ALIVANTA interj. Exclamație, de obicei glumeață, rostită cînd cade cineva. Mîni, poimîni, poate... alivanta-n groapă. ALECSANDRI, T. I 42. ◊ (Adverbial, de obicei pe lîngă verbele «a da», «a cădea», «a veni», «a trînti») Ion însă, împiedicat cu picioarele în mînicile contășului, căzuse alivanta la pămînt. CREANGĂ, A. 111. Na! că era să dau alivanta peste cap. ALECSANDRI, T. 920.