11 definiții pentru amăgeală


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AMĂGEÁLĂ, amăgeli, s. f. Amăgire. [Pl. și: (reg.) amăgele] – Amăgi + suf. -eală.

AMĂGEÁLĂ, amăgeli, s. f. Amăgire. [Pl. și: (reg.) amăgele] – Amăgi + suf. -eală.

amăgea sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 436/13 / Pl: ~gele, ~geli / E: amăgi + -eală] 1 (Mpl) Amăgire. 2 (Fig) Obiect dat cuiva cu scopul de a-l amăgi, de a-l abate de la altă preocupare.

AMĂGEÁLĂ, amăgeli și amăgele, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Amăgire, viclenie, minciună. Într-una din zile... scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul... și cînd deodată numai iacă vedem în prund cîțiva oameni claie peste grămadă și unul din ei mugind puternic... Pe bădița Vasile îl prinsese la oaste cu arcanul... Așa cu amăgele se prindeau pe vremea aceea flăcăii la oaste. CREANGĂ, A. 8. Preocupare măruntă, naivă (cu care se amăgește cineva). Dar vremea trecea cu amăgele și eu creșteam pe nesimțite, și tot alte gînduri îmi zburau prin cap și alte plăceri mi se deșteptau în suflet. CREANGĂ, A. 35. 2. (Rar) Mijloc de a amăgi pe cineva, momeală. V. nadă. Onofrei Cos... aruncă amăgeală cîinilor, să nu-l latre. STANCU, D. 294.

AMĂGEÁLĂ, amăgeli, s. f. Amăgire, viclenie, minciună. ♦ Preocupare măruntă, naivă. [Pl. și: (reg.) amăgele] – Din amăgi + suf. -eală

AMĂGEÁLĂ ~éli f. Mijloc folosit pentru a înșela buna-credință a cuiva; escrocherie. ◊ A umbal cu ~eli a umbla cu înșelăciuni; a avea obișnuința de a amăgi. [G.-D. amăgelii] /a amăgi + suf. ~eală

amăgeală f. 1. amăgire trecătoare; 2. pl. nimicuri: vremea trecea cu amăgele CR.

amăgeálă f., pl. elĭ. Vechĭ saŭ rar. Amăgire. Pl. vechĭ (azĭ fam.) amăgele: l-a prins cu amăgele.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

amăgeálă s. f., g.-d. art. amăgélii; pl. amăgéli

amăgeálă s. f., g.-d. art. amăgélii; pl. amăgéli

Intrare: amăgeală
amăgeală1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F57)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amăgea
  • amăgeala
plural
  • amăgeli
  • amăgelile
genitiv-dativ singular
  • amăgeli
  • amăgelii
plural
  • amăgeli
  • amăgelilor
vocativ singular
plural
amăgeală2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F16)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amăgea
  • amăgeala
plural
  • amăgele
  • amăgelele
genitiv-dativ singular
  • amăgele
  • amăgelei
plural
  • amăgele
  • amăgelelor
vocativ singular
plural

amăgeală

  • exemple
    • Într-una din zile... scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul... și cînd deodată numai iacă vedem în prund cîțiva oameni claie peste grămadă și unul din ei mugind puternic... Pe bădița Vasile îl prinsese la oaste cu arcanul... Așa cu amăgele se prindeau pe vremea aceea flăcăii la oaste. CREANGĂ, A. 8.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Preocupare măruntă, naivă (cu care se amăgește cineva).
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Dar vremea trecea cu amăgele și eu creșteam pe nesimțite, și tot alte gînduri îmi zburau prin cap și alte plăceri mi se deșteptau în suflet. CREANGĂ, A. 35.
        surse: DLRLC
  • 2. rar Mijloc de a amăgi pe cineva.
    surse: DLRLC sinonime: momeală un exemplu
    exemple
    • Onofrei Cos... aruncă amăgeală cîinilor, să nu-l latre. STANCU, D. 294.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Amăgi + sufix -eală.
    surse: DEX '98 DEX '09