2 intrări

29 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ANÚNȚ, anunțuri, s. n. Înștiințare (scrisă). – Din anunța (derivat regresiv).

ANÚNȚ, anunțuri, s. n. Înștiințare scrisă. – Din anunța (derivat regresiv).

ANÚNȚ, anunțuri, s. n. Înștiințare difuzată prin afișare sau tipărită în ziare, prin care se aduce ceva la cunoștința publicului; încunoștințare.

ANÚNȚ, anunțuri, s. n. Înștiințare scrisă; încunoștințare. – După fr. annonce.

anúnț s. n., pl. anúnțuri

anúnț s. n., pl. anúnțuri

anúnț sn [At: MAIORESCU, CR. I, 120 / V: (înv; după lat) -núnciu, -núnțiu / Pl: ~uri / E: fr annonce] 1 Înștiințare (tipărită, mai ales într-un jurnal) prin care se aduce ceva la cunoștința publicului Si: încunonștințare, vestire. 2-3 (Pex) Foaie volantă (sau spațiu dintr-un jurnal) cu anunțuri (1).

ANÚNȚ s. 1. afiș, înștiințare, (livr.) placat, (pop.) afipt, (înv.) publicație. (Un ~ indica orarul.) 2. v. comunicare.

ANÚNȚ s.n. Înștiințare scrisă ; încunoștințare. [< anunța, după fr. annonce].

ANÚNȚ s. n. înștiințare scrisă; aviz. (după fr. annonce)

anúnț (anúnțuri), s. n. – Înștiințare (scrisă), aviz. – Fr. annonce.Der. anunța, vb., din fr. annoncer; anunțător, adj. (care anunță).

ANÚNȚ ~uri n. Înștiințare, de obicei scrisă și expusă public, cuprinzând informații de interes general; aviz. /v. a anunța

*1) anúnț n., pl. urĭ (fr. annonce s. f., d. annoncer, a anunța. Lat. annuntius înseamnă „anunțător”). Înștiințare scrisă orĭ tipărită p. toată lumea: a publica un anunț în ziar.

*2) anúnț, a v. tr. (fr. annoncer, d. lat. an-nuntiare. V. denunț). Fac cunoscut, public: a anunța o vînzare. Manifest: cerurile anunță gloria luĭ Dumnezeŭ. Prezic: barometru anunță timp frumos. Predic: a anunța evanghelia.

ANUNȚÁ, anúnț, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a vesti, a încunoștința. ♦ A vesti sosirea cuiva (rostindu-i numele cu voce tare). – Din fr. annoncer, lat. annuntiare.

ANUNȚÁ, anúnț, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a vesti, a încunoștința. ♦ A vesti sosirea cuiva (rostindu-i numele cu voce tare). – Din fr. annoncer, lat. annuntiare.

ANUNȚÁ, anúnț, vb. I. Tranz. A face cunoscut, a încunoștința, a vesti, a da de știre. În orice caz, Dumitraș, te anunț că hotărîrea mea rămîne nestrămutată. SADOVEANU, N. F. 146. Tata se interesa de fiecare dintre noi și-și anunța întoarcerea. SAHIA, N. 59. ♦ A vesti sosirea cuiva (rostindu-i numele cu voce tare). Anunță-mă la tov. ministru.

ANUNȚÁ, anúnț, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a vesti, a încunoștința. ♦ A vesti sosirea cuiva (rostindu-i numele cu voce tare). – Fr. annoncer (lat. lit. annuntiare).

anunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 anúnță

anunțá vb., ind. prez. 1 sg. anúnț, 3 sg. și pl. anúnță, 1 pl. anunțăm

Intrare: anunț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular anu anunțul
plural anunțuri anunțurile
genitiv-dativ singular anu anunțului
plural anunțuri anunțurilor
vocativ singular
plural
Intrare: anunța
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) anunța anunțare anunțat anunțând singular plural
anunță anunțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) anu (să) anu anunțam anunțai anunțasem
a II-a (tu) anunți (să) anunți anunțai anunțași anunțaseși
a III-a (el, ea) anunță (să) anunțe anunța anunță anunțase
plural I (noi) anunțăm (să) anunțăm anunțam anunțarăm anunțaserăm, anunțasem*
a II-a (voi) anunțați (să) anunțați anunțați anunțarăți anunțaserăți, anunțaseți*
a III-a (ei, ele) anunță (să) anunțe anunțau anunța anunțaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)