alienare sf [At: DA / P: a-li-e~ / Pl: ~nări / E: aliena] 1 (Jur) Trecere asupra altuia a dreptului de proprietate asupra unei posesiuni (prin vindere, cesiune etc.). 2 Înstrăinare de sine însuși. 3 (Med; îs) ~ mintală Nebunie.

ALIENÁRE, alienări, s. f. 1. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. 2. (Fil.) Neputința individului față de societate și față de el însuși, depersonalizarea sa în organizațiile mari și birocratice; înstrăinare. 3. (Med.; în sintagma) Alienare mintală = nebunie. [Pr.: -li-e-] – V. aliena.

ALIENÁRE, alienări, s. f. 1. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. 2. (Fil.) Înstrăinare. 3. (Med.; în sintagma) Alienare mintală = nebunie. [Pr.: -li-e-] – V. aliena.

ALIENÁRE, alienări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun (prin vînzare, cesiune- etc.). – Pronunțat: -li-e-.

ALIENÁRE, alienări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. [Pr.: -li-e-]

ALIENÁRE s.f. Transmitere a dreptului de proprietate; înstrăinarea unui bun. ♦ (Fil.) Fenomenul de transpunere, în anumite condiții social-istorice, a întregii activități umane și a rezultatelor acesteia (problemele muncii, instituțiile sociale, valorile spirituale) în forțe străine și vrăjmașe omului. [< aliena].

ALIENÁRE s. f. acțiunea de a (se) aliena; înstrăinare. ◊ (fil.) depersonalizarea oamenilor, denaturarea relațiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea deformată a realității; alienație. (< aliena)

aliená [At: DA / P: a-li-e- / Pzi: ~nez / E: fr aliener, lat alienare] 1 vt (Jur) A trece altuia dreptul de proprietate asupra unei posesiuni (prin vindere, cesiune etc.) Si: a ceda, a înstrăina. 2 vr (Fig) A se înstrăina de sine însuși. 3 vr (Fig) A-și pierde mințile. 4 vr A deveni ostil societății, factorilor de civilizație. 5 vr A se simți izolat în societatea modernă.

ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare.

ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație, a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare.

ALIENÁ, alienez, vb. I. Tranz. (Jur.) A transmite altuia un drept sau un lucru (prin vînzare, cesiune etc.); a. înstrăina. – Pronunțat: -li-e-.

ALIENÁ, alienez, vb. I. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. [Pr.: -li-e-] – Fr. aliéner (lat. lit. alienare).

ALIENÁ vb. I. tr. (Jur.) A trece altuia dreptul de proprietate asupra unui lucru; a înstrăina. [Pron. -li-e-, p.i. -nez. / < fr. aliéner, cf. lat. alienare].

ALIENÁ vb. I. tr. (jur.) a înstrăina un bun (prin vânzare, cesiune). II. refl. 1. (fig.) a deveni ostil societății, a se simți izolat. 2. a înnebuni. (< fr. aliéner, lat. alienare)

A SE ALIENÁ mă ~éz intranz. 1) A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a înnebuni; a se scrânti. 2) A deveni străin (sufletește); a se înstrăina. /<fr. aliéner, lat. alienare

A ALIENÁ ~éz tranz. jur. (proprietăți, bunuri, drepturi etc.) A face să intre în posesia altcuiva prin cedarea oficială a dreptului de proprietate; a înstrăina. [Sil. -li-e-] /<fr. aliéner, lat. alienare

alienà v. a înstrăina, a vinde.

*alienațiúne f. (lat. alienátio, -ónis). Acțiunea de a aliena. Fig. Nebunie. – Și -áție și -áre.

*alienéz v. tr. (lat. aliéno, -áre, d. aliénus, străin). Înstrăinez (vînzînd, dînd ș. a.): a aliena averea. Fig. Perd, îndepărtez: și-a alienat simpatiile. Turbur: a aliena rațiunea.

alienáre (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienắrii; pl. alienắri