alici² vtr [At: TDRG 479 / Pzi: alicesc / E: alică] 1 (D. tencuială) A întări prin amestecare cu mici bucăți de țiglă. 2 (Cng) A atinge o pasăre cu o alică (1).

alicí¹ [At: ISPIRESCU, L. 336 / Pzi: alicesc / E: ns cf licări] (Reg) 1 vru A se evidenția. 2 vru (D. vreme) A se îndrepta. 3 vr (D. oameni) A se îndrepta după boală.

ALICÍ, (1) alicesc, (2) pers. 3 alicește, vb. IV. 1. Tranz. (Rar) A răni cu alice (1). 2. Refl. (Reg.) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri. – Din alică.

ALICÍ, (1) alicesc, (2) pers. 3 alicește, vb. IV. 1. Tranz. A răni cu alice (1). 2. Refl. (Reg.) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri. – Din alică.

ALICͲ, alicesc, vb. IV. Tranz. A atinge cu o alică. Mitrea Cocor s-a zvîrcolit învierșunat: – A cui pușcă? – A lui boier Cristea. Se pot vÎna cu ea dropii. -- O fi cea cu care alicește copiii cînd fură prune? SADOVEANU, M. C. 39.

ALIC͹, pers. 3 alicește, vb. IV. Refl. (Rar) A se vedea mai limpede, mai distinct, dintre alte lucruri. Nu văz nimic, decît, uite, în partea asta.... mi se alicește albind ceva; dară nu știu ce este, că nu mi s-alege, fiind prea departe. ISPIRESCU, L. 336.

ALICͲ, pers. 3 alicește, vb. IV. Refl. (Rar) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri.

ALIC͹, alicesc, vb. IV. Tranz. A răni cu alice. – Din alică.

A ALICÍ ~ésc tranz. A răni cu alice. /Din alică

alicì v. a zări abia: mi se alicește albind ceva ISP. [Cf. licări].

1) alícĭ, V. alic.

2) alícĭ (Meh.), interj. de alungat vițelu cînd mulgĭ vaca. V. ceas 2.

alíc sn vz alică

alică sf [At: LM / Pl: ~ice / V: ~lic, (reg) h~, haliciu (Pl: ~ri) / E: ngr χαλίϰι] (Mpl) 1 Proiectile sferice de plumb cu care sunt încărcate unele cartușe de vânătoare. 2 Granule de oțel sau de fontă folosite pentru curățarea prin împroșcare a suprafeței pieselor de foraj. 3 Bucățele de piatră sau de cărămidă care se pun în tencuială pentru a astupa un gol.

ALÍC s. n. v. alică.

ALÍCĂ, alice, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre proiectilele sferice de plumb cu care sunt încărcate unele cartușe de vânătoare. 2. Fiecare dintre granulele de oțel sau de fontă folosite pentru curățarea prin împroșcare a suprafeței pieselor sau în foraj. 3. Bucățele de piatră sau de cărămidă care se pun în tencuială pentru a întări sau pentru a astupa un gol. [Var.: alíc s. n., alíce, (reg.) halíce s. f.] – Din ngr. haliki „pietricică”.

ALÍC s. n. V. alică.

ALÍCĂ, alice, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre proiectilele sferice de plumb cu care sunt încărcate unele cartușe de vânătoare. 2. Fiecare dintre granulele de oțel sau de fontă folosite pentru curățarea prin împroșcare a suprafeței pieselor sau în foraj. 3. Bucățele de piatră sau de cărămidă care se pun în tencuială pentru a întări sau pentru a astupa un gol. [Var.: alíc s. n., halíce s. f.] – Din ngr. haliki „pietricică”.