12 definiții pentru antagonic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

antagónic, ~ă a [At: DEX2 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr antagonique] 1 Care se află în contradicție Si: antagonist (1). 2 Care se află în relație de opoziție. 3 (Îs) Contradicție ~ Componentă a procesului de dezvoltare care constă în distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou.

ANTAGÓNIC, -Ă, antagonici, -ce, adj. Antagonist. ◊ (Fil.) Contradicție antagonică = contradicție care constituie conținutul procesului de dezvoltare și care nu se rezolvă decât prin distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou. – Din fr. antagonique.

ANTAGÓNIC, -Ă, antagonici, -ce, adj. Antagonist. ◊ Contradicție antagonică = contradicție care constituie conținutul procesului de dezvoltare și care nu se rezolvă decât prin distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou. – Din fr. antagonique.

ANTAGÓNIC, -Ă, antagonici, -e, adj. Antagonist. Între forțele fundamentale antagonice, și anume clasa muncitoare și burghezia, se desfășoară o luptă de clasă tot mai ascuțită. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 73. În el [Alecsandri] s-au luptat întotdeauna două tendințe: tendința de înnoire, de reformare și tendința de conservare, care au rămas alăturea, antagonice. IBRĂILEANU, SP. CR. 117.

ANTAGÓNIC, -Ă, antagonici, -e, adj. Antagonist. ◊ Contradicție antagonică = contradicție la baza căreia stă lupta de neîmpăcat între vechi și nou și care nu se poate rezolva decât prin distrugerea vechiului, constituind în același timp conținutul intern al procesului de dezvoltare. – Fr. antagonique (< gr.).

ANTAGÓNIC, -Ă adj. Antagonist. [< fr. antagonique].

ANTAGÓNIC, -Ă adj. opus ireductibil, în antagonism; rival, inamic; antagonist. (< fr. antagonique)

ANTAGÓNIC ~că (~ci, ~ce) v. ANTAGONIST. /<fr. antagonique


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

antagónic (opus) adj. m., pl. antagónici; f. antagónică, pl. antagónice

antagónic adj. m., pl. antagónici; f. sg. antagónică, pl. antagónice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ANTAGÓNIC adj. v. antagonist.

ANTAGONIC adj. antagonist, opus, potrivnic. (Relații ~.)

Intrare: antagonic
antagonic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • antagonic
  • antagonicul
  • antagonicu‑
  • antagonică
  • antagonica
plural
  • antagonici
  • antagonicii
  • antagonice
  • antagonicele
genitiv-dativ singular
  • antagonic
  • antagonicului
  • antagonice
  • antagonicei
plural
  • antagonici
  • antagonicilor
  • antagonice
  • antagonicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

antagonic

  • exemple
    • Între forțele fundamentale antagonice, și anume clasa muncitoare și burghezia, se desfășoară o luptă de clasă tot mai ascuțită. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 73.
      surse: DLRLC
    • În el [Alecsandri] s-au luptat întotdeauna două tendințe: tendința de înnoire, de reformare și tendința de conservare, care au rămas alăturea, antagonice. IBRĂILEANU, SP. CR. 117.
      surse: DLRLC
    • 1.1. filosofie Contradicție antagonică = contradicție care constituie conținutul procesului de dezvoltare și care nu se rezolvă decât prin distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou.
      surse: DEX '09

etimologie: