2 intrări

19 definiții

alicíre sf [At: MANOLESCU, I. 22 / Pl: ~ri / E: alici2] 1 Întărire a tencuielii prin amestecare cu bucăți de țiglă. 2 Atingere cu o alică (1).

alicí1 [At: ISPIRESCU, L. 336 / Pzi: alicesc / E: ns cf licări] (Reg) 1 vru A se evidenția. 2 vru (D. vreme) A se îndrepta. 3 vr (D. oameni) A se îndrepta după boală.

alicí2 vtr [At: TDRG 479 / Pzi: alicesc / E: alică] 1 (D. tencuială) A întări prin amestecare cu mici bucăți de țiglă. 2 (Cng) A atinge o pasăre cu o alică (1).

ALICÍ, (1) alicesc, (2) pers. 3 alicește, vb. IV. 1. Tranz. (Rar) A răni cu alice (1). 2. Refl. (Reg.) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri. – Din alică.

ALICÍ, (1) alicesc, (2) pers. 3 alicește, vb. IV. 1. Tranz. A răni cu alice (1). 2. Refl. (Reg.) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri. – Din alică.

ALICÍ2, alicesc, vb. IV. Tranz. A atinge cu o alică. Mitrea Cocor s-a zvîrcolit învierșunat: – A cui pușcă? – A lui boier Cristea. Se pot vina cu ea dropii. -- O fi cea cu care alicește copiii cînd fură prune? SADOVEANU, M. C. 39.

ALICÍ1, pers. 3 alicește, vb. IV. Refl. (Rar) A se vedea mai limpede, mai distinct, dintre alte lucruri. Nu văz nimic, decît, uite, în partea asta.... mi se alicește albind ceva; dară nu știu ce este, că nu mi s-alege, fiind prea departe. ISPIRESCU, L. 336.

ALICÍ1, alicesc, vb. IV. Tranz. A răni cu alice. – Din alică.

ALICÍ2, pers. 3 alicește, vb. IV. Refl. (Rar) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri.

alicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. alicéște, imperf. 3 sg. aliceá; conj. prez. 3 să aliceáscă

alicí vb., ind. prez. 1 sg. alicésc, 3 sg. și pl. alicéște, imperf. 3 sg. aliceá; conj. prez. 3 sg. și pl. aliceáscă

alicí (-césc, -ít), vb. – A se zări, a se desluși. Sl. ličiti „a se contura, a se arăta” (Capidan, Dacor., III, 753). A- s-ar putea explica în mai multe feluri, fie prin contaminarea cu lat. allūcēre (REW 370; DAR; Candrea), cf. napol. llocire, sard. allúgere „a lumina”; sau prin analogie cu alic; sau cu a- protetic, frecvent în mai multe der. verbale.

A ALICÍ ~ésc tranz. A răni cu alice. /Din alică

alicì v. a zări abia: mi se alicește albind ceva ISP. [Cf. licări].

3) alicésc v. tr. (d. alicĭ 2). Meh. Alung vițelu cînd mulg vaca.

1) alicésc v. tr. (d. alic, alicĭ). Întăresc un părete de vălătucĭ cu bucățele de cărămida saŭ petricele. Rănesc puțin cu alicele: o rață alicită.

2) alicésc (mă) v. refl. (cp. cu licăresc). Vest. Rar. Mă zăresc de abea. Încep a mă îndrepta (vorbind de timp, de un bolnav).

2) alícĭ (Meh.), interj. de alungat vițelu cînd mulgĭ vaca. V. ceas 2.

Intrare: alicire
alicire
substantiv feminin (F107) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alicire alicirea
plural aliciri alicirile
genitiv-dativ singular aliciri alicirii
plural aliciri alicirilor
vocativ singular
plural
Intrare: alici (V)
verb (VT406) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) alici alicire alicit alicind singular plural
alicește aliciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) alicesc (să) alicesc aliceam alicii alicisem
a II-a (tu) alicești (să) alicești aliceai aliciși aliciseși
a III-a (el, ea) alicește (să) alicească alicea alici alicise
plural I (noi) alicim (să) alicim aliceam alicirăm aliciserăm, alicisem*
a II-a (voi) aliciți (să) aliciți aliceați alicirăți aliciserăți, aliciseți*
a III-a (ei, ele) alicesc (să) alicească aliceau alici aliciseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)