analitic, ~ă a [At: HASDEU, I. C. VIII / Pl: ~ici, -ice / E: fr analitique, lat analiticus, ngr ὰναλυτιϰός] 1-2 Care se bazează pe analiză (1, 4). 3-4 Care procedează prin analiză (1, 4). 5 (Îs) Chimie ~ă Ramură a chimiei care se ocupă cu cercetarea elementelor și combinațiilor lor. 6 (Îs) Spirit ~ Capacitate mintală de a disocia părțile componente ale unui întreg, spre a-l cunoaște Si: analitism (5). 7 (Îas) Persoană care are capacitate analitică (6). 8 (Îs) Limbă -ă Limbă care exprimă raporturile gramaticale prin cuvinte izolate. 9 (Îs) Geometrie ~ă Ramură a geometriei care folosește calculul algebric. 10 (Îs) Fizică -ă Ramură a fizicii care folosește calculul infinitezimal.

*ANALITIC adj. 1 Care se face prin analiză: metodă ~ă ¶ 2 Care arată lucrurile în amănunte; programă ~ă, programă care explică punct cu punct părțile ei generale ¶ 3 ➕ Care întrebuințează algebra și calcul infinitezimal: geometrie ~ă, mecanică ~ă ¶ 4 📖 Limbi ~e, limbi care au forme hotărîte, distincte, pentru exprimarea noțiunilor în înțelesurile și raporturile lor variate [fr.].

ANALITIC, -Ă, analitici, -e, adj. Care se bazează pe analiză, care procedează prin analiză. Metodă analitică. Judecată analitică. ◊ [Filimon a scris] o serie de articole teatrale, cari dovedesc un spirit cultivat, analitic și serios. GHICA, S. A. 79. ◊ Chimie analitică = ramură a chimiei care se ocupă cu cercetarea elementelor și a combinațiilor care alcătuiesc o substanță oarecare. Limbă analitică = limbă în care multe dintre caracteristicile gramaticale sînt exprimate prin cuvinte separate (și nu prin schimbări de terminații). Limbile romanice sînt în general limbi analitice. ♦ (Mat., Fiz.) Care folosește calculul algebric și infinitezimal. Geometrie analitică = ramură a geometriei care folosește în studiul ei calculul algebric. Programă analitică v. programă.

ANALITIC, -Ă, analitici, -e, adj. Care se bazează pe analiză, care procedează prin analiză. ◊ Chimie analitică = ramură a chimiei care se ocupă cu cercetarea elementelor și a combinațiilor lor. Limbă analitică = limbă care se servește de termeni speciali (prepoziții, conjuncții, pronume etc.) pentru a exprima raporturile gramaticale. ♦ (Mat.; Fiz.) Care folosește calculul algebric și infinitezimal. – Fr. analytique (lat. lit. analyticus).

ANALITIC, -Ă adj. Bazat pe analiză. ◊ Chimie analitică = parte a chimiei care studiază elementele componente ale substanțelor; limbă analitică = limbă care are tendința de a exprima prin cuvinte separate diferitele caracteristici gramaticale; (despre forme gramaticale) alcătuit din două sau mai multe cuvinte; filozofie analitică = orientare filozofică care reduce filozofia la analiza mijloacelor lingvistice și conceptuale ale cunoașterii. ♦ Care utilizează calculul algebric și infinitezimal. [< fr. analytique, it. analitico, gr. analytikos].

ANALITIC, -Ă adj. 1. bazat pe analiză. ♦ chimie ~ă = ramură a chimiei care studiază elementele componente ale substanțelor; limbă ~ă = limbă flexionară în care raporturile gramaticale se exprimă prin cuvinte izolate; filozofie ~ă = orientare care reduce filozofia la analiza mijloacelor lingvistice și conceptuale ale cunoașterii. 2. care utilizează calculul algebric și infinitezimal. ♦ geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază proprietățile figurilor geometrice cu ajutorul calculului algebric. (< fr. analytique, lat. analythicus)

ANALITIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care este bazat pe analiză. ◊ Chimie ~că parte a chimiei care studiază compoziția chimică a substanțelor. Limbă ~că limbă în care raporturile gramaticale sunt explicate prin cuvinte izolate. 2) mat. fiz. Care folosește calculul algebric și infinitezimal. /<lat. analyticus, fr. analytique, germ. analytisch

analitic a. care procede prin analiză: tabla analitică a materiilor; limbă analitică, care tinde a descompune cugetarea, exprimând ideile și relațiunile lor prin vorbe și particule izolate: limba română e limbă analitică, cea latină e una sintetică; geometrie analitică, studiul geometriei cu ajutorul algebrei.

