ANTERIU, anterie, s. n. Haină lungă purtată de preoții ortodocși; sutană. ♦ Haină lungă pe care o purtau în trecut boierii români și lăutarii. [Var.: antereu s. n.] – Din tc. anteri.

anteriu sn [At: DA / V: (pop) -reu / Pl: ~ie / E: tc anteri] 1 Haină lungă purtată de preoții ortodocși Si: sutană. 2 Haină lungă pe care o purtau boierii români. 3 Haină lungă purtată în trecut de lăutari.

ANTERIU (pl. -ie), Mold. ANTEREU (pl. -ree) sn. 👕 Haină lungă pînă jos, de la ceafă pînă la glesne, pe care o poartă preoții pe sub giubea și de-adreptul pe cămașă, încingîndu-se cu brîul pe la mijloc; tot astfel de haină purtau altădată cei din clasa boierească, precum și Țiganii lăutari (🖼 143): unul se încurca în anteriu, altul în patrafir (D.-ZAMF.); era gătit c’un antereu de cutuie (GN.); proverb: e mai aproape cămașa decît ~ul, ne îngrijim mai mult de noi decît de alții (ZNN.) ¶ 2 Haină țărănească lungă pînă la brîu, cu mîneci strîmte la margine, încheiată de sus pînă jos cu un rînd de nasturi și înflorată la piept, guler și mîneci cu găitane de diferite colori (🖼 144) ¶ 3 Zăbun lung pînă peste genunchi ce poartă țărancele din unele județe de la șes ale Munteniei [tc. anteri].

ANTERIU, anterie, s. n. Haină lungă purtată de preoții ortodocși; sutană. ♦ Haină lungă pe care o purtau în trecut boierii români. ♦ Haină lungă purtată în trecut de lăutari. [Var.: antereu s. n.] – Din tc. anteri.

ANTERIU, anterie, s. n. 1. Haină lungă, încheiată cu nasturi de sus pînă jos, purtată de preoții ortodocși. Anteriul părintelui mătura praful drumului. PAS, L. I 14. 2. Haină lungă, orientală, purtată de boierii romîni (pînă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea). Trecu pe lîngă monumentul lui vodă-Calimah, în anteriu lung de metal și cu ișlic... de bronz. DUMITRIU, B. F. 90. ♦ Haină lungă purtată în trecut de lăutari. Cîntau... tarafuri de lăutari în anterie curate. PAS, L. I 58. – Variantă: antereu (HOGAȘ, M. N. 141, ALECSANDRI, T. I 317) s. n.

ANTERIU, anterie, s. n. Haină lungă purtată de preoții ortodocși. ♦ Haină lungă pe care o purtau boierii romîni. ♦ Haină lungă purtată în trecut de lăutari. [Var.: antereu s. n.] – Tc. anteri.

ANTERIU ~e n. 1) Haină lungă preoțească, încheiată cu nasturi de sus până jos. 2) Haină lungă boierească. 3) Haină lungă, purtată, în trecut, de lăutari. /<turc. anteri

anteriu (antereu) n. 1. haină boierească lungă ce se punea d’a dreptul peste cămașă: coconașul purta un antereu de suvaia alb NEGR.; 2. haină lungă până la glezne, purtată sub giubea până în timpul din urmă (și în parte încă obișnuită) de preoții bătrâni și de țiganii lăutari: cu antereu ăst de lăutar AL., popa Buligă își pune poalele antereului în brâu CR.; 3. haină țărănească ce acopere pe toate celelalte, înflorată la piept, guler și mâneci cu găitane de diferite colori. Anteriul a fost purtat de toate clasele vechii noastre societăți, dela boieri până la țigan, și în cele din urmă și-a găsit un refugiu durabil în îmbrăcămintea țăranului. [Turc. ANTERI, de unde și forma moldovenească antereu].

anteríŭ n., pl. ie (turc. anteri, pop. antari, după numele poetuluĭ arabic Antar [sec. 6], care purta asemenea haĭnă). O haĭnă lungă și supțire pe care o purtaŭ boĭeriĭ pe supt gĭubea, ĭar astăzĭ numaĭ preuțiĭ. Munt. la șes (antiriŭ). Zăbun femeĭesc lung pînă maĭ jos de genunchĭ. Vestă bărbătească cu mînicĭ. – În est anteréŭ, pl. eĭe, care azĭ înseamnă „haĭnă scurtă de șiac supțire ornată cu săradurĭ”.

antereu sn vz anteriu

antireu sn vz anteriu

antiriu sn vz anteriu

ANTEREU 👉 ANTERIU.

ANTIRIU = ANTERIU.

antereu n. Mold. V. anteriu.

anteréŭ, V. anteriŭ.

antiríŭ, V. anteriŭ.

anteriu s. n., art. anteriul; pl. anterie, art. anteriele

anteriu s. n., art. anteriul; pl. anterie, art. anteriele

anteriu s. n., art. anteriul; pl. anterie, art. anteriele

anteriu, -rie.

anteriu (anterie), s. n. – Caftan, în trecut haină fastuoasă bărbătească. La început era tipică pentru boieri sau domni; apoi a ajuns comună printre țărani. Astăzi desemnează numai hainele lungi preoțești. – Mr. antiriu, megl. antiriĭa. Tc. anteri, din arab. ’antarῑ (Șeineanu, II, 20; Meyer 11; Lokotsch 84); cf. ngr. ἀντερί sau ἀντερίον „haină lungă preoțească”, alb. anderi, bg., sb. anterija.

ANTERIU s. reverendă, sutană, (Ban. și Transilv.) mintie, (înv.) libadea. (~ preoțesc.)

ANTERIU s. reverendă, sutană, (Ban. și Transilv.) mintie, (înv.) libadea. (~ preoțesc.)

Anteriul lui Arvinte – Arvinte e un personaj comic din snoavele noastre populare. L-au zugrăvit Vasile Alecsandri în comedia Arvinte și Pepelea și Al. Donici în fabula Anteriul lui Arvinte. E tipul zgîrcitului ridicol care, avînd coatele roase la anteriu, le-a peticit tăind din mîneci. Cum însă lumea se prăpădea de rîs, și-a făcut mîneci, tăind din poale. Astfel pînă la urmă, anteriul nu mai semăna nici măcar cu-un mintean. Celor ce se comportă la fel, adică celor ce strică într-o parte, spre a drege, chipurile, în altă parte, li se spune că procedează ca Arvinte cu anteriul său. Poezia Sonete de mart, scrisă în anul 1908, din Caleidoscopul lui A. Mirea, avertizează în încheiere cu privire la condițiile vieții de atunci: „Muncește fără preget înainte / Și nu uita că viața asta proastă / E ca și anteriul lui Arvinte”. FOL.