ANEXARE, anexări, s. f. Acțiunea de a anexa; anexiune. – V. anexa.

A SE ALĂTURA mă alătur intranz. 1) A se așeza alături; a se apropia mult (de ceva sau de cineva); a se alipi. 2) A deveni adeptul unei mișcări, al unui curent ideologic, împărtășindu-i ideile; a adera. ~ la părerea generală. /Din alături

ALĂTURARE, alăturări, s. f. Acțiunea de a (se) alătura; punere alături (uneori cu scopul de a înlesni o comparație).

ALĂTURARE, alăturări, s. f. Acțiunea de a (se) alătura.

alăturare f. anex, comparațiune: fără alăturare, incomparabil.

alăturáre f. Acțiunea de a alătura, de a anexa, de a compara.

alătura [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 315/4 / Pzi: alătur, -rez / E: alături] 1-2 vtr A (se) așeza alături Si: alipi (1-2). 3-4 vtr (Înv) A (se) învecina. 5-6 vtr (Înv) A (se) apropia de ceva. 7 vt (Înv) A adăuga. 8 vr (Înv) A adera la o cauză, la o mișcare. 9 vt A compara.

ALĂTURA (-ur, -urez) I. vb. tr. 1 A pune alături, a așeza unul lîngă altul: alăturați mesele, ca să fie loc pentru toți ¶ 2 A apropia, a aduce alături: la a mea învățătură ia aminte și la cuvintele mele alătură-ți urechea (BIBL.) ¶ 3 A adăuga, a anexa: vei alătura la petițiune și actele legalizate ¶ 4 ‡A pune față în față, a confrunta, a compara: m’am nevoit de am alăturat izvodul slovenesc lîngă cel grecesc (BIBL.). II. vb. refl. 1 A veni alături, a se așeza lîngă cineva sau ceva, a se apropia: apoi, deschizînd un cortel, se alătură de mine (ALECS.) ¶ 2 A sta alături, a fi în atingere, a se hotărnici: moșia se alăturează spre răsărit cu siliștea satului ¶ 3 ‡A se asemăna, a fi asemenea, a se potrivi: omul se alătură cu dobitoacele cele fără minte și să asămănă lor (BIBL.).

ALĂTURA, alătur, vb. I. 1. Tranz. A pune unul lîngă altul, a face să stea alături. Șapte buți alătura... Și din gură iar striga... TEODORESCU, P. P. 654. ♦ (Cu privire la un act sau un document) A anexa. Alăturăm planul lucrării. 2. Refl. (Urmat de determinări în dativ sau introduse prin prep. «de») A se apropia foarte mult de cineva sau de ceva; a se așeza alături. Și tu mi te alături, cu umărul, fierbinte. STANCU, C. 103. El cerca a se alătura de pom, dar pomul îi zise: Nu te apropia de mine. ISPIRESCU, L. 125. Mihnea-vodă nu-l credea, Ci de geam s-alătura, La cîrlige se uita. TEODORESCU, P. P. 475. (Scopul alăturării este de a însoți în mers pe cineva) împreună... vecini... rosti Sender, alăturîndu-se convoiului. CAMILAR, N. I 87.

ALĂTURA, alătur, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza alături, a (se) apropia mult. [Var.: lătura vb. I] – V. alături.

A ALĂTURA alătur tranz. 1) A face să se alăture. 2) A mai pune la ceea ce este; a adăuga. 3) fig. A examina simultan sau succesiv pentru a stabili similitudinile și diferențele; a confrunta; a compara. /Din alături

alăturare sf [At: CANTEMIR, IST. 108 / Pl: ~rări / E: alătura] 1 Așezare alături Si: alăturat¹ (1), alipire (1), alipit¹ (1). 2 (Înv) Învecinare. 3 (Înv) Apropiere de ceva Si: alăturat¹ (3). 4 (Înv) Adăugare. 5 (Înv) Aderare la o cauză, la o mișcare Si: (Înv) alăturat¹ (5). 6 Comparare.

alăturà v. 1. a pune alăturea, a anexa, a compara, a pune în paralel; 2. a se apropia: nu poți să te alături de el.

alătur și -éz, a -á v. tr. (d. alăturea). Pun alăturea: a alătura o bancă de alta. Anexez: a alătura o scrisoare la alta saŭ alteĭa. Compar: a alătura un lucru cu altu. V. refl. Alăturați-vă de zid.

alăturare s. f., g.-d. art. alăturării; pl. alăturări

alăturare s. f., g.-d. art. alăturării; pl. alăturări

alăturare s. f., g.-d. art. alăturării; pl. alăturări

alătura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alătur, 3 alătură; conj. prez. 1 sg. să alătur, 3 să alăture

alătura (a ~) vb., ind. prez. 3 alătură

alătura vb., ind. prez. 1 sg. alătur, 3 sg. și pl. alătură

alătur, alături 2, alătură 3.

