2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

amuțit2, ~ă a [At: EMINESCU, N. 5 / Pl: ~iți, ~e / E: amuți2] 1 Devenit mut. 2 Mut (pentru scurt timp). 3 (Pop; îe) ~ de gură Lipsit (prin vrăji) de facultatea de a vorbi.

amuțit3 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: amuți1] 1-6 Asmuțire (1-6).

amuțit1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: amuți2] 1 Amuțire2 (1). 2 (Fig) Tăcere.

amuțit4, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: amuți1] Asmuțit2.

AMUȚÍT, -Ă, amuțiți, -te, adj. Care a devenit mut, care a pierdut facultatea de a vorbi. ◊ Fig. Ca mut, fără glas. Cînd a sunat clopotul, ne-am strîns minele, amuțiți de durere. VLAHUȚĂ, N. 174. Vulturii ce stau amuțiți pe crestele seci ți sure ale stîncelor nalte învățau de la el țipetul cel plîns al jalei. EMINESCU, N. 5.

AMUȚÍT, -Ă, amuțíți, -te, adj. Care a devenit mut; fig. tăcut, liniștit. – V. amuți.

amuțí2 v [At: PSALT. SCH. 121/15 / Pzi: ~țesc și (înv) amut / E: lat* am-mutire cf muți] 1-2 vir A(-și) pierde graiul. 3 vi (Fig) A rămâne ca mut. 4 vtrf (Îe) A ~ pe cineva (de gură) A face pe cineva (prin vrajă sau argumente hotărâtoare) să-și piardă graiul sau să tacă din gură.

amuțí1 vt [At: DA / Pzi: ~țesc / E: amuța css] A asmuța.

AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).

AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).

AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi, a deveni mut. ♦ Fig. (Despre ființe, p. ext. despre glas) A înceta de a vorbi sau de a se face auzit; a rămîne tăcut (ca mut). Cînd reflectoarele se stinseră și aparatul cinematografic prinse a țăcăni uțor, vorbele, șopotele amuțiră. CAMILAR, TEM. 47. Greierul, cîntăreț neobosit al zilelor de vară, amuțise, istovit, sub umbra înălțimii ocrotitoare a ierburilor. HOGAȘ, M. N. 172. Pasărea măiastră începu să cînte astfel de frumos, încît făcu să tacă toate muzicile ți să amuțească toți cîntăreții. POPESCU, B. I 128. ♦ Fig. (Despre obiecte care produc zgomot) A înceta să mai emită sunete. Acum totul amuțise, iar bătaia metalică a pendulei... umplea tăcerea cu zgomotul ei rece de mașinărie. DUMITRIU, B. F. 48. Vorbea cu un vizitiu... și-i umbla totodată privirea de jur împrejur, să nu amuțească nicovalele, să nu stea lucrătorii degeaba. PAS, L. I 72. ◊ Tranz. fact. Fig. Țipetele disperate ale familiei Gălăciuc au amuțit furia tuturor. SAHIA, N. 42. – Variantă: muțí (SADOVEANU, Z. C. 291, C. PETRESCU, C. V. 249) vb. IV.

AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se liniști. [Var.: muțí vb. IV] – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).

A AMUȚÍ ~ésc intranz. 1) A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ~ de frică. 2) fig. A înceta de a se manifesta; a tăcea. Vocile ~esc. /<lat. ammutire

amuțì v. 1. a (se) face mut;. 2. a rămânea mut (de sfială sau sperietură); 3. fig. în curând satul în vale amuțește EM. [Lat. *ADMUTESCERE].

amuțésc v. intr. (lat. ad, la, și mutesco. V. muțesc. Muțesc, devin mut: a amuțit de frică. Nu maĭ ripostez, tac: tunurile dușmanuluĭ aŭ amuțit. V. tr. Fac mut: frica l-a amuțit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă

amuțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amuțeáscă

amuțesc, -țească 3 conj., -țit prt.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AMUȚÍ vb. 1. v. muți. 2. v. înceta.

