ANCORA, ancorez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o navă sau un corp plutitor de fundul apei cu ajutorul unei ancore; p. ext. a se opri, a ajunge (definitiv) undeva. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) fixa. 2. A lega un sistem tehnic de un alt sistem tehnic sau de pământ (pentru a împiedica deplasarea sau răsturnarea lui). – Din ancoră.

ancora vti [At: MACEDONSKI, O. I, 161 / Pzi: ~rez / E: ancoră] 1 A arunca ancora. 2 A opri (corabia, vasul etc.) într-un loc, aruncând ancora. 3 (Fig) A trage la... 4 A fixa bine (2). 5 (Fig) A aduce la realitate.

*ANCORA (-orez) vb. intr. ⛵ 1 A se opri într’un loc aruncînd ancora vaporului acolo: vîntul fiind favorabil, în zori ancoram la Galipoli (I.-GH.) ¶ 2 Fig. A se opri, a rămînea stabilit într’un loc: a ancorat în noua grupare [după fr. ancrer].

ANCORA, ancorez, vb. I. 1. Intranz. A fixa o navă sau un corp plutitor de fundul apei cu ajutorul unei ancore; p. ext. a se opri, a ajunge (definitiv) undeva. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) fixa. 2. Tranz. A lega un sistem tehnic de un alt sistem tehnic sau de pământ (pentru a împiedica deplasarea sau răsturnarea lui). – Din ancoră.

ANCORA, ancorez, vb. I. Intranz. A lăsa ancora în apă pentru a asigura împotriva valurilor sau a curenților o navă care staționează; p. ext. a opri o navă sau (subiectul fiind nava) a se opri din plutire. Am ancorat de cinci zile și aștept. SEBASTIAN, T. 31. Corăbii și vapoare de-a lungul malurilor dormeau ancorate, priponite cu frînghii groase de sîrmă. BART, E. 126. Un fluierat pornește de la vapoarele ancorate în port. DUNĂREANU, CH. 84. Ancorează, marinare! Iată: noaptea s-a lăsat. MACEDONSKI, O. I 161. ♦ Fig. A se fixa de o bază solidă. Pădurea rămînea să se zbată pe loc, ancorată în piatră și pămînt. DUMITRIU, N. 187.

ANCORA, ancorez, vb. I. 1. Intranz. A lăsa ancora în apă pentru a asigura împotriva valurilor sau a curenților o navă care staționează; p. ext. a se opri din plutire. 2. Tranz. A lega un sistem tehnic de un alt sistem tehnic sau de pămînt (pentru a împiedica deplasarea sau răsturnarea lui). – Din ancoră.

ANCORA vb. I. 1. intr. A scufunda ancora în apă pentru a fixa o navă care staționează; (p. ext.) a se opri din plutire. 2. tr. A lega un sistem tehnic de un altul sau de pămînt pentru mai multă stabilitate. ♦ tr., refl. (Fig.) A (se) fixa pe o bază solidă. [< it. ancorare].

ANCORA vb. I. intr. a imobiliza o navă, o mină cu ajutorul ancorei (1). II. tr. a lega un sistem tehnic de un altul sau de pământ pentru mai multă stabilitate. III. tr., refl. (fig.) a (se) fixa pe o bază solidă. (< it. ancorare)

A ANCORA ~ez 1. intranz. 1) (despre persoane) A scufunda ancora pentru a opri nava din deplasare; a arunca ancora. 2) (despre nave sau corpuri plutitoare) A imobiliza cu ajutorul unei ancore. 3) fig. A ajunge definitiv (undeva). 2. tranz. (sisteme tehnice, elemente de construcție) A fixa de pământ (sau de alt sistem tehnic) un element de construcție. /Din ancoră

ancorà v. a arunca ancora.

