amănunți vtr [At: I. IONESCU, C. 31 / V: ~ărunți¹ / Pzi: ~țesc / E: amănunt cf fr detailler] 1 (Agr) A mărunți, a afâna pământul prin săpare, arare, prășire etc. 2 A arăta în amănunte.

AMĂNUNȚI, AMĂRUNȚI (-țesc) vb. tr. 1 ‼ A mărunți, a sdrobi, a fărîma, a desface bulgării de pămînt: la prașila dintîiu... amărunțim pămîntul și stîrpim buruienile (ION.) ¶ 2 A arăta, a povesti cu de-a-mănuntul (👉 MĂNUNȚI) [amănunt].

AMĂNUNȚI, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A da amănunte, a povesti cu amănunte; a detalia. Dorisem... a cunoaște împrejurările acestei isprăvi. Și Ieronim ne amănunțise totul. SADOVEANU, V. F. 91. 2. A fărîmița, a mărunți. Băligarul are o însemnată lucrare și asupra însușirilor fizice ale pămîntului, pe care le îmbunătățește, amănunțind pămînturile cele lutoase. I. IONESCU, M. 313.

AMĂNUNȚI, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărîmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt¹.

A AMĂNUNȚI ~esc tranz. rar 1) A preface în bucăți mărunte; a mărunți. 2) A expune cu lux de amănunte; a detalia. /Din amănunt

AMĂNUNT, -Ă, amănunți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment, detaliu; (rar) amănunțime. ◊ Loc. adj. și adv. Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu, în cantități mici. Comerț cu amănuntul. ◊ Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau până în cele mai mici amănunte sau în amănunt, în toate amănuntele = până în cele mai mici detalii; minuțios. 2. Adj. (Înv.) Amănunțit². [Var.: (reg.) amărunt s. n.] – A³ + mănunt „mărunt”.

amănunt, ~ă [At: CORESI, ap. HEM 1032 / V: ~ăru~ / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: a³ + mănunt] 1 sm (Îlav) În ~ (În mod) minuțios, conștiincios, observând chiar și cele mai mici și neînsemnate părți (detalii) ale unui lucru. 2 sn (Cmr; îlav) Cu (sau, înv, pre) ~ul Cu bucata. 3 sn Detaliu. 4 sn (Îe) A da ~e A intra în detalii. 5 sn (Îlav) (Cu) de-~ sau până în cele mai mici ~e sau în ~, în toate ~ele Minuțios. 6 a (Înv) Amănunțit².

amărunți¹ v vz amănunți

AMĂNUNT, AMĂRUNT I. sbst. 1 În legătură cu prep. de, cu, ‡pre (cu care formează loc. adv.), ținînd seamă de părțile cele mai mărunte, de cele mai mici împrejurări, foarte migălos: ai luat satul de-a rîndul și casele de-amănuntul (MAR.); carile lucrurile acelor vremi pre amănuntul au scris (CANT.); a căutat cu de-~ul prin toate colțurile casei; le-a povestit toate în de-amănunt, una cîte una (SLV.); ți-era dragă lumea să privești la o grădină așa cu amănuntul căutată (ISP.) ¶ 2 ‡Fără prep.: tuturor amăruntul vedearea ce văzuseră spuseră (HASD.). II. AMĂNUNT (mai adesea pl. -te, ‼ -turi) sn. Împrejurările, particularitățile unui lucru, unei întîmplări luate în parte, una cîte una: luă aminte la toate amănunturile ce înconjura curtea (ISP.); a intra în ~e; a da prea multe ~e; a se pierde în ~e. III. adj. Amănunțit: în urma amănuntei analize ce am consacrat legendei (ODOB.) [a² + mănunt sau mărunt].

AMĂRUNT... 👉 AMĂNUNT...

AMĂRUNȚI (-țesc)... 👉 AMĂNUNȚI...: amărunțind ori-ce problemă (DLVR.).

AMĂNUNT, -Ă, amănunți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment, detaliu; (rar) amănunțime. ◊ Loc. adj. și adv. Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu, în mici cantități. Comerț cu amănuntul. ◊ Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau până în cele mai mici amănunte sau în amănunt, în toate amănuntele = până în cele mai mici detalii; minuțios. 2. Adj. (Înv.) Amănunțit². [Var.: (reg.) amărunt s. n.] – A³ + mănunt „mărunt”.

AMĂNUNT², -Ă, amănunți, -te, adj. (Învechit) Amănunțit. Cercetarea amănuntă a feluritelor faze prin care graiul poporului romin a trecut ca să devină... limba de azi a romînilor. ODOBESCU, S. I 352.

AMĂNUNT², -Ă, amănunți, -te, adj. (Înv.) Amănunțit. – Din a³ + mănunt „mărunt”.

amărunțì v. 1. a fărăma pământul ca semințele să încolțească mai repede; 2. fig. a desface în părți mărunte, a analiza.

amănunțésc și amăr- v. tr. (d. amănunt). Mărunțesc, sfărîm: a amănunți bulgăriĭ. Povestesc pînă în părțile cele mici, detaliez.

amărunțésc, V. amănunțesc și mărunțesc.

amănunți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțesc, 3 sg. amănunțește, imperf. 1 amănunțeam; conj. prez. 1 sg. să amănunțesc, 3 să amănunțească

amănunți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțesc, imperf. 3 sg. amănunțea; conj. prez. 3 să amănunțească

amănunți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțesc, imperf. 3 sg. amănunțea; conj. prez. 3 sg. și pl. amănunțească

cu de-amănuntul loc. adv.

cu de-amănuntul

de-amănuntul

AMĂNUNȚI vb. v. fărâmița, mărunți, sfărâma.

amănunți vb. v. FĂRÎMIȚA. MĂRUNȚI. SFĂRÎMA.

AMĂNUNT adj. v. amănunțit, amplu, detaliat, dezvoltat.

amănunt adj. v. AMĂNUNȚIT. AMPLU. DETALIAT. DEZVOLTAT.

amărunți, amărunțesc vb. IV (înv.) 1. a fărâma pământul, ca semințele să încolțească mai repede 2. a desface în părți mici, a detalia, a analiza