anemie sf [At: MEHEDINȚI, G. F. 189 / Pl: ~ii / E: fr anémie] 1 Stare de slăbiciune cauzată de scăderea globulelor roșii și a hemoglobinei din sânge. 2 (Îs) -pernicioasă Formă gravă de anemie (1), cronică și progresivă (produsă de îmbolnăvirea măduvei oaselor) datorită acțiunii unei toxine care împiedică formarea elementelor celulare din sânge.

*ANEMIE sf. 1 🩺 Stare bolnăvicioasă caracterizată prin împuținarea numărului globulelor roșii din sînge sau prin alterarea calitativă a acestora și mai ales prin reducerea cantității de hemoglobina ce cuprind globulele ¶ 2 Stare bolnăvicioasă, slăbiciune în general [fr.].

ANEMIE s. f. Boală determinată de scăderea cantitativă sau calitativă a globulelor roșii din sînge. ◊ Anemie pernicioasă v. pernicios.

ANEMIE s. f. (Adesea fig.) Boală determinată de scăderea cantitativă sau calitativă a globulelor roșii din sînge. – Fr. anémie (< gr.).

ANEMIE s.f. Stare de slăbiciune cauzată de scăderea numărului de globule roșii din sînge. ◊ Anemie pernicioasă = stare gravă de anemie în care măduva oaselor nu mai poate forma globule roșii. [Gen. -iei. / < fr. anémie, cf. gr. an – fără, haima – sînge].

ANEMIE s. f. stare de slăbiciune cauzată de scăderea numărului de globule roșii și a hemoglobinei din sânge. ♦ ~ pernicioasă = stare gravă de anemie în care măduva oaselor nu mai poate forma globule roșii. (< fr. anémie)

ANEMIE ~i f. Boală determinată de scăderea globulelor roșii și a hemoglobinei din sânge. [G.-D. anemiei] /<fr. anémie

anemie f. slăbirea corpului prin lipsă de sânge.

*anemíe f. (vgr. anaimia, d. an- fără, și aima, sînge. V. septic-emíe). Med. Împuținarea orĭ supțierea sîngeluĭ, ca la ofticoșĭ. Fig. Slăbiciune: anemia uneĭ societățĭ.

anemie s. f., art. anemia, g.-d. art. anemiei; pl. anemii, art. anemiile (desp. -mi-i-)

anemie s. f., art. anemia, g.-d. art. anemiei; pl. anemii, art. anemiile

anemie s. f., art. anemia, g.-d. art. anemiei; pl. anemii, art. anemiile