3 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amănunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT1 s. n. (Rar) Faptul de a amănunți.V. amănunți.

amănunțit1 sn [At: I. IONESCU, M. 327 / V: amăru- / Pl: ~uri / E: amănunți] (Agr) Amănunțire.

amănunțit2, ~ă a [At: I. IONESCU, C. 34 / V: amăru~ / Pl: iți, ~e / E: amănunți] 1 a (Agr) Afânat. 2-3 a, av Detaliat.

AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amărunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT1 s. n. Faptul de a amănunți.V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amănunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat. Norme amănunțite de aplicare a legilor. **- (Adverbial) Cu amănuntul, în amănunt, pînă în cele mai mici amănunte. A povesti amănunțit.

AMĂNUNȚÍT1 s. n. Amănunțire, fărîmițare. Amănunțitul se face prin arături, grăpări și prășituri. I. IONESCU, M. 327.

AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amărunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT1 s. n. Faptul de a amănunți (1).

AMĂNUNȚÍT2 ~tă (~ți, ~te) Care cuprinde amănunte; detaliat. Expunere ~tă. /v. a amănunți

AMĂNUNȚÍT1 adv. Până la cele mai mici amănunte; cu de amănuntul; în amănunt. A povesti ~. /v. a amănunți

amănunțit, -ă adj. Cu amănunte, în amănunte, detaliat: povestire amănunțită. Adv. Cu de-a mănuntu: a descrie amănunțit.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt.

amănunțí vtr [At: I. IONESCU, C. 31 / V: ~ărunți1 / Pzi: ~țesc / E: amănunt cf fr detailler] 1 (Agr) A mărunți, a afâna pământul prin săpare, arare, prășire etc. 2 A arăta în amănunte.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A da amănunte, a povesti cu amănunte; a detalia. Dorisem... a cunoaște împrejurările acestei isprăvi. Și Ieronim ne amănunțise totul. SADOVEANU, V. F. 91. 2. A fărîmița, a mărunți. Băligarul are o însemnată lucrare și asupra însușirilor fizice ale pămîntului, pe care le îmbunătățește, amănunțind pămînturile cele lutoase. I. IONESCU, M. 313.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt1.

A AMĂNUNȚÍ ~ésc tranz. rar 1) A preface în bucăți mărunte; a mărunți. 2) A expune cu lux de amănunte; a detalia. /Din amănunt

amănunțésc și amăr- v. tr. (d. amănunt). Mărunțesc, sfărîm: a amănunți bulgăriĭ. Povestesc pînă în părțile cele mici, detaliez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

amănunțít1 adj. m., pl. amănunțíți; f. amănunțítă, pl. amănunțíte

arată toate definițiile

Intrare: amănunțit (adj.)
amănunțit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amănunțit
  • amănunțitul
  • amănunțitu‑
  • amănunți
  • amănunțita
plural
  • amănunțiți
  • amănunțiții
  • amănunțite
  • amănunțitele
genitiv-dativ singular
  • amănunțit
  • amănunțitului
  • amănunțite
  • amănunțitei
plural
  • amănunțiți
  • amănunțiților
  • amănunțite
  • amănunțitelor
vocativ singular
plural
Intrare: amănunțit (s.n.)
amănunțit2 (s.n.) substantiv neutru (numai) singular
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amănunțit
  • amănunțitul
  • amănunțitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • amănunțit
  • amănunțitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: amănunți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amănunți
  • amănunțire
  • amănunțit
  • amănunțitu‑
  • amănunțind
  • amănunțindu‑
singular plural
  • amănunțește
  • amănunțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amănunțesc
(să)
  • amănunțesc
  • amănunțeam
  • amănunții
  • amănunțisem
a II-a (tu)
  • amănunțești
(să)
  • amănunțești
  • amănunțeai
  • amănunțiși
  • amănunțiseși
a III-a (el, ea)
  • amănunțește
(să)
  • amănunțească
  • amănunțea
  • amănunți
  • amănunțise
plural I (noi)
  • amănunțim
(să)
  • amănunțim
  • amănunțeam
  • amănunțirăm
  • amănunțiserăm
  • amănunțisem
a II-a (voi)
  • amănunțiți
(să)
  • amănunțiți
  • amănunțeați
  • amănunțirăți
  • amănunțiserăți
  • amănunțiseți
a III-a (ei, ele)
  • amănunțesc
(să)
  • amănunțească
  • amănunțeau
  • amănunți
  • amănunțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

amănunțit (adj.)

etimologie:

  • vezi amănunți
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX

amănunțit (s.n.)

etimologie:

  • vezi amănunți
    surse: DEX '09 DEX '98 MDA2

amănunți rar

  • exemple
    • Băligarul are o însemnată lucrare și asupra însușirilor fizice ale pămîntului, pe care le îmbunătățește, amănunțind pămînturile cele lutoase. I. IONESCU, M. 313.
      surse: DLRLC
  • 2. A da amănunte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: detalia un exemplu
    exemple
    • Dorisem... a cunoaște împrejurările acestei isprăvi. Și Ieronim ne amănunțise totul. SADOVEANU, V. F. 91.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • amănunt
    surse: DEX '09 DEX '98