12 definiții pentru antistrofă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

antistrófă sf [At: LM / Pl: ~fe / E: fr antistrophe] 1 A doua parte a unei poezii lirice, cântată de cor după strofa și înainte de epodă, în teatrul antic grec. 2 Repetare în ordine inversă a cuvintelor dintr-un vers, frază etc. 3 Figură retorică prin care se repetă același cuvânt de mai multe ori într-o frază.

ANTISTRÓFĂ, antistrofe, s. f. 1. A doua parte în triada strofă-antistrofă-epodă a unei poezii lirice cântate de cor în teatrul antic grec. 2. Repetare a cuvintelor în ordine inversă în vers, în frază. – Din fr. antistrophe.

ANTISTRÓFĂ, antistrofe, s. f. 1. A două parte în triada strofă-antistrofă-epodă a unei poezii lirice cântate de cor după strofă și înainte de epodă în teatrul antic grec. 2. Repetare a cuvintelor în ordine inversă în vers, în frază. – Din fr. antistrophe.

ANTISTRÓFĂ, antistrofe, s. f. A două stanță a unei poezii lirice, cântată de cor în teatrul antic grec. – Fr. antistrophe.

ANTISTRÓFĂ s.f. 1. A doua stanță dintr-o poezie lirică, cântată de cor în teatrul antic grec. 2. (Ret.) Repetarea cuvintelor în ordine inversă în vers, în frază etc. [< fr., lat., gr. antistrophe].

ANTISTRÓFĂ s. f. 1. răspuns al corului în tragedia antică grecească. 2. a doua stanță într-o poezie lirică grecească, între strofă și epodă. 3. repetare a cuvintelor în ordine inversă în vers, în frază etc.; epiforă. (< fr. antistrophe, lat. antistropha)

antistrofă f. a doua strofă a unui cântec liric grec.

*antistrófă f., pl. e (vgr. antistrophé, d. anti, contra, și strophé, întoarcere, strofă). A doŭa strofă a poeziiĭ lirice cîntate de coru teatruluĭ grecesc vechĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!antistrófă (-tis-tro-/-ti-stro-) s. f., g.-d. art. antistrófei; pl. antistrófe

antistrófă s. f. (sil. mf. -stro-) → strofă


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

antistrofă (< gr. ἀντίστροφή, στρέφω, „a întoarce”) 1. În tragedia* antică greacă, orice răspuns al corului care, p. ext., a ajuns să desemneze partea sa lirică. 2. Secțiunea mediană a poeziei lirice gr., situată între strofă* și epodă*.

ANTISTROFĂ (< fr. antistrophe < gr. antistrophe: cf. gr. anti, contra, și strophe, strofă) A doua stanță (strofă), cu un anumit număr de versuri și cu înțeles complet, cîntată de cor în teatrul antic grec, după ce se cînta strofa. Din punct de vedere metric, ea corespunde silabă cu silabă strofei care o precede. În vechea comedie greacă (ex. comediile lui Aristofan) era denumită antistrofă partea a patra, care urma după parabază (v.). În Prometeu, tragedia lui Eschil, corul, deplîngînd soarta eroului, cîntă în strofa I: „Plîngem ursita-ți grozav', o, Prometeu! Lacrimi din ochii miloși curg șiroaie Ce se revarsă pe obrajii-ne fragezi. Schimbă în lege toanele, domnește Zeus fără cruțare de nime, -nfățișînd Luciu al lumii trufaș, ascuțiș Celor ce odat' stăpînit-au pe cer.” În antistrofa I, căci în tragedia antică numărul antistrofelor corespunde numărului strofelor, corul continuă: „Huiește-ntreagă o țară de vaiet, Mărirea pierdută și cinstea cea mare-a Titanilor frați: pe a ta o jelește, Tot neamul ce-n Asia sfîntă trăiește.” (ESCHIL, Prometeu și Perșii, traducere de D. Foti) În vechea retorică, antistrofa este sinonimă cu epifora (v.).

Intrare: antistrofă
antistrofă substantiv feminin
  • silabație: an-tis-tro-fă, an-ti-stro-fă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • antistro
  • antistrofa
plural
  • antistrofe
  • antistrofele
genitiv-dativ singular
  • antistrofe
  • antistrofei
plural
  • antistrofe
  • antistrofelor
vocativ singular
plural

antistrofă

  • 1. A doua parte în triada strofă-antistrofă-epodă a unei poezii lirice cântate de cor în teatrul antic grec.
    surse: DEX '09 DN
  • 2. Repetare a cuvintelor în ordine inversă în vers, în frază.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN MDN '00 sinonime: epiforă
  • 3. Răspuns al corului în tragedia antică grecească.
    surse: MDN '00

etimologie: