7 definiții pentru alcătuială

alcătuiálă sf [At: SLAVICI, N. I 9 / P: -tu-ia- / Pl: -ieli / E: alcătui1 + -eală] 1-8 Alcătuire1 (1-4, 9, 11, 12, 17). 9 (Ccr) Ceea ce este format, constituit.

ALCĂTUIÁLĂ, alcătuieli, s. f. Alcătuire; (concr.) ceea ce este alcătuit, înjghebat. [Pr.: -tu-ia-] – Alcătui1 + suf. -eală.

ALCĂTUIÁLĂ, alcătuieli, s. f. Alcătuire; (concr.) ceea ce este alcătuit, înjghebat. [Pr.: -tu-ia-] – Alcătui1 + suf. -eală.

ALCĂTUIÁLĂ, alcătuieli, s. f. Înjghebare, întocmire, alcătuire. ♦ (Concretizat) Clădire rudimentară. În vîrful satului, adecă la cel mai înălțat loc, este o alcătuială pe care sărăcenenii o numesc «biserică». SLAVICI, O. I 56.

ALCĂTUIÁLĂ, alcătuieli, s. f. Înjghebare, alcătuire; (concr.) clădire rudimentară. – Din alcătui1 + suf. -eală.

alcătuiálă s. f., g.-d. art. alcătuiélii; pl. alcătuiéli

alcătuiálă s. f., g.-d. art. alcătuiélii; pl. alcătuiéli

Intrare: alcătuială
alcătuială substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alcătuia alcătuiala
plural alcătuieli alcătuielile
genitiv-dativ singular alcătuieli alcătuielii
plural alcătuieli alcătuielilor
vocativ singular
plural