alexie sf [At: DEX² / Pl: ~ii / E: fr alexie] (Med) Incapacitate de a citi provocată de unele leziuni în centrii nervoși Si: cecitate verbală.

ALEXIE s.f. (Med.) Incapacitate de a înțelege limbajul scris; cecitate verbală. [< fr. alexie, cf. gr. a – fără, lexis – cuvînt].

ALEXIE s. f. incapacitate patologică de a citi. (< fr. alexie)

ALEXIE f. Boală manifestată prin pierderea capacității de a înțelege limbajul scris. /<fr. alexie

alexie s. f., art. alexia, g.-d. alexii, art. alexiei

alexie s. f., art. alexia, g.-d. alexii, art. alexiei

alexie s. f., art. alexia, g.-d. art. alexiei; pl. alexii

ALEXIE s. v. cecitate verbală.

ALEXIE s. (MED.) cecitate verbală.

ALEXIE 1. Perturbare a capacității de a citi, ca urmare a unor leziuni corticale. Este o afazie* specializată. Poate fi pură (agnozică) sau asociată cu agrafia*. Alexia pură se manifestă ca: alexie globală – incapacitate de citire a notațiilor prin litere, dar nu și a cifrelor; deși poate scrie după dictare, afazicul nu-și poate controla textul scris; alexie literală – incapacitate de a recunoaște anumite litere; alexie verbală – incapacitate de a citi cuvinte, deși literele sunt recunoscute; alexia frazei – incapacitate de a integra literele și cuvintele într-o structură textuală. 2. Incapacitate a unor indivizi normali de a deprinde cititul. Sin. dislexie. L.I.R.

ALEXIE, gr. ’Aλεξις. I. 1. a) Alexe, frecv.; -a (Sd IV 42; LU) -ani, s; -anul (R. Gr); b) *Alexi, -anu, -ci, -u; cu ortogr. latinistă: Alessiu, Alessianu. c) Alexa, sau din Alexandru; cu i protetic: Ialexa (Mar), ca Iorest pt. Orest; cf. srb., blg. Aleksa. d) Alexoi, V.(Buc.); -ul, N. (Puc), -a, Toader, 1663, mold.(R I II Alexoae, soția lui Alexa (17 A V 156); Alexo(n)iu (Cand 95). e) Alexu, ar. (Fărș). 2. Alixă, dobr., 1859 (RI XI 215), Alixeni s. (16 B V 464). Alexiea, mona. (AO XIV 277). II. Din forma ucr. Алекca: Olexa (Ard; mar; Sd XVI, mold.).