antanacláză sf [At: DEX² / Pl: ~ze / E: antanaclase] Repetare succesivă a unui cuvânt cu alte sensuri, din motive stilistice.

ANTANACLÁZĂ, antanaclaze, s. f. Repetiție a unui cuvânt folosit succesiv cu alte sensuri, din motive stilistice. – Din fr. antanaclase.

ANTANACLÁZĂ, antanaclaze, s. f. Repetiție a unui cuvânt, folosit succesiv cu alte sensuri, din motive stilistice. – Din fr. antanaclase.

!antanacláză (an-ta-na-cla-/ant-a-) s. f., g.-d. art. antanaclázei; pl. antanacláze

antanacláză s. f. (sil. -cla-; mf. ant-), g.-d. art. antanaclázei; pl. antanacláze

ANTANACLÁZĂ s.f. (Lit.) Figură de stil constând în reluarea unui cuvânt, folosit succesiv în alte accepții ale sale. [Pl. -ze. / < fr. antanaclase, cf. gr. antanaklasis].

ANTANACLÁZĂ s. f. figură de stil constând în reluarea unui cuvânt, folosit succesiv în accepții diferite. (< fr. antanaclase)

*antanacláză f., pl. e (vgr. antanáklasis, răsfrîngere). Ret. Repetițiunea aceluĭașĭ cuvînt cu alt înțeles: inima are rațiunĭ (socotelĭ) pe care rațiunea (mintea) nu le înțelege.

antanaclază (gr. antanaklasis „repercusiune, refracția luminii sau sunetului”), figură care constă în repetarea unui cuvânt luat în sensuri diferite, firește, grație contextului:... x... x’... (A): „Dar să nu uităm că suntem în Argeș și că tipărim o foaie cu douăzeci de foi.” (T. Arghezi) • Uneori, cuvântul repetat în a. se diversifică semantic, prin context, cu o nuanță de sens deosebit de fină, iar în acest caz se numește diaforă.