2 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

anúnț sn [At: MAIORESCU, CR. I, 120 / V: (înv; după lat) -núnciu, -núnțiu / Pl: ~uri / E: fr annonce] 1 Înștiințare (tipărită, mai ales într-un jurnal) prin care se aduce ceva la cunoștința publicului Si: încunoștințare, vestire. 2-3 (Pex) Foaie volantă (sau spațiu dintr-un jurnal) cu anunțuri (1).

ANÚNȚ, anunțuri, s. n. Înștiințare (scrisă). – Din anunța (derivat regresiv).

ANÚNȚ, anunțuri, s. n. Înștiințare scrisă. – Din anunța (derivat regresiv).

ANÚNȚ, anunțuri, s. n. Înștiințare difuzată prin afișare sau tipărită în ziare, prin care se aduce ceva la cunoștința publicului; încunoștințare.

ANÚNȚ, anunțuri, s. n. Înștiințare scrisă; încunoștințare. – După fr. annonce.

ANÚNȚ s.n. Înștiințare scrisă; încunoștințare. [< anunța, după fr. annonce].

ANÚNȚ s. n. înștiințare scrisă; aviz. (după fr. annonce)

ANÚNȚ ~uri n. Înștiințare, de obicei scrisă și expusă public, cuprinzând informații de interes general; aviz. /v. a anunța

*1) anúnț n., pl. urĭ (fr. annonce s. f., d. annoncer, a anunța. Lat. annuntius înseamnă „anunțător”). Înștiințare scrisă orĭ tipărită p. toată lumea: a publica un anunț în ziar.

*2) anúnț, a v. tr. (fr. annoncer, d. lat. an-nuntiare. V. denunț). Fac cunoscut, public: a anunța o vînzare. Manifest: cerurile anunță gloria luĭ Dumnezeŭ. Prezic: barometru anunță timp frumos. Predic: a anunța evanghelia.

anunța vtr [At: NEGRUZZI, S. I, 68 / Pzi: ~nu / E: fr annoncer] 1 A face cunoscut. 2 (Spc) A spune numele cuiva care a venit în vizită sau pentru afaceri.

ANUNȚÁ, anúnț, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a vesti, a încunoștința. ♦ A vesti sosirea cuiva (rostindu-i numele cu voce tare). – Din fr. annoncer, lat. annuntiare.

ANUNȚÁ, anúnț, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a vesti, a încunoștința. ♦ A vesti sosirea cuiva (rostindu-i numele cu voce tare). – Din fr. annoncer, lat. annuntiare.

ANUNȚÁ, anúnț, vb. I. Tranz. A face cunoscut, a încunoștința, a vesti, a da de știre. În orice caz, Dumitraș, te anunț că hotărîrea mea rămîne nestrămutată. SADOVEANU, N. F. 146. Tata se interesa de fiecare dintre noi și-și anunța întoarcerea. SAHIA, N. 59. ♦ A vesti sosirea cuiva (rostindu-i numele cu voce tare). Anunță-mă la tov. ministru.

ANUNȚÁ, anúnț, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a vesti, a încunoștința. ♦ A vesti sosirea cuiva (rostindu-i numele cu voce tare). – Fr. annoncer (lat. lit. annuntiare).

ANUNȚÁ vb. I. tr. A aduce la cunoștință; a încunoștința. ♦ A vesti sosirea cuiva (cu voce tare). [P.i. anúnț. / < fr. annoncer, cf. lat. annuntiare].

ANUNȚÁ vb. tr. a aduce la cunoștință. ◊ a vesti sosirea cuiva sau un eveniment. (< fr. annoncer, lat. annuntiare)

A ANUNȚÁ anúnț tranz. 1) (persoane) A aduce la cunoștință printr-un anunț; a înștiința; a vesti; a informa. 2) (numele unei persoane sosite) A vesti sosirea rostind cu voce tare. 3) A semnaliza ca urmând să se producă în viitor. [1] 5) (știri, vești, informații) A aduce la cunoștință publicului larg; a transmite; a comunica; a relata; a emite; a difuza. /<fr. annoncer, lat. annuntiare

  1. Numerotare incorectă a sensurilor: «5» după «3». — Ladislau Strifler

anunciu n. înștiințare prin care se face cunoscut ceva publicului: foaie de anunciuri.

anunțà v. 1. a da de știre, a vesti: cele dintâi flori ce anunță primăvara la triștii călători BOL.; 2. a spune numele unei persoane care intră într’un salon; 3. a face cunoscut dinainte: barometrul anunță vreme frumoasă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

anúnț s. n., pl. anúnțuri

arată toate definițiile

Intrare: anunț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • anu
  • anunțul
  • anunțu‑
plural
  • anunțuri
  • anunțurile
genitiv-dativ singular
  • anu
  • anunțului
plural
  • anunțuri
  • anunțurilor
vocativ singular
plural
Intrare: anunța
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • anunța
  • anunțare
  • anunțat
  • anunțatu‑
  • anunțând
  • anunțându‑
singular plural
  • anunță
  • anunțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • anu
(să)
  • anu
  • anunțam
  • anunțai
  • anunțasem
a II-a (tu)
  • anunți
(să)
  • anunți
  • anunțai
  • anunțași
  • anunțaseși
a III-a (el, ea)
  • anunță
(să)
  • anunțe
  • anunța
  • anunță
  • anunțase
plural I (noi)
  • anunțăm
(să)
  • anunțăm
  • anunțam
  • anunțarăm
  • anunțaserăm
  • anunțasem
a II-a (voi)
  • anunțați
(să)
  • anunțați
  • anunțați
  • anunțarăți
  • anunțaserăți
  • anunțaseți
a III-a (ei, ele)
  • anunță
(să)
  • anunțe
  • anunțau
  • anunța
  • anunțaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

anunț

etimologie:

anunța

  • 1. A aduce la cunoștință.
    exemple
    • În orice caz, Dumitraș, te anunț că hotărîrea mea rămîne nestrămutată. SADOVEANU, N. F. 146.
      surse: DLRLC
    • Tata se interesa de fiecare dintre noi și-și anunța întoarcerea. SAHIA, N. 59.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A vesti sosirea cuiva (rostindu-i numele cu voce tare).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Anunță-mă la tovarășul ministru.
        surse: DLRLC

etimologie: