2 intrări

32 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ALIENARE, alienări, s. f. 1. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. 2. (Fil.) Neputința individului față de societate și față de el însuși, depersonalizarea sa în organizațiile mari și birocratice; înstrăinare. 3. (Med.; în sintagma) Alienare mintală = nebunie. [Pr.: -li-e-] – V. aliena.

alienare sf [At: DA / P: a-li-e~ / Pl: ~nări / E: aliena] 1 (Jur) Trecere asupra altuia a dreptului de proprietate asupra unei posesiuni (prin vindere, cesiune etc.). 2 Înstrăinare de sine însuși. 3 (Med; îs) ~ mintală Nebunie.

ALIENARE, alienări, s. f. 1. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. 2. (Fil.) Înstrăinare. 3. (Med.; în sintagma) Alienare mintală = nebunie. [Pr.: -li-e-] – V. aliena.

ALIENARE, alienări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun (prin vînzare, cesiune- etc.). – Pronunțat: -li-e-.

ALIENARE, alienări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. [Pr.: -li-e-]

ALIENARE s.f. Transmitere a dreptului de proprietate; înstrăinarea unui bun. ♦ (Fil.) Fenomenul de transpunere, în anumite condiții social-istorice, a întregii activități umane și a rezultatelor acesteia (problemele muncii, instituțiile sociale, valorile spirituale) în forțe străine și vrăjmașe omului. [< aliena].

ALIENARE s. f. acțiunea de a (se) aliena; înstrăinare. ◊ (fil.) depersonalizarea oamenilor, denaturarea relațiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea deformată a realității; alienație. (< aliena)

ALIENA, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare.

aliena [At: DA / P: a-li-e- / Pzi: ~nez / E: fr aliener, lat alienare] 1 vt (Jur) A trece altuia dreptul de proprietate asupra unei posesiuni (prin vindere, cesiune etc.) Si: a ceda, a înstrăina. 2 vr (Fig) A se înstrăina de sine însuși. 3 vr (Fig) A-și pierde mințile. 4 vr A deveni ostil societății, factorilor de civilizație. 5 vr A se simți izolat în societatea modernă.

*ALIENA (-enez) I. vb. tr. 1 ⚖️ A trece altuia stăpînirea asupra unui lucru, a înstrăina 2 fig. A îndepărta de la sine, a pierde: și-a alienat toate simpatiile. II. vb. refl. familiar A-și pierde mințile, a înnebuni [fr. < lat.].

*ALIENAT, -A adj. sm. f. 1 p. ALIENA 2 fig. Care și-a pierdut mințile, nebun: spital de alienați.

ALIENA, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație, a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare.

ALIENA, alienez, vb. I. Tranz. (Jur.) A transmite altuia un drept sau un lucru (prin vînzare, cesiune etc.); a. înstrăina. – Pronunțat: -li-e-.

ALIENA, alienez, vb. I. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vînzare, cesiune etc.; a înstrăina. [Pr.: -li-e-] – Fr. aliéner (lat. lit. alienare).

ALIENA vb. I. tr. (Jur.) A trece altuia dreptul de proprietate asupra unui lucru; a înstrăina. [Pron. -li-e-, p. i. -nez. / < fr. aliéner, cf. lat. alienare].

ALIENA vb. I. tr. (jur.) a înstrăina un bun (prin vânzare, cesiune). II. refl. 1. (fig.) a deveni ostil societății, a se simți izolat. 2. a înnebuni. (< fr. aliéner, lat. alienare)

A SE ALIENA mă ~ez intranz. 1) A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a înnebuni; a se scrânti. 2) A deveni străin (sufletește); a se înstrăina. /<fr. aliéner, lat. alienare

A ALIENA ~ez tranz. jur. (proprietăți, bunuri, drepturi etc.) A face să intre în posesia altcuiva prin cedarea oficială a dreptului de proprietate; a înstrăina. [Sil. -li-e-] /<fr. aliéner, lat. alienare

*alienațiúne f. (lat. alienátio, -ónis). Acțiunea de a aliena. Fig. Nebunie. – Și -áție și -áre.

*alienéz v. tr. (lat. aliéno, -áre, d. aliénus, străin). Înstrăinez (vînzînd, dînd ș. a.): a aliena averea. Fig. Perd, îndepărtez: și-a alienat simpatiile. Turbur: a aliena rațiunea.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

alienare (desp. -li-e-) s. f., g.-d. art. alienării; pl. alienări

alienare (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienării; pl. alienări

alienare s. f. (sil. -li-e-), g.-d. art. alienării; pl. alienări

aliena (a ~) (desp. -li-e-) vb., ind. prez. 1 sg. alienez, 3 alienea; conj. prez. 1 sg. să alienez, 3 să alieneze

aliena (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alienea

aliena vb. (sil. -li-e-), ind. prez. 1 sg. alienez, 3 sg. și pl. alienea

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ALIENARE s. 1. v. înstrăinare. 2. v. nebunie.

ALIENARE s. 1. (JUR.) înstrăinare. (~ unui bun.) 2. (MED.) alienație, demență, nebunie, sminteală, smintire, țicneală, boală mintală, (pop.) nebuneală, (înv. și reg.) smintă, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînzie, (prin Bucov.) sălteală, (Mold.) zăluzeală, zăluzie, zărgheală, zărghenie, (fam.) căpială, (fig.) rătăcire, scrînteală, țăcăneală.

ALIENA vb. 1. v. înstrăina. 2. v. înnebuni.

ALIENA vb. 1. (JUR.) a înstrăina. (A ~ un bun.) 2. (MED.) a înnebuni, a se sminti, a se țicni, (pop. și fam.) a (se) strechea, (Transilv., Maram. și Ban.) a (se) bolînzi, (prin Munt.) a primi, (Mold.) a sturluiba, a zăluzi, a (se) zărghi, (fam.) a căpia, (fig.) a se scrînti, a se trăsni, a se țăcăni.

Intrare: alienare
  • silabație: a-li-e- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alienare
  • alienarea
plural
  • alienări
  • alienările
genitiv-dativ singular
  • alienări
  • alienării
plural
  • alienări
  • alienărilor
vocativ singular
plural
Intrare: aliena
  • silabație: a-li-e-na info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aliena
  • alienare
  • alienat
  • alienatu‑
  • alienând
  • alienându‑
singular plural
  • alienea
  • alienați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • alienez
(să)
  • alienez
  • alienam
  • alienai
  • alienasem
a II-a (tu)
  • alienezi
(să)
  • alienezi
  • alienai
  • alienași
  • alienaseși
a III-a (el, ea)
  • alienea
(să)
  • alieneze
  • aliena
  • alienă
  • alienase
plural I (noi)
  • alienăm
(să)
  • alienăm
  • alienam
  • alienarăm
  • alienaserăm
  • alienasem
a II-a (voi)
  • alienați
(să)
  • alienați
  • alienați
  • alienarăți
  • alienaserăți
  • alienaseți
a III-a (ei, ele)
  • alienea
(să)
  • alieneze
  • alienau
  • aliena
  • alienaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

alienare, alienărisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi aliena DEX '09 DEX '98 DN

aliena, alienezverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.