ALĂTURARE s. (livr.) juxtapunere. (~ unor elemente.)

ALĂTURA vb. 1. v. anexa. 2. (livr.) a juxtapune. (~ mai multe elemente.)

ALĂTURARE sf. 1 Faptul de a (se) alătura ¶ 2 Comparațiune: fac o ~ frumoasă între rege și popor (JIP.); în ~ cu, față de, comparat cu.

anexare sf [At: DA / Pl: ~xări / E: anexa] 1 Alipire la... 2 Unire. 3 Adăugare. 4 Alăturare. 5 Încorporare (a unui stat sau a unei provincii) Si: anexat¹ (5), anexiune (5).

A ANEXA ~ez tranz. 1) A alătura în calitate de anexă. 2) fig. (teritorii străine, țări) A alipi cu forța. /<fr. annexer

ANEXARE, anexari, s. f. Acțiunea de a anexa; anexiune. – V. anexa.

ANEXARE, anexări, s. f. Acțiunea de a anexa; adăugare, alăturare. Anexarea actelor la cerere. ♦ Anexiune.

ANEXARE, anexări, s. f. Acțiunea de a anexa; alipire, alăturare; anexiune.

ANEXARE s.f. Acțiunea de a anexa; anexiune. [< anexa].

*anexáre f., pl. ărĭ. Anexiune.

anexa vtr [At: IORGA, C. I. II, 68 / Pzi: ~xez / E: fr annexer] 1 A alipi la (de) ceva. 2 A uni (cu). 3 A adăuga (la). 4 (Îe) A ~ o țară (provincie, oraș) A încorpora la o altă țară (mai mare).

*ANEXA (-exez) vb. tr. A alătura pe lîngă un alt lucru; a uni: vei ~ la petițiune și actele necesare; Dobrogea a fost anexată la Romînia după războiul de la 1877 [fr.].

ANEXA, anexez, vb. I. Tranz. A alipi, a alătura, a adăuga la ceva. A anexa un act la o cerere. ♦ A încorpora o țară, o provincie etc. prin violență, împotriva voinței locuitorilor.

ANEXA, anexez, vb. I. Tranz. A alipi, a alătura la ceva. ♦ A încorpora un teritoriu prin violență. – Fr. annexer.

ANEXA vb. I. tr. A alătura, a alipi, a adăuga (la ceva). ♦ A încorpora unui stat (prin mijloace violente) o țară, un teritoriu străin etc. [< fr. annexer].

ANEXA vb. tr. 1. a alătura, a alipi, a adăuga. 2. a încorpora unui stat, prin mijloace violente un teritoriu străin. (< fr. annexer)

anexà v. a alătura la un ce principal.

ANEXA vb. 1. a (se) alătura, a (se) atașa. (~ la memoriu actele necesare.) 2. a alipi, a atașa, a încorpora, (înv.) a întrupa, a lipi. (~ un teritoriu străin.)

*anexéz v. tr. (fr. annexer, d. annexe, anexă. V. conexez). Alătur, alipesc, fac să depindă de: a anexa o hîrtie la o scrisoare (uneĭ scrisorĭ), o provincie la o țară (uneĭ țărĭ).

anexare s. f., g.-d. art. anexării; pl. anexări

anexare s. f., g.-d. art. anexării; pl. anexări

anexare s. f., g.-d. art. anexării; pl. anexări

anexa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. anexez, 3 anexează; conj. prez. 1 sg. să anexez, 3 să anexeze

anexa (a ~) vb., ind. prez. 3 anexează

anexa vb., ind. prez. 1 sg. anexez, 3 sg. și pl. anexează

anexez, -xează 3.

ANEXARE s. alipire, anexiune, încorporare. (~ unui teritoriu străin.)

ANEXARE s. alipire, încorporare. (~ unui teritoriu.)

ANEXA vb. 1. a (se) alătura, a (se) atașa. (~ la memoriu actele necesare.) 2. a alipi, a atașa, a încorpora, (înv.) a întrupa, a lipi. (~ un teritoriu străin.)

ALĂTURA vb. 1. a (se) anexa, a (se) atașa. (~ la memoriu actele necesare.) 2. (livr.) a juxtapune. (~ mai multe elemente.)