opțiuni

3 intrări

amănunțit (adj.)

etimologie:

  • vezi amănunți
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX

amănunțit (s.n.)

etimologie:

  • vezi amănunți
    surse: DEX '09 DEX '98 MDA2

15 definiții

amănunțít2, ~ă a [At: I. IONESCU, C. 34 / V: amăru- / Pl: -țiți, -e / E: amănunți] 1 a (Agr) Afânat. 2-3 a, av Detaliat.

AMĂNUNȚÍT adj., adv. 1. adj. amplu, detaliat, dezvoltat, (înv.) amănunt. (O relatare ~; un plan ~.) 2. adj. atent, meticulos, migălos, minuțios, riguros, scrupulos, serios, (înv.) scump. (O cercetare ~ a faptelor.) 3. adv. atent, îndeaproape. (Cercetează ~ lucrurile.)

amănunțit, -ă adj. Cu amănunte, în amănunte, detaliat: povestire amănunțită. Adv. Cu de-a mănuntu: a descrie amănunțit.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A da amănunte, a povesti cu amănunte; a detalia. Dorisem... a cunoaște împrejurările acestei isprăvi. Și Ieronim ne amănunțise totul. SADOVEANU, V. F. 91. 2. A fărîmița, a mărunți. Băligarul are o însemnată lucrare și asupra însușirilor fizice ale pămîntului, pe care le îmbunătățește, amănunțind pămînturile cele lutoase. I. IONESCU, M. 313.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt1.

amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă

amănunțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amănunțeáscă

amănunțí vtr [At: I. IONESCU, C. 31 / V: ~ărunți1 / Pzi: -țesc / E: amănunt cf fr detailler] 1 (Agr) A mărunți, a afâna pământul prin săpare, arare, prășire etc. 2 A arăta în amănunte.

AMĂNUNȚÍ vb. v. fărâmița, mărunți, sfărâma.

A AMĂNUNȚÍ ~ésc tranz. rar 1) A preface în bucăți mărunte; a mărunți. 2) A expune cu lux de amănunte; a detalia. /Din amănunt

amănunțésc și amăr- v. tr. (d. amănunt). Mărunțesc, sfărîm: a amănunți bulgăriĭ. Povestesc pînă în părțile cele mici, detaliez.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AMĂNUNȚÍT adj., adv. 1. adj. amplu, detaliat, dezvoltat, (înv.) amănúnt. (O relatare ~; un plan ~.) 2. adj. atent, meticulos, migălos, minuțios, riguros, scrupulos, serios, (înv.) scump. (O cercetare ~ a faptelor.) 3. adv. atent, îndeaproape. (Cercetează ~ lucrurile.)

amănunțí vb. v. FĂRÎMIȚA. MĂRUNȚI. SFĂRÎMA.

Intrare: amănunțit (adj.)
amănunțit (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR 		masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amănunțit amănunțitul amănunțită amănunțita
plural amănunțiți amănunțiții amănunțite amănunțitele
genitiv-dativ singular amănunțit amănunțitului amănunțite amănunțitei
plural amănunțiți amănunțiților amănunțite amănunțitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: amănunțit (s.n.)
amănunțit (s.n.) substantiv neutru (numai) singular
substantiv neutru (N29) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amănunțit amănunțitul
plural — —
genitiv-dativ singular amănunțit amănunțitului
plural — —
vocativ singular —
plural —
Intrare: amănunți
amănunți verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR 		infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) amănunți amănunțire amănunțit amănunțind singular plural
amănunțește amănunțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) amănunțesc (să) amănunțesc amănunțeam amănunții amănunțisem
a II-a (tu) amănunțești (să) amănunțești amănunțeai amănunțiși amănunțiseși
a III-a (el, ea) amănunțește (să) amănunțească amănunțea amănunți amănunțise
plural I (noi) amănunțim (să) amănunțim amănunțeam amănunțirăm amănunțiserăm, amănunțisem*
a II-a (voi) amănunțiți (să) amănunțiți amănunțeați amănunțirăți amănunțiserăți, amănunțiseți*
a III-a (ei, ele) amănunțesc (să) amănunțească amănunțeau amănunțiră amănunțiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

15 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „conjugări / declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

AMĂNUNȚÍT1 s. n. (Rar) Faptul de a amănunți. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amănunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT1 s. n. Faptul de a amănunți. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amărunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT1 s. n. Amănunțire, fărîmițare. Amănunțitul se face prin arături, grăpări și prășituri. I. IONESCU, M. 327.

AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amănunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat. Norme amănunțite de aplicare a legilor. **- (Adverbial) Cu amănuntul, în amănunt, pînă în cele mai mici amănunte. A povesti amănunțit.

AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amărunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT1 s. n. Faptul de a amănunți (1).

amănunțít2 (rar) s. n.

amănunțít1 adj. m., pl. amănunțíți; f. amănunțítă, pl. amănunțíte

amănunțít s. n.

amănunțit1 sn [At: I. IONESCU, M. 327 / V: amăru- / Pl: -uri / E: amănunți] (Agr) Amănunțire.

Amănunțit ≠ concis, laconic, lapidar, succint, sumar

AMĂNUNȚÍT1 adv. Până la cele mai mici amănunte; cu de amănuntul; în amănunt. A povesti ~. /v. a amănunți

AMĂNUNȚÍT2 ~tă (~ți, ~te) Care cuprinde amănunte; detaliat. Expunere ~tă. /v. a amănunți