anáfură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 9/17 / V: -foră, naforă, nafură / E: vsl aнaфopa] (Bis) Pâine binecuvântată care se împarte creștinilor la sfârșitul liturghiei.

ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură, de pâine care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Din sl. (a)nafora.

ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Din sl. (a)nafora.

ANÁFURĂ s. f. (Cu sens colectiv, în mistica creștină ortodoxă) Bucățele de prescură care se împart credincioșilor la sfîrșitul liturghiei. [Musafirii] își așteptau rîndul în tăcere, ca în noaptea învierii, la împărțirea anafurii. PAS, L. I 105. Bătrînele... țineau drumul casei, mestecînd anafura sfințită. DELAVRANCEA, S. 51. – Variantă: náfură (ȘEZ. V 137) s. f.

ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Slav (v. sl. (a)nafora < gr.).

anáfură (pâine sfințită) s. f., g.-d. art. anáfurei

anáfură (bis.) s. f., g.-d. art. anáfurei

ANÁFURĂ s. (BIS.) (reg.) părticică. (~ se împarte credincioșilor după liturghie.)

anáfură (anáfure), s. f. – Pîine sfințită care se împarte credincioșilor după terminarea slujbei. – Var. (a)náforă, nafură. – Anafora, s. f. (raport scris adresat domnitorului), anaforă, s. f. (procedeu stilistic, repetiție). – Mr. anafură, megl. nafără. Ngr. ἀναφορά „relatare” (Murnu 4); în primul său sens ar fi putut intra prin intermediul sl. (a)nafora. Ultima var. este neol.

ANÁFURĂ f. Bucăți mici de prescură, care se împart credincioșilor după liturghie. [G.-D. anafurei] /<sl. [a]nafora

anàfură f. pâine binecuvântată ce se împarte creștinilor după leturghie. [De origină slavo-greacă, vorbă identică cu cea precedentă; de aci și forma scurtată, nafură].

anaforă² sf vz anafură

ANÁFORĂ² s. f. v. anafură.

NÁFURĂ s. f. v. anafură.

ANÁFORĂ² s. f. v. anafură.

NÁFURĂ s. f. v. anafură.

NÁFURĂ s. f. v. anafură.

ANÁFORĂ¹ s. f. v. anafură.

nafură f. V. anafură.

1) anáforă și -ură f., pl. ĭ și e (mgr. anaforá, oferire, de unde și vsl. anafora și náfora, bg. sîrb. nafora. V. anaforă 2 și prescură. Vest. Un fel de pîne pe care preutu ortodox o binecuvintează la liturghie și o oferă credincioșilor prefăcută în bucățele. Banu cel de anaforă, ultimu ban păstrat cu îngrijire. Fig. Iron. Bucățică de mîncare prea mică. – În est náforă saŭ -ură. V. litie.