*analític, -ă adj. (vgr. analytikós). Care lucrează analizînd: metoda analitică. Limbă analitică, care descompune cugetarea exprimînd ideĭle și relațiunile lor pin vorbe și particule izolate, cum face limba românească cînd zice pe alțiĭ (doŭă cuvinte), pe cînd latina zicea alios (un cuvînt), saŭ fr. les hommes față de rom. oameniĭ. Geometrie analitică, studiată cu ajutoru algebreĭ. Adv. În mod analitic. V. sintetic.

analitic adj. m., pl. analitici; f. analitică, pl. analitice

analitic adj. m., pl. analitici; f. analitică, pl. analitice

analitic adj. m., pl. analitici; f. sg. analitică, pl. analitice

ANALITIC, -Ă I. Model / Cercetare de tip ~ Opus modelului de tip sintetic*, se distinge prin direcția de cercetare și prin obiective, cercetarea desfășurându-se de la aspectele sintagmatice* spre cele paradigmatice*, iar obiectivele majore fiind segmentarea și clasificarea (vezi ANALIZĂ; GRAMATICĂ TAXONOMICĂ). În esență, orice cercetare de tip analitic are ca punct de plecare un corpus* de fraze dintr-o limbă dată pe care le supune unor segmentări succesive pentru degajarea unităților componente; unitățile, o dată degajate, sunt supuse, în continuare, clasificării și stabilirii relațiilor dintre ele. • Gramatica de tradiție pedagogică (numită și tradițională), dar și orientări structuraliste ca: analiza* în constituenți imediați sau analiza distribuțională (vezi ANALIZĂ) sunt exemple de modele analitice, primul, bazat pe tehnici tradiționale, celelalte două, pe tehnici moderne de analiză. II. 1. Mijloc ~ (de exprimare a categoriilor* gramaticale) Utilizare, cu rol morfologic, deci pentru marcarea categoriilor gramaticale, a cuvintelor de legătură* (sau ajutătoare) și a morfemelor mobile*: prepoziții, auxiliare, adverbe, articole; se opune mijlocului sintetic: desinențe* și sufixe* gramaticale. 2. Formă ~ Opusă formelor flexionare sintetice, este acea formă care, pentru exprimarea categoriilor gramaticale, recurge la mijloace analitice (vezi II₁). În română, de ex., formele de perfect* compus și de viitor* sunt forme analitice cu auxiliar (am cântat; voi cânta; am să cânt), în raport cu formele de imperfect*, de perfect simplu sau de mai mult ca perfect, în structura cărora se includ afixe* gramaticale, fiind deci sintetice (cântam; cântai; cântasem). 3. Limbă ~ Tip flexionar de limbă (vezi CLASIFICARE) în care, în ansamblul flexiunii, predomină formele și mijloacele analitice (vezi II₁ și II₂); se opune limbilor sintetice. Nu se poate vorbi de un tip pur de limbă analitică, ci de limbi în care predominante sunt mijloacele analitice și care manifestă o tendință clară de extindere a mijloacelor analitice. Astfel, se poate spune că limbile romanice, care, în ansamblul lor, au redus considerabil flexiunea de caz* și au abandonat, pentru categorii întregi (vezi pasivul* sau comparația*), mijloacele sintetice în favoarea celor analitice, sunt mai analitice decât limba latină, fără a fi devenit nici una un tip analitic pur. III. Propoziție ~ În logica formală, propoziție necesar adevărată, adică adevărată independent de lumile posibile sau de un anume moment temporal, ci adevărată în toate lumile posibile, căci predicatul este implicat conceptual de subiect. Se opune propozițiilor sintetice, al căror adevăr depinde de situația de comunicare; vezi, de ex., deosebirea dintre Câinele este un animal și Câinele este alb, prima fiind adevărată dincolo de orice circumstanțe. G.P.D.

ANALITIC, -Ă adj. (< fr. analytique, it. analitico, gr. analitikos): în sintagmele declinare analitică, flexiune analitică, formă flexionară analitică, limbă analitică, mod analitic, morfem analitic și timp analitic (v.).

Analitic ≠ sintetic