2 intrări

24 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

alternáre sf [At: IORGA, C. I. 21 / Pl: ~nări / E: alterna] 1 Schimbare pe rând Si: alternat1 (1). 2 Succedare Si: alternat1 (2).

ALTERNÁRE, alternări, s. f. Acțiunea de a alterna și rezultatul ei. – V. alterna.

ALTERNÁRE, alternări, s. f. Acțiunea de a alterna și rezultatul ei. – V. alterna.

ALTERNÁRE, alternări, s. f. Acțiunea de a alterna și rezultatul ei. Alternare de versuri și proză.

ALTERNÁRE, alternări, s. f. Acțiunea de a alterna și rezultatul ei.

alternáre s. f., g.-d. art. alternắrii; pl. alternắri

alternáre s. f., g.-d. art. alternării; pl. alternări

ALTERNÁRE s. alternanță, rotație, succesiune. (~ culturilor.)

ALTERNÁRE s.f. Acțiunea de a alterna și rezultatul ei. ◊ (Biol.) Alternare de generații = succesiune regulată a unei generații sexuate cu alta asexuată. [< alterna].

alternare f. 1. fapta de a alterna; 2. lucrare alternativă.

*alternare f. Acțiunea de a alterna.

alterná [At: ODOBESCU, S. I, 368 / Pzi: -nez, (rar) altern / E: fr alterner] 1-2 vir A (se) schimba pe rând. 3 vi A veni unul după altul, în rând. 4 vtf A face să urmeze pe rând.

ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare.

ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare.

ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. (Despre două elemente diferite sau cu roluri diferite; al doilea element se introduce prin prep. «cu») 1. A lua pe rînd unul locul altuia, a reveni succedîndu-se unul după altul, a se schimba unul cu altul. Ziua alternează cu noaptea.Tranz. Alternez munca cu odihna. 2. (Despre sunete) A varia, a se schimba în diferitele forme gramaticale ale aceluiași cuvînt sau în cuvintele aparținînd aceleiași familii. «A» alternează cu «e» în declinarea și în familia cuvîntului «fată».Prez. ind. și: (învechit) altérn (ODOBESCU, S. I 388).

ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. 1. A reveni succesiv, a lua pe rând unul locul altuia. ♦ Tranz. A face să ia, pe rând, unul locul altuia. 2. (Despre sunete) A se schimba în diferitele forme gramaticale ale aceluiași cuvânt sau în cuvintele din aceeași familie. – Fr. alterner (lat. lit. alternare).

alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză

alterná vb., ind. prez. 1 sg. alternéz, 3 sg. și pl. alterneáză

ALTERNÁ vb. I. intr. 1. A se schimba pe rând, a reveni succedându-se unul în urma celuilalt. 2. (Despre sunete) A varia de la o formă gramaticală la alta a aceluiași cuvânt sau în cuvinte din aceeași familie. [< fr. alterner, cf. lat. alternare].

ALTERNÁ vb. I. intr., tr a (se) schimba pe rând, a reveni, a face să revină succesiv. II. intr. (despre sunete) a se schimba prin alternanță (2). (< fr. alterner, lat. alternare)

Intrare: alterna
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) alterna alternare alternat alternând singular plural
alternea alternați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) alternez (să) alternez alternam alternai alternasem
a II-a (tu) alternezi (să) alternezi alternai alternași alternaseși
a III-a (el, ea) alternea (să) alterneze alterna alternă alternase
plural I (noi) alternăm (să) alternăm alternam alternarăm alternaserăm, alternasem*
a II-a (voi) alternați (să) alternați alternați alternarăți alternaserăți, alternaseți*
a III-a (ei, ele) alternea (să) alterneze alternau alterna alternaseră
Intrare: alternare
alternare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alternare alternarea
plural alternări alternările
genitiv-dativ singular alternări alternării
plural alternări alternărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)