ANCORĂ, ancore, s. f. 1. Piesă grea de metal cu brațele ca niște gheare, care se coboară cu un lanț, o frânghie sau o parâmă de pe o navă în fundul apei, unde se agață pentru a ține nava în loc. ◊ Expr. A arunca ancora = a ancora; a se opri. A ridica ancora = a pleca în călătorie (cu o navă). 2. Bară (de metal) în formă de T sau de X care împiedică un zid să se dărâme. ♦ Cablu care fixează stâlpi, coșuri înalte de fabrică. – Din it., lat. ancora.

ancoră sf [At: (a. 1700) ap. HEM 1201 / V: (înv) ~nho~ / Pl: ~re / E: lat ancora (cf dubletul: anchiră, anghiră)] 1 (Mrn) Piesă grea de metal, cu doi (sau mai mulți) dinți mari în formă de cârlige, care se lasă în apă (de pe corabie sau vapor) cu ajutorul unei frânghii, odgon sau lanț, pentru ca să se înfigă pe fundul apei și astfel să țină corabia (sau vaporul) pe loc Cf mâță, rac. 2 (Îe) A arunca (sau lăsa) ~ra A ancora. 3 A ridica ~ra A porni la drum. 4 (Aht) Piesă de fier în formă de S, T, sau X, (fixată la capătul unei bare, al unui cablu etc.) servind la legarea zidurilor între ele, a grinzilor de ziduri, a coșurilor de pe șarpanta acoperișului etc., pentru a împiedica deplasarea lor (datorită greutății sau a presiunilor exercitate asupra lor). 5 (Îs) ~ de turlă Cablu care asigură tumul sondei petroliere (al unui pilon etc.) contra răsturnării pe care ar cauza-o vântul. 6 (Fig) Refugiu. 7 (Pop) Simbolul credinței, al stabilității, al calmului și al constanței pentru cineva.

*ANCORĂ (pl. -ore) sf. 1 ⛵ Instrument de fier, cu două sau mai multe ghiare, care servește la legarea corăbiilor, vapoarelor, etc. de fundul apei, cu ajutorul unor lanțuri sau parîme (🖼 120); a arunca ancora, a coborî ancora în fundul mării spre a opri în loc vasul; a ajunge, a se fixa într’un loc; a ridica ancora, a scoate ancora din apă și a o readuce pe bordul vasului; a pleca dintr’un loc (vorb. de un vas): pe seară corabia care-i ducea își întindea pînzele și ridica ancora (I.-GH.) ¶ 2 Fig.: e ancora mea de scăpare, e singurul mijloc care mă poate scăpa ¶ 3 ⛵ ~ plutitoare de furtună = DRAGĂ ¶ 4 🌊 Instrument de fier cu mai multe ghiare articulate pe care aeronautul îl aruncă din nacela sa spre a opri balonul ¶ 5 💒 Scoabă de fier în formă de S sau de T ce se pune într’un zid spre a-l susține sau a-l întări (🖼 119) [lat.].

ANCORĂ, ancore, s. f. 1. Piesă grea de metal cu brațele ca niște gheare, care se coboară cu un lanț, o frânghie sau o parâmă de pe o navă în fundul apei, unde se agață pentru a ține nava în loc. ◊ Expr. A arunca ancora = a ancora; a se opri. A ridica ancora = a pleca în călătorie (cu o navă). 2. Bară (de metal) în formă de T sau de X care împiedică un zid să se dărâme. ♦ Cablu care fixează stâlpi, coșuri înalte de fabrică. – Din it., lat. ancora.

ANCORĂ, ancore, s. f. 1. Instrument greu de metal cu mai mulți dinți ascuțiți, fixat la capătul unui lanț, pe care marinarii îl aruncă în fundul apei, înfigîndu-l în pămînt, spre a imobiliza vasul pe care navighează. [Evantia] își amintea că [Neagu] îi spuse o dată că la ancoră e locul lui la postul de plecare. BART, E. 236. ◊ Expr. A arunca (sau a lăsa) ancora = a opri un vas într-un port, a ancora. A ridica ancora = a pleca cu vasul din port; fig. (familiar) a porni la drum. Am ancorat de 5 zile și aștept. Nu știu cînd o să ridic ancora. Miroase a ciclon. SEBASTIAN, T. 31. 2. Cablu cu care se fixează de pămînt anumiți stîlpi, construcții înalte etc. ♦ Piesă de fier curbată sau formată din două bare încrucișate, care se fixează între două ziduri sau două grinzi pentru a întări legătura dintre ele.

