AMĂNUNȚÍT², -Ă, amănunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT¹ s. n. (Rar) Faptul de a amănunți. – V. amănunți.

amănunțit², ~ă a [At: I. IONESCU, C. 34 / V: amăru~ / Pl: ~țiți, ~e / E: amănunți] 1 a (Agr) Afânat. 2-3 a, av Detaliat.

amănunțit¹ sn [At: I. IONESCU, M. 327 / V: amăru- / Pl: ~uri / E: amănunți] (Agr) Amănunțire.

AMĂNUNȚÍT², -Ă, amărunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT¹ s. n. Faptul de a amănunți. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT², -Ă, amănunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat. Norme amănunțite de aplicare a legilor. **- (Adverbial) Cu amănuntul, în amănunt, pînă în cele mai mici amănunte. A povesti amănunțit.

AMĂNUNȚÍT¹ s. n. Amănunțire, fărîmițare. Amănunțitul se face prin arături, grăpări și prășituri. I. IONESCU, M. 327.

AMĂNUNȚÍT¹ s. n. Faptul de a amănunți (1).

AMĂNUNȚÍT², -Ă, amărunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT¹ adv. Până la cele mai mici amănunte; cu de amănuntul; în amănunt. A povesti ~. /v. a amănunți

AMĂNUNȚÍT² ~tă (~ți, ~te) Care cuprinde amănunte; detaliat. Expunere ~tă. /v. a amănunți

amănunțit, -ă adj. Cu amănunte, în amănunte, detaliat: povestire amănunțită. Adv. Cu de-a mănuntu: a descrie amănunțit.

amănunțí vtr [At: I. IONESCU, C. 31 / V: ~ărunți¹ / Pzi: ~țesc / E: amănunt cf fr detailler] 1 (Agr) A mărunți, a afâna pământul prin săpare, arare, prășire etc. 2 A arăta în amănunte.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A da amănunte, a povesti cu amănunte; a detalia. Dorisem... a cunoaște împrejurările acestei isprăvi. Și Ieronim ne amănunțise totul. SADOVEANU, V. F. 91. 2. A fărîmița, a mărunți. Băligarul are o însemnată lucrare și asupra însușirilor fizice ale pămîntului, pe care le îmbunătățește, amănunțind pămînturile cele lutoase. I. IONESCU, M. 313.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărîmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt¹.

A AMĂNUNȚÍ ~ésc tranz. rar 1) A preface în bucăți mărunte; a mărunți. 2) A expune cu lux de amănunte; a detalia. /Din amănunt

amănunțésc și amăr- v. tr. (d. amănunt). Mărunțesc, sfărîm: a amănunți bulgăriĭ. Povestesc pînă în părțile cele mici, detaliez.

amănunțit¹ adj. m., pl. amănunțiți; f. amănunțită, pl. amănunțite

amănunțit² (rar) s. n.

amănunțít s. n.

amănunți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțesc, imperf. 3 sg. amănunțea; conj. prez. 3 să amănunțească

amănunțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amănunțeáscă

AMĂNUNȚÍT adj., adv. 1. adj. amplu, detaliat, dezvoltat, (înv.) amănunt. (O relatare ~; un plan ~.) 2. adj. atent, meticulos, migălos, minuțios, riguros, scrupulos, serios, (înv.) scump. (O cercetare ~ a faptelor.) 3. adv. atent, îndeaproape. (Cercetează ~ lucrurile.)

AMĂNUNȚIT adj., adv. 1. adj. amplu, detaliat, dezvoltat, (înv.) amănunt. (O relatare ~; un plan ~.) 2. adj. atent, meticulos, migălos, minuțios, riguros, scrupulos, serios, (înv.) scump. (O cercetare ~ a faptelor.) 3. adv. atent, îndeaproape. (Cercetează ~ lucrurile.)

Amănunțit ≠ concis, laconic, lapidar, succint, sumar

AMĂNUNȚÍ vb. v. fărâmița, mărunți, sfărâma.

amănunți vb. v. FĂRÎMIȚA. MĂRUNȚI. SFĂRÎMA.