AMÁNT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt sex, fără a fi căsătorit cu aceasta; iubit², ibovnic. – Din fr. amant, lat. amans, -ntis.

AMÁNT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt sex fără a fi căsătorit cu aceasta; (pop.) iubit, ibovnic. – Din fr. amant, lat. amans, -ntis.

AMÁNT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu cineva în afara căsătoriei; ibovnic. ◊ Fig. Florile mici și sfioase nu-și mai îndreptau ochii lor albaștri și limpezi, din adîncul umbrelor presurate cu nestatornici fulgi de lumină, spre vechiul și credinciosul lor amant. HOGAȘ, M. N. 96.

AMÁNT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu cineva, fără a fi căsătorit cu acela; ibovnic. – Fr. amant (lat. lit. amans, -ntis).

amánt s. m., pl. amánți

amánt s. m., pl. amánți

amánt, ~ă smf [At NEGRUZZI, S. I, 108 / Pl: ~nți, -e / E: fr amant, amante, lat amans, -ntem] 1 Persoană care are relații intime cu o persoană cu care nu este căsătorit Si: amorez, (pop) drăguț, (pfm) ibovnic. 2 Persoană care iubește și este iubită de altă persoană.

AMÁNT s. concubin, iubit, prieten, (pop.) amorez, drăguț, ibovnic, (înv.) libovnic, (arg.) gagic, gagiu.

AMÁNT, -Ă s.m. și f. 1. Persoană care are relații intime de dragoste cu cineva în afara căsătoriei; ibovnic. 2. Persoană care iubește și este iubită la rândul ei de altă persoană de sens contrar. [< fr. amant, cf. it. amante, lat. amans, amantis].

AMÁNT, -Ă s. m. f. cel care întreține relații de dragoste cu cineva în afara căsătoriei. (< fr. amant)

amánt (amántă), adj. – Îndrăgostit, iubit. Fr. amant. Cuvînt de expresivitate literară în perioada romantică, a decăzut apoi ajungînd să aibă o rezonanță vulg., ca maîtresse în fr.

AMÁNT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care întreține relații intime cu cineva în afara căsătoriei. /<fr. amant, lat. amans, ~ntis

amant m. f. care iubește cu pasiune.

*amánt, ă s. (fr. amant, d. lat. ámans, amántis). Ibovnic, ĭubit (persoană ĭubită fără căsătorie).

amántă s. f., g.-d. art. amántei; pl. amánte

amántă s. f., pl. amánte

AMÁNTĂ s. concubină, iubită, prietenă, (livr.) metresă, (pop.) amoreză, drăguță, ibovnică, țiitoare, (Ban.) bală, (înv.) posadnică, (grecism înv.) palachidă, (arg.) gagică.

AMÁNT s. concubin, iubit, prieten, (pop.) amoréz, drăguț, ibóvnic, (înv.) libóvnic, (arg.) gagíc, gagíu.

AMÁNTĂ s. concubină, iubită, prietenă, (livr.) metrésă, (pop.) amoréză, drăgúță, ibóvnică, țiitoáre, (Ban.) bắlă, (înv.) posádnică, (grecism înv.) palachídă, (arg.) gagică.

SAINT-AMANT [sẽtamã], Marc-Antoine Girard, sieur de ~ (1594-1661), poet francez. Marinar și călător, a ajuns în Senegal. Autor al unor poeme caracterizate prin invenție retorică și care îl plasează printre cei mai mari poeți ai Franței.