținuseți
a III-a (ei, ele)
  • aparțin
(să)
  • aparți
  • aparție
  • aparțineau
  • aparținu
  • aparținuseră
verb (V513)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aparținea
singular plural
  • aparțineți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
plural I (noi)
  • aparținem
(să)
  • aparținem
a II-a (voi)
  • aparțineți
(să)
  • aparțineți
a III-a (ei, ele)
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

aparține aparținea

  • 1. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: depinde ține un exemplu
    exemple
    • Pămîntul în Republica Populară Romînă aparține celor ce-l muncesc. CONST. R.P.R. 11.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: