opțiuni

3 intrări

30 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

amănunțít2, ~ă a [At: I. IONESCU, C. 34 / V: amăru- / Pl: -țiți, -e / E: amănunți] 1 a (Agr) Afânat. 2-3 a, av Detaliat.

amănunțit1 sn [At: I. IONESCU, M. 327 / V: amăru- / Pl: -uri / E: amănunți] (Agr) Amănunțire.

AMĂNUNȚÍT1 s. n. (Rar) Faptul de a amănunți. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amănunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT1 s. n. Faptul de a amănunți. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amărunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT1 s. n. Amănunțire, fărîmițare. Amănunțitul se face prin arături, grăpări și prășituri. I. IONESCU, M. 327.

AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amănunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat. Norme amănunțite de aplicare a legilor. **- (Adverbial) Cu amănuntul, în amănunt, pînă în cele mai mici amănunte. A povesti amănunțit.

AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amărunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT1 s. n. Faptul de a amănunți (1).

amănunțít2 (rar) s. n.

amănunțít1 adj. m., pl. amănunțíți; f. amănunțítă, pl. amănunțíte

amănunțít s. n.

AMĂNUNȚÍT adj., adv. 1. adj. amplu, detaliat, dezvoltat, (înv.) amănunt. (O relatare ~; un plan ~.) 2. adj. atent, meticulos, migălos, minuțios, riguros, scrupulos, serios, (înv.) scump. (O cercetare ~ a faptelor.) 3. adv. atent, îndeaproape. (Cercetează ~ lucrurile.)

Amănunțit ≠ concis, laconic, lapidar, succint, sumar

AMĂNUNȚÍT2 ~tă (~ți, ~te) Care cuprinde amănunte; detaliat. Expunere ~tă. /v. a amănunți

AMĂNUNȚÍT1 adv. Până la cele mai mici amănunte; cu de amănuntul; în amănunt. A povesti ~. /v. a amănunți

amănunțit, -ă adj. Cu amănunte, în amănunte, detaliat: povestire amănunțită. Adv. Cu de-a mănuntu: a descrie amănunțit.

amănunțí vtr [At: I. IONESCU, C. 31 / V: ~ărunți1 / Pzi: -țesc / E: amănunt cf fr detailler] 1 (Agr) A mărunți, a afâna pământul prin săpare, arare, prășire etc. 2 A arăta în amănunte.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt.

Intrare: amănunți
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) amănunți amănunțire amănunțit amănunțind singular plural
amănunțește amănunțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) amănunțesc (să) amănunțesc amănunțeam amănunții amănunțisem
a II-a (tu) amănunțești (să) amănunțești amănunțeai amănunțiși amănunțiseși
a III-a (el, ea) amănunțește (să) amănunțească amănunțea amănunți amănunțise
plural I (noi) amănunțim (să) amănunțim amănunțeam amănunțirăm amănunțiserăm, amănunțisem*
a II-a (voi) amănunțiți (să) amănunțiți amănunțeați amănunțirăți amănunțiserăți, amănunțiseți*
a III-a (ei, ele) amănunțesc (să) amănunțească amănunțeau amănunțiră amănunțiseră
Intrare: amănunțit (adj.)
amănunțit1 (adj.) adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amănunțit amănunțitul amănunțită amănunțita
plural amănunțiți amănunțiții amănunțite amănunțitele
genitiv-dativ singular amănunțit amănunțitului amănunțite amănunțitei
plural amănunțiți amănunțiților amănunțite amănunțitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: amănunțit (s.n.)
amănunțit2 (s.n.) substantiv neutru (numai) singular
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amănunțit amănunțitul
plural — —
genitiv-dativ singular amănunțit amănunțitului
plural — —
vocativ singular —
plural —
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

amănunțit (adj.)

etimologie:

  • vezi amănunți
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX

amănunțit (s.n.)

etimologie:

  • vezi amănunți
    surse: DEX '09 DEX '98 MDA2