ANCORĂ, ancore, s. f. 1. Piesă grea de metal cu mai multe brațe cu gheare, fixată la capătul unui lanț, pe care marinarii o înfig în pămîntul din fundul apei spre a imobiliza vasul pe care navighează. 2. Piesă (de metal) care servește la ancorarea unui sistem tehnic. ♦ Cablu cu care se fixează de pămînt anumiți stîlpi, construcții înalte etc. – It. ancora (lat. lit. ancora).

ANCORĂ s.f. 1. Piesă grea metalică, cu brațe în formă de cîrlige ascuțite, care se lasă la fundul apei pentru a fixa o navă. ◊ A arunca ancora = a ancora; a ridica ancora = a pleca la drum cu o navă. 2. Cablu care întărește anumiți stîlpi, construcții înalte etc. ♦ Piesă de oțel care întărește legătura dintre elementele unei construcții. [< lat. ancora, cf. it. ancora].

ANCORĂ s. f. 1. piesă grea, metalică, în formă de cârlige ascuțite, pentru a fixa o navă. 2. cablu care întărește anumiți stâlpi, construcții înalte etc. ◊ piesă de oțel care întărește legătura dintre elementele unei construcții. (< it., lat. ancora)

ANCORĂ ~e f. 1) Piesă grea de metal cu câteva brațe în formă de gheare cu care se imobilizează o navă. 2) Cablu cu care se fixează un element de construcție. 3) Undiță cu trei cârlige folosită la pescuitul unor pești răpitori. [G.-D. ancorei] /<it., lat. ancora

ancoră f. 1. unealtă de fier cu doi dinți care se lasă în fundul mării spre a înțepeni corabia; 2. fig. ultimul mijloc: ancoră de scăpăre.

*áncoră f., pl. e (lat. áncora, vgr. ánkyra). Mar. Un instrument de fer [1] cu brațe care se aruncă în apă ca să fixeze corabia. (Aŭ și buloanele un fel de ancoră). A arunca ancora, a ancora; a ridica ancora, a porni cu corabia. Fig. Ancoră de salvare, mijloc de salvare. – Vechĭ și azĭ rar ánchiră și ánghiră (după ngr.).

*ancoréz v. intr. (it. ancorare, fr. ancrer). Arunc ancora, opresc corabia ancorînd. Fig. Mă opresc după oare-care umblet: a ancora într’un partid.

ancora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ancorez, 3 ancorează; conj. prez. 1 sg. să ancorez, 3 să ancoreze

ancora (a ~) vb., ind. prez. 3 ancorează

ancora vb., ind. prez. 1 sg. ancorez, 3 sg. și pl. ancorează

ancoră s. f., g.-d. art. ancorei; pl. ancore

ancoră s. f., g.-d. art. ancorei; pl. ancore

ancoră s. f., g. d. art. ancorei; pl. ancore

ancoră (ancore), s. f. – Piesă de metal cu brațe ca niște gheare care se coboară cu un lanț de pe o navă pe fundul mării. – Var. (înv.) anghiră. – Mr. angură. Lat. ancora (sec. XIX). Var. (sec. XV) din sl. anŭkira și acesta din ngr. ἄγϰυρα sau ἄγϰουρα (Philippide, II, 631), cf. alb. angurë. – Der. ancora, vb. (a fixa cu ajutorul ancorei); ancoraj, s. n. (ancorare).

a ridica ancora expr. a porni la drum, a o lua din loc.

ANCORĂ s. (MAR.) (înv. și reg.) rac, (înv.) cătușă, mâță.

ANCORĂ s. (MAR.) (înv. și reg.) rac, (înv.) cătușă, mîță.