anacoret sn vz anahoret

*ANACORET sm. ⛪ Călugăr care trăește în pustiu; pustnic în general [fr. < gr.].

anacoret m. pustnic.

*anacorét, V. anahoret.

ANAHORET, -Ă, anahoreți, -te, s. m. și f. Pustnic. – Din fr. anachorète, lat. anachoreta.

anahoret sm [At: DOSOFTEI, V. S. 18 / V: (înv; după ngr) -ritu / Pl: ~eți / E: fr anachorète] (Rar) Pustnic.

*ANAHORET = ANACORET.

ANAHORET, -Ă, anahoreți, -te, s. m. și f. (Rar) Pustnic. – Din fr. anachorète, lat. anachoreta.

ANAHORET, anahoreți, s. m. (Rar) Pustnic, sihastru. În cîteva minute, ospățul nostru de anahoret fu gata. HOGAȘ, M. N. 122.

ANAHORET, -Ă, anahoreți, -te, s. m. și f. (Rar) Călugăr(iță) care trăiește retras(ă); pustnic(ă). – Fr. anachorète (lat. lit. anachoreta).

ANAHORET, -Ă s.m. și f. (Liv.) Călugăr(iță) care trăiește retras(ă), pustnic(ă). [< lat. anachoreta, cf. fr. anachorète].

ANAHORET, -Ă s. m. f. eremit, pustnic; sihastru. (< fr. anachorète, lat. anachoreta)

*anahorét m. (vgr. ana-horetés, d. aná, înapoĭ și horéo, mă retrag). Rar. Sihastru. – În sec. 18 -horit (după ngr.). Foarte rar și -corét (fr. anachorète). V. cenobit.

anahoret s. m., pl. anahoreți

anahoret s. m., pl. anahoreți

anahoret s. m., pl. anahoreți

ANAHORET s. v. pustnic.

ANAHORET s. ascet, eremit, pustnic, schimnic, sihastru, (rar) schimonah, (înv.) aschitac, aschitean, monah, oselnic, schitnic. (~ trăiește în locuri izolate.)

anahoret (anahoreți), s. m. – Pustnic. – Var. (înv.) anahorit. Ngr. ἀναχωρίτης, de la ἀναχώρειν „a se îndepărta”. Sec. XVII. Fonetismul a fost introdus în sec. XIX, pe baza fr. anachoréte și a pronunțării erasmice a cuvîntului gr.

anahoret, anahoreți s. m. (Rar) Pustnic, sihastru, eremit; cel care trăiește solitar, departe de lume. ♦ Anahoreți daci v. pleiști. – Din fr. anachorète, lat. anachoreta (< gr. anahoritis).