ANTANACLAZĂ, antanaclaze, s. f. Repetiție a unui cuvânt folosit succesiv cu alte sensuri, din motive stilistice. – Din fr. antanaclase.

antanaclază sf [At: DEX² / Pl: ~ze / E: antanaclase] Repetare succesivă a unui cuvânt cu alte sensuri, din motive stilistice.

ANTANACLAZĂ, antanaclaze, s. f. Repetiție a unui cuvânt, folosit succesiv cu alte sensuri, din motive stilistice. – Din fr. antanaclase.

ANTANACLAZĂ s.f. (Lit.) Figură de stil constînd în reluarea unui cuvînt, folosit succesiv în alte accepții ale sale. [Pl. -ze. / < fr. antanaclase, cf. gr. antanaklasis].

ANTANACLAZĂ s. f. figură de stil constând în reluarea unui cuvânt, folosit succesiv în accepții diferite. (< fr. antanaclase)

*antanacláză f., pl. e (vgr. antanáklasis, răsfrîngere). Ret. Repetițiunea aceluĭașĭ cuvînt cu alt înțeles: inima are rațiunĭ (socotelĭ) pe care rațiunea (mintea) nu le înțelege.

antanaclază (desp. an-ta-na-cla-/ant-a-) s. f., g.-d. art. antanaclazei; pl. antanaclaze

!antanaclază (an-ta-na-cla-/ant-a-) s. f., g.-d. art. antanaclazei; pl. antanaclaze

antanaclază s. f. (sil. -cla-; mf. ant-), g.-d. art. antanaclazei; pl. antanaclaze

ANTANACLAZĂ Repetiție* a aceluiași cuvânt cu sensuri diferite (vezi POLISEMIE) sau apropiere în același context* a două cuvinte omonime*: O lume e în lume și o vecie ține (Eminescu); sensurile diferite ale substantivului care formează antanaclaza sunt „omenire” și „univers”. Antanaclaza se încadrează în seria figurilor etimologice (vezi FIGURĂ), structuri sintactice repetitive cu implicații semantice. Este apropiată ca efect stilistic de paronomază*, cu diferența că, în cazul paronomazei, termenii care se repetă nu au decât un aspect fonetic asemănător, pe când în antanaclază se repetă cuvinte cu formă identică: Și nu cunoști pe buza mea scânteietoare / Buzele calde câte m-au sorbit (Arghezi). În limba română, unde ortografia fonetică nu permite variații semantice bazate pe aspectul grafic, antanaclaza nu este o sursă pentru jocul de cuvinte. Refrenul* poate fi și el considerat o formă de antanaclază, în măsura în care reluarea unui vers*/ distih*/ strofă* aduce în text o modificare semantică față de aparițiile sale anterioare. • Antanaclaza se deosebește greu de diaforă*. repetiție în care cuvântul prezintă, la reluare, doar o nuanță diferită de sens. Vezi FIGURĂ (ETIMOLOGICĂ); REPETIȚIE. M.M.

antanaclază (gr. antanaklasis „repercusiune, refracția luminii sau sunetului”), figură care constă în repetarea unui cuvânt luat în sensuri diferite, firește, grație contextului:... x... x’... (A): „Dar să nu uităm că suntem în Argeș și că tipărim o foaie cu douăzeci de foi.” (T. Arghezi) • Uneori, cuvântul repetat în a. se diversifică semantic, prin context, cu o nuanță de sens deosebit de fină, iar în acest caz se numește diaforă.

ANTANACLAZĂ (< fr. antanaclase < gr. antanaklasis; cf. gr. anti, contra și anaklasis, repercusiune) 1 În stilistică, folosirea, în cuprinsul aceluiași context, a unui cuvînt omonim, luat în sens cu totul diferit. Ex. Pui, pui, pui, pui, pui, pui Vin la sînu-mi să ie pui! (V. ALECSANDRI, Poezii populare) 2 În versificația modernă, antanaclaza își află o aplicare prin folosirea refrenelor îmbogățite cu semnificații și tonalități noi, ceea ce le sporește puterea de sugestie muzicală. Ex. Veniți: privighetoarea cîntă și liliacul e-nflorit! Veniți: privighetoarea cîntă în aerul îmbălsămit! Veniți: privighetoarea cîntă în aeru-mbătat de roze. În aeru-mbătat de roze, veniți – privighetoarea cîntă! (AL. MACEDONSKI, Noaptea de mai)