11 definiții pentru amonte

AMÓNTE s. n. (În loc. adv.) În amonte = în susul apei, către izvor. – Din it. amonte.

AMÓNTE adv. (În loc. adv.) În amonte = în susul apei, către izvor. – Din it. a monte.

AMÓNTE adv. (În opoziție cu aval; numai în loc. adv.) În amonte (în legătură cu situația unui punct de pe cursul unei ape) = mai aproape de izvor (în comparație cu alt punct). [Păstrăvului] trebuie să-i arunci momeala ori în susul apei (peștele stînd întors cu botul în amonte), ori după un obstacol. SADOVEANU, V. F. 66. (Substantivat) În amontele rîului se cheamă «la Tartarău». SADOVEANU, V. F. 25.

AMÓNTE adv. (În expr.) În amonte (în legătură cu situația unui punct de pe cursul unei ape) = mai aproape de izvor (în comparație cu alt punct). – It. a monte.

amónte av [At: SADOVEANU, V. F. 29 / V: amont / E: fr amont] (D. un punct pe cursul unei ape; în opoziție cu aval; îlav) În ~ (de)... Situat mai în susul apei (decât alt punct).

AMÓNTE s.n. (op. aval) Partea, locul de unde coboară un curs de apă. ◊ În amonte = (referitor la situația unui punct de pe cursul unei ape) = în susul apei, spre izvor. [< it. a monte, fr. amont < lat. ad montem – către munte].

AMÓNTE s. n. în ~ = situat pe cursul superior al unui râu, spre izvor. (< it. a monte)

AMÓNTE n. Loc de unde izvorăște un curs de apă. ◊ În ~ în susul apei. /<it. a monte

Intrare: amonte
substantiv neutru (N35)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amonte amontele
plural
genitiv-dativ singular amonte amontelui
plural
vocativ singular
plural