2 intrări

28 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

anemiá [At: DA / Pzi: -iéz / E: fr (s')anémier] 1-2 vtr (A aduce sau) a ajunge într-o stare de slăbiciune, prin anemie. 3-4 vtr (Fig) (A face sau) a ajunge fară putere.

ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Din fr. (s')anémier.

ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Din fr. (s')anémier.

ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. A ajunge în stare de slăbiciune din cauza anemiei; a deveni anemic. S-a anemiat din cauza bolii.Tranz. Hrana proastă anemiază organismul. - Pronunțat: -mi-a.

ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune, din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Fr. (s')anémier.

anemiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 anemiáză, 1 pl. anemiém (-mi-em); conj. prez. 3 să anemiéze; ger. anemiínd (-mi-ind)

anemiá vb. (sil. -mi-a), ind. prez. 3 sg. și pl. anemiáză, 1 pl. anemiém (sil. -mi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. anemiéze; ger. anemiínd (sil. -mi-ind)

ANEMIÁ vb. I tr., refl. A(-și) pierde puterile din cauza anemiei. [Pron. -mi-a, p.i. 4 -iem (pron. -mi-em), ger. -iind. / < fr. anémier].

ANEMIÁ vb. tr., refl. a (-și) pierde puterile din cauza anemiei. (< fr. /s'/anémier)

A SE ANEMIÁ mă ~éz intranz. A ajunge în stare de anemie; a deveni anemic. [Sil. -mi-a] /<fr. [s']anémier

A ANEMIÁ ~éz tranz. A face să se anemieze. [Sil. -mi-a] /<fr. [s']anémier

anemíe sf [At: MEHEDINȚI, G. F. 189 / Pl: ~ii / E: fr anémie] 1 Stare de slăbiciune cauzată de scăderea globulelor roșii și a hemoglobinei din sânge. 2 (Îs) -pernicioasă Formă gravă de anemie (1), cronică și progresivă (produsă de îmbolnăvirea măduvei oaselor) datorită acțiunii unei toxine care împiedică formarea elementelor celulare din sânge.

ANEMÍE, anemii, s. f. Boală determinată de scăderea cantitativă sau calitativă a globulelor roșii și a hemoglobinei din sânge. – Din fr. anémie.

ANEMÍE, anemii, s. f. Boală determinată de scăderea cantitativă sau calitativă a globulelor roșii și a hemoglobinei din sânge. – Din fr. anémie.

ANEMÍE s. f. Boală determinată de scăderea cantitativă sau calitativă a globulelor roșii din sînge. ◊ Anemie pernicioasă v. pernicios.

ANEMÍE s. f. (Adesea fig.) Boală determinată de scăderea cantitativă sau calitativă a globulelor roșii din sânge. – Fr. anémie (< gr.).

anemíe s. f., art. anemía, g.-d. art. anemíei; pl. anemíi, art. anemíile

anemíe s. f., art. anemía, g.-d. art. anemíei; pl. anemíi, art. anemíile

ANEMÍE s.f. Stare de slăbiciune cauzată de scăderea numărului de globule roșii din sânge. ◊ Anemie pernicioasă = stare gravă de anemie în care măduva oaselor nu mai poate forma globule roșii. [Gen. -iei. / < fr. anémie, cf. gr. an – fără, haima – sânge].

ANEMÍE s. f. stare de slăbiciune cauzată de scăderea numărului de globule roșii și a hemoglobinei din sânge. ♦ ~ pernicioasă = stare gravă de anemie în care măduva oaselor nu mai poate forma globule roșii. (< fr. anémie)

Intrare: anemia
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) anemia anemiere anemiat anemiind singular plural
anemia anemiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) anemiez (să) anemiez anemiam anemiai anemiasem
a II-a (tu) anemiezi (să) anemiezi anemiai anemiași anemiaseși
a III-a (el, ea) anemia (să) anemieze anemia anemie anemiase
plural I (noi) anemiem (să) anemiem anemiam anemiarăm anemiaserăm, anemiasem*
a II-a (voi) anemiați (să) anemiați anemiați anemiarăți anemiaserăți, anemiaseți*
a III-a (ei, ele) anemia (să) anemieze anemiau anemia anemiaseră
Intrare: anemie
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular anemie anemia
plural anemii anemiile
genitiv-dativ singular anemii anemiei
plural anemii anemiilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)