alhimie sf vz alchimie

*ALHIMIE... = ALCHIMIE...

ALCHIMIE s. f. Formă de studiere empirică, experimentală a naturii, îmbinată cu elemente de astrologie și misticism, care urmărește transformarea metalelor comune în aur, crearea unui „elixir al vieții”, descoperirea „pietrei filosofale” etc. – Din fr. alchimie, lat. alchemia.

alchimie sf [At: MACAROVICI, CH. 3 / P: ~mi-e / V: (înv) alhi~ / Pl: (rar) ~ii / E: fr alchemie, lat alchemia] 1 Știință ocultă din sec. XII-XVIII, fundată pe principiul analogiei, cu limbaj simbolic și exoteric, ce urmărea descoperirea principiului care să permită transmutarea metalelor în aur și obținerea tinereții veșnice. 2 (Fig) Suită de transformări complexe sau subtile. 3 (Fig) Sublimare a realității prin artă.

*ALCHIMIE sf. 🔬 Pretinsă știință din evul mediu ce urmărea găsirea pietrei filosofale care să prefacă toate metalele în aur, și descoperirea panaceului universal, a leacului care să vindece toate boalele [fr. < lat.].

ALCHIMIE s. f. Chimia din evul mediu, în cadrul căreia se continuă și se amplifică practicile meșteșugărești ale antichității de obținere a unor produse, ca sticlă, coloranți, metale etc., adesea cu presupuse puteri miraculoase. – Din fr. alchimie, lat. alchemia.

ALCHIMIE s. f. Activitate mistică dezvoltată mai ales în evul mediu, care își propunea să descopere elixirul vieții și să transforme metalele în aur cu ajutorul unei așa-zise pietre filozofale miraculoase; unele rezultate pozitive ale cercetărilor întreprinse de alchimiști au constituit începuturile chimiei moderne ca știință.

ALCHIMIE s. f. Doctrină și activitate mistică în antichitate și în evul mediu, care își propunea să prefacă metalele simple în aur și argint și să dea oamenilor tinerețe veșnică; unele rezultate ale alchimiștilor au constituit începuturile chimiei științifice. – Fr. alchimie (lat. lit. alchemia).

ALCHIMIE s.f. Știință ocultă apărută în Egiptul antic și răspîndită în evul mediu, care urmărea găsirea „elixirului vieții” pentru a obține tinerețea veșnică și a „pietrei filozofale” miraculoase cu care să prefacă toate metalele în aur. [Gen. -iei. / cf. fr. alchimie, it. alchimia < lat. med. alchemia, ar. al-kimiya]. erată

ALCHIMIE s. f. 1. știință ocultă din evul mediu, care urmărea prefacerea metalelor în aur și argint și aflarea unui leac. („elixirul vieții”) 2. subtilitate, analiză subtilă. (< fr. alchimie, lat. alchemia)

ALCHIMIE f. (în evul mediu) Știință ocultă care își propunea prefacerea metalelor ordinare în aur și aflarea elixirului vieții. [G.-D. alchimiei] /<fr. alchimie, lat. alchemia

alchimie f. știință cultivată în evul mediu spre a afla piatra filosofală, menită a preface metalele în aur, și panaceul universal, menit a da omului junețe și nemurire: alchimia a dat naștere chimiei moderne.

*alchimíe f. (fr. alchimie, mlat. alchymía și alchemía, d. ar. al-kimia, care nu e alta de cît cuvîntu chimie cu art. arabic. V. chimie). O știință medievală pin care se căuta peatra filosofală (ca să prefacă un metal într’altu, maĭ ales în aur) și elixiru de prelungit vĭața. Eĭ i se datorește descoperirea fosforuluĭ, a pulberiĭ explozive, a alcooluluĭ ș. a. Pin ĭa s’a ajuns la chimie.

alchimie s. f., art. alchimia, g.-d. alchimii, art. alchimiei

alchimie s. f., art. alchimia, g.-d. alchimii, art. alchimiei

alchimie s. f., art. alchimia, g.-d. art. alchimiei; pl. alchimii

alchimie, -miei gen. a.

alchimie, alchimii s. f. (pub., peior.) activitate politică, economică etc. cu o componentă ocultă