ALIVANTA interj. (Înv.) 1. Exclamație (glumeață) rostită când cade cineva. ◊ (Adverbial, în expr.) A da (sau a cădea, a veni etc.) alivanta = a da (sau a cădea etc.) peste cap. 2. Pleacă! șterge-o! – Probabil ngr. alla vanda („într-o parte, la o parte”).

alivanta [At: HEM 896 / V: -tea / E: nct] (îrg) 1 i Exclamație glumeață, rostită când cade cineva. 2-4 av (Îe) A (se da) sau a cădea, a trânti, a veni ~ A se da sau a cădea, a trânti ori a veni peste cap. 5 (Îe) A pleca ~tea A hoinări.

ALIVANTA adv. Peste cap, întrebuințat mai ales în expr.: a cădea, a veni, a da ~, împiedicat cu picioarele în mînecile contășului, căzuse ~ la pămînt (CRG.).

ALIVANTA interj. (Astăzi rar) 1. Exclamație (glumeață) rostită când cade cineva. ◊ (Adverbial, în expr.) A da (sau a cădea, a veni etc.) alivanta = a da (sau a cădea etc.) peste cap. 2. Pleacă! șterge-o! [Var.: alivanti interj.] – Probabil ngr. alla vanda („într-o parte, la o parte”).

ALIVANTA interj. Exclamație, de obicei glumeață, rostită cînd cade cineva. Mîni, poimîni, poate... alivanta-n groapă. ALECSANDRI, T. I 42. ◊ (Adverbial, de obicei pe lîngă verbele «a da», «a cădea», «a veni», «a trînti») Ion însă, împiedicat cu picioarele în mînicile contășului, căzuse alivanta la pămînt. CREANGĂ, A. 111. Na! că era să dau alivanta peste cap. ALECSANDRI, T. 920.

ALIVANTA interj. 1. Exclamație (glumeață) rostită cînd cade cineva. ◊ (Adverbial, în expr.) A da (sau a cădea, a veni etc.) alivanta = a da (sau a cădea etc.) peste cap. 2. Pleacă! șterge-o! [Var.: (reg.) alivanti interj.] – It. alla banda (ngr. alla vanda) „la o parte”.

alivanta adv. dare peste cap, tumbă; câte odată alivanta pe spinare AL.; alivanta-plăcintă! a se întinde pe jos. [Cf. it. allavanti, înainte! poate o amintire dela scamatorii italieni cari au vizitat țara (v. boscărie)].

alivánta adv. (it. banda, lature de corabie, alla banda, la o parte, pron. de Grecĭ alla vanda. V. banda). Fam. De-a tumba, răsturnîndu-te: a căzut alivanta.

alivantea i, av vz alivanta corectat(ă)

ALIVANTI interj. v. alivanta.

alivanta (înv., rar) interj.

alivanta (înv.) interj.

alivanta interj.

alivanta, adv. – Pe spate, cu picioarele în sus. It. alla banda, prin intermediul pronunțării ngr. ἄλλα βάντα, termen marinăresc, introdus în rom., probabil în sec. XVIII (Scriban; Iordan, BF, VI, 150). Este posibil să aparțină aceleiași familii și alivancă, s. f. (turtă din mălai și brînză); alivenci, s. f. pl. (dans tipic mold.); alivăni, vb. (a întoarce, a răsturna; a înmuia). Evoluția acestor cuvinte nu este clară. Poate să se fi produs, la alivancă, o contaminare cu sl., cf. ceh. (na)liwanec „prăjitură în formă”, de la liti „a forma”; dar cuvintele sl. aduse de Cihac și DAR nu constituie o explicație suficientă în sine. Bogrea, Dacor., III, 724 (și Scriban) explică acest cuvînt prin sl. *olivenka, de la olivnij „în ulei”, care pare îndoielnic; tot Bogrea vede în alivăni un der. de la aliman.

alivanta! interj. pleacă!

a ciurui la alivanti expr. (intl.) a lovi la cap.

a se da alivanta expr. a se da peste cap, a face tumbe.

alivanti! interj. pleacă!

alivanti pour toujours și să mă pupați în cur! / în frunte expr. (glum., vulg.) la revedere!