12 definiții pentru amărăciune

amărăciúne sf [At: CORESI, EV. 15 / Pl: ~ni / E: amărî (sau amar) + -(ă)ciune] 1 Însușirea de a fi amar (1) Si: amăreală (2), (rar) amărie. 2 (Mpl) (Obiect cu) gust amar. 3 (Fig) (Sentiment de) durere. 4 Rea-voință. 5 (Stare sufletească de) indignare împreunată cu tristețe. 6 (Bot; reg) Hașmaciucă (Anthriscus silvestris). 7 (Bot; reg) Coroniște (Coronilla varia). 8 (Bot) Amărătăciune.

AMĂRĂCIÚNE, amărăciuni, s. f. 1. Mâhnire, tristețe; amărâre. 2. (Rar) Amăreală (1). – Amar + suf. -ăciune.

AMĂRĂCIÚNE, amărăciuni, s. f. 1. Mâhnire, tristețe; amărâre. 2. (Rar) Amăreală (1). – Amar + suf. -ăciune.

AMĂRĂCIÚNE, amărăciuni, s. f. 1. Însușirea de a fi chinuitor, dureros, amar. Căci atunce lesne în amor credeam Și amărăciunea-i încă nu știam. NEGRUZZI, S. II 30. ♦ Durere, tristețe. Horia e omul de piatră în care s-a concentrat toată tăria munților aspri și stîncoși, toată amărăciunea veacurilor de iobăgie. BOGZA, T. 38. Își pierdu cumpătul de supărare și amărăciune. ISPIRESCU, L. 27. Aceștia-s curată sărăcie!... zise împăratul în sine, plin de amărăciune. CREANGĂ, P. 262. Din cupa desfătării amărăciunea naște. ALEXANDRESCU, P. 105. ◊ Loc. adv. Cu amărăciune = cu tristețe, cu supărare. L-am auzit pe tata șoptind cu amărăciune și privindu-mă cu milă. SADOVEANU, N. F. 6. Chemarea unui filozof? zise umbra surîzînd cu amărăciune-foarte bine! EMINESCU, N. 62. ♦ Întîmplare, împrejurare dureroasă, chinuitoare; chin. Noi, în viața noastră... am avut grele amărăciuni și asupriri. SADOVEANU, N. F. 28. 2. Amăreală (1). Amărăciunea chininei. ◊ Bine, răspunse în sfîrșit, greu, Ruset, înghițindu-și într-una amărăciunea gurii. SADOVEANU, Z. C. 321.

AMĂRĂCIÚNE, amărăciuni, s. f. 1. Durere, tristețe. ♦ Împrejurare, întâmplare dureroasă. 2. Gust amar; amăreală (1). – Din amar + suf. -(ă)ciune.

amărăciúne (mâhnire) s. f., g.-d. art. amărăciúnii; pl. amărăciúni

amărăciúne s. f., g.-d. art. amărăciúnii; pl. amărăciúni

AMĂRĂCIÚNE s. 1. amăreală. (~ pelinului.) 2. v. mâhnire.

AMĂRĂCIÚNE ~i f. 1) Stare sufletească apăsătoare. ~ea despărțirii. 2) Gust amar; amăreală. [G.-D. amărăciunii] /amar + suf. ~ăciune

amărăciune f. 1. gust amar; 2. fig. supărare, întristare: în cupa desfătării amărăciunea naște GR. AL. [Macedo-rom. amăreață = lat. AMARITIES].

amărăcĭúne f. (d. a amărî). Gust amar: amărăciunea pelinuluĭ. Fig. Durere, întristare: a vorbi cu amărăciune, amărăciunile viețiĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AMĂRĂCIÚNE s. 1. amăreală. (~ pelinului.) 2. întristare, mâhnire, necaz, supărare, tristețe, (înv. și pop.) obidíre, (pop.) obídă, (înv. și reg.) scî́rbă, (Transilv., Mold. și Bucov.) bănát, (înv.) mîhneálă, mîhniciúne, scîrbíe, (fig.) cătrăníre. (Ți-a trecut ~?)

Intrare: amărăciune
amărăciune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amărăciune amărăciunea
plural amărăciuni amărăciunile
genitiv-dativ singular amărăciuni amărăciunii
plural amărăciuni amărăciunilor
vocativ singular
plural