arată toate definițiile

Intrare: amuțit
amuțit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amuțit
  • amuțitul
  • amuțitu‑
  • amuți
  • amuțita
plural
  • amuțiți
  • amuțiții
  • amuțite
  • amuțitele
genitiv-dativ singular
  • amuțit
  • amuțitului
  • amuțite
  • amuțitei
plural
  • amuțiți
  • amuțiților
  • amuțite
  • amuțitelor
vocativ singular
plural
Intrare: amuți
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amuți
  • amuțire
  • amuțit
  • amuțitu‑
  • amuțind
  • amuțindu‑
singular plural
  • amuțește
  • amuțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amuțesc
(să)
  • amuțesc
  • amuțeam
  • amuții
  • amuțisem
a II-a (tu)
  • amuțești
(să)
  • amuțești
  • amuțeai
  • amuțiși
  • amuțiseși
a III-a (el, ea)
  • amuțește
(să)
  • amuțească
  • amuțea
  • amuți
  • amuțise
plural I (noi)
  • amuțim
(să)
  • amuțim
  • amuțeam
  • amuțirăm
  • amuțiserăm
  • amuțisem
a II-a (voi)
  • amuțiți
(să)
  • amuțiți
  • amuțeați
  • amuțirăți
  • amuțiserăți
  • amuțiseți
a III-a (ei, ele)
  • amuțesc
(să)
  • amuțească
  • amuțeau
  • amuți
  • amuțiseră
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • muți
  • muțire
  • muțit
  • muțitu‑
  • muțind
  • muțindu‑
singular plural
  • muțește
  • muțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • muțesc
(să)
  • muțesc
  • muțeam
  • muții
  • muțisem
a II-a (tu)
  • muțești
(să)
  • muțești
  • muțeai
  • muțiși
  • muțiseși
a III-a (el, ea)
  • muțește
(să)
  • muțească
  • muțea
  • muți
  • muțise
plural I (noi)
  • muțim
(să)
  • muțim
  • muțeam
  • muțirăm
  • muțiserăm
  • muțisem
a II-a (voi)
  • muțiți
(să)
  • muțiți
  • muțeați
  • muțirăți
  • muțiserăți
  • muțiseți
a III-a (ei, ele)
  • muțesc
(să)
  • muțească
  • muțeau
  • muți
  • muțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

amuțit

  • 1. Care a devenit mut, care a pierdut facultatea de a vorbi.
    surse: DLRLC DLRM
    • 1.1. figurat Ca mut, fără glas.
      surse: DLRLC DLRM sinonime: liniștit tăcut 2 exemple
      exemple
      • Cînd a sunat clopotul, ne-am strîns mînele, amuțiți de durere. VLAHUȚĂ, N. 174.
        surse: DLRLC
      • Vulturii ce stau amuțiți pe crestele seci și sure ale stîncelor nalte învățau de la el țipetul cel plîns al jalei. EMINESCU, N. 5.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi amuți
    surse: DLRM

amuți muți

  • 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. figurat A înceta de a vorbi; a se potoli, a se liniști.
      exemple
      • Cînd reflectoarele se stinseră și aparatul cinematografic prinse a țăcăni ușor, vorbele, șopotele amuțiră. CAMILAR, TEM. 47.
        surse: DLRLC
      • Greierul, cîntăreț neobosit al zilelor de vară, amuțise, istovit, sub umbra înălțimii ocrotitoare a ierburilor. HOGAȘ, M. N. 172.
        surse: DLRLC
      • Pasărea măiastră începu să cînte astfel de frumos, încît făcu să tacă toate muzicile ți să amuțească toți cîntăreții. POPESCU, B. I 128.
        surse: DLRLC
      • tranzitiv factitiv Țipetele disperate ale familiei Gălăciuc au amuțit furia tuturor. SAHIA, N. 42.
        surse: DLRLC
    • 1.2. figurat (Despre obiecte care produc zgomot) A înceta să mai emită sunete.
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Acum totul amuțise, iar bătaia metalică a pendulei... umplea tăcerea cu zgomotul ei rece de mașinărie. DUMITRIU, B. F. 48.
        surse: DLRLC
      • Vorbea cu un vizitiu... și-i umbla totodată privirea de jur împrejur, să nu amuțească nicovalele, să nu stea lucrătorii degeaba. PAS, L. I 72.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină *ammutire (din mutus „mut”).
    surse: DEX '09 DEX '98