amănunți vtr [At: I. IONESCU, C. 31 / V: ~ărunți¹ / Pzi: ~țesc / E: amănunt cf fr detailler] 1 (Agr) A mărunți, a afâna pământul prin săpare, arare, prășire etc. 2 A arăta în amănunte.

AMĂNUNȚI, AMĂRUNȚI (-țesc) vb. tr. 1 ‼ A mărunți, a sdrobi, a fărîma, a desface bulgării de pămînt: la prașila dintîiu... amărunțim pămîntul și stîrpim buruienile (ION.) ¶ 2 A arăta, a povesti cu de-a-mănuntul (👉 MĂNUNȚI) [amănunt].

AMĂNUNȚI, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A da amănunte, a povesti cu amănunte; a detalia. Dorisem... a cunoaște împrejurările acestei isprăvi. Și Ieronim ne amănunțise totul. SADOVEANU, V. F. 91. 2. A fărîmița, a mărunți. Băligarul are o însemnată lucrare și asupra însușirilor fizice ale pămîntului, pe care le îmbunătățește, amănunțind pămînturile cele lutoase. I. IONESCU, M. 313.

AMĂNUNȚI, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărîmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt¹.

A AMĂNUNȚI ~esc tranz. rar 1) A preface în bucăți mărunte; a mărunți. 2) A expune cu lux de amănunte; a detalia. /Din amănunt

AMĂNUNT, -Ă, amănunți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment, detaliu; (rar) amănunțime. ◊ Loc. adj. și adv. Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu, în cantități mici. Comerț cu amănuntul. ◊ Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau până în cele mai mici amănunte sau în amănunt, în toate amănuntele = până în cele mai mici detalii; minuțios. 2. Adj. (Înv.) Amănunțit². [Var.: (reg.) amărunt s. n.] – A³ + mănunt „mărunt”.

amănunt, ~ă [At: CORESI, ap. HEM 1032 / V: ~ăru~ / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: a³ + mănunt] 1 sm (Îlav) În ~ (În mod) minuțios, conștiincios, observând chiar și cele mai mici și neînsemnate părți (detalii) ale unui lucru. 2 sn (Cmr; îlav) Cu (sau, înv, pre) ~ul Cu bucata. 3 sn Detaliu. 4 sn (Îe) A da ~e A intra în detalii. 5 sn (Îlav) (Cu) de-~ sau până în cele mai mici ~e sau în ~, în toate ~ele Minuțios. 6 a (Înv) Amănunțit².

amărunți¹ v vz amănunți

AMĂNUNT, AMĂRUNT I. sbst. 1 În legătură cu prep. de, cu, ‡pre (cu care formează loc. adv.), ținînd seamă de părțile cele mai mărunte, de cele mai mici împrejurări, foarte migălos: ai luat satul de-a rîndul și casele de-amănuntul (MAR.); carile lucrurile acelor vremi pre amănuntul au scris (CANT.); a căutat cu de-~ul prin toate colțurile casei; le-a povestit toate în de-amănunt, una cîte una (SLV.); ți-era dragă lumea să privești la o grădină așa cu amănuntul căutată (ISP.) ¶ 2 ‡Fără prep.: tuturor amăruntul vedearea ce văzuseră spuseră (HASD.). II. AMĂNUNT (mai adesea pl. -te, ‼ -turi) sn. Împrejurările, particularitățile unui lucru, unei întîmplări luate în parte, una cîte una: luă aminte la toate amănunturile ce înconjura curtea (ISP.); a intra în ~e; a da prea multe ~e; a se pierde în ~e. III. adj. Amănunțit: în urma amănuntei analize ce am consacrat legendei (ODOB.) [a² + mănunt sau mărunt].

AMĂRUNT... 👉 AMĂNUNT...

AMĂRUNȚI (-țesc)... 👉 AMĂNUNȚI...: amărunțind ori-ce problemă (DLVR.).

DE-AMĂNUNTUL 👉 AMĂNUNT I.

AMĂNUNT, -Ă, amănunți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment, detaliu; (rar) amănunțime. ◊ Loc. adj. și adv. Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu, în mici cantități. Comerț cu amănuntul. ◊ Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau până în cele mai mici amănunte sau în amănunt, în toate amănuntele = până în cele mai mici detalii; minuțios. 2. Adj. (Înv.) Amănunțit². [Var.: (reg.) amărunt s. n.] – A³ + mănunt „mărunt”.

AMĂNUNT², -Ă, amănunți, -te, adj. (Învechit) Amănunțit. Cercetarea amănuntă a feluritelor faze prin care graiul poporului romin a trecut ca să devină... limba de azi a romînilor. ODOBESCU, S. I 352.

AMĂNUNT², -Ă, amănunți, -te, adj. (Înv.) Amănunțit. – Din a³ + mănunt „mărunt”.

amărunțì v. 1. a fărăma pământul ca semințele să încolțească mai repede; 2. fig. a desface în părți mărunte, a analiza.

amănunțésc și amăr- v. tr. (d. amănunt). Mărunțesc, sfărîm: a amănunți bulgăriĭ. Povestesc pînă în părțile cele mici, detaliez.

amărunțésc, V. amănunțesc și mărunțesc.

amănunți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțesc, 3 sg. amănunțește, imperf. 1 amănunțeam; conj. prez. 1 sg. să amănunțesc, 3 să amănunțească

amănunți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțesc, imperf. 3 sg. amănunțea; conj. prez. 3 să amănunțească

amănunți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțesc, imperf. 3 sg. amănunțea; conj. prez. 3 sg. și pl. amănunțească

cu de-amănuntul loc. adv.

cu de-amănuntul

de-amănuntul

AMĂNUNȚI vb. v. fărâmița, mărunți, sfărâma.

amănunți vb. v. FĂRÎMIȚA. MĂRUNȚI. SFĂRÎMA.

AMĂNUNT adj. v. amănunțit, amplu, detaliat, dezvoltat.

amănunt adj. v. AMĂNUNȚIT. AMPLU. DETALIAT. DEZVOLTAT.

AMĂNUNT A intra în amănunte = A detalia, a reda pe larg (cu multe detalii): Nu intru în amănunte pentru că tot n-ați pricepe. (ION GHEȚIE) […] vom intra în câteva amănunte ale producțiunilor adevărat poetice și vom arăta cum o sumă de particularități esențiale ale poeziilor frumoase se explică numai pe baza acelui adevăr. (TITU MAIORESCU)

amărunți, amărunțesc vb. IV (înv.) 1. a fărâma pământul, ca semințele să încolțească mai repede 2. a desface în părți mici, a detalia, a analiza