albit², ~ă a [At: CANTEMIR, HR. 253/20 / Pl: ~iți, ~e / E: albi] 1 Devenit (mai) alb (1) Si: înălbit². 2 Făcut (mai) alb (1). 3 (D. păr) Cărunt. 4 (Pex; d. oameni) îmbătrânit². 5 (Pop) Văruit². 6 (Fig) Curățat².

albiță sf [At: HEM 757 / Pl: ~țe / E: alb + -iță] 1-2 Albișor (1-2). 3 (Iht; reg) Obleț (1). 4 (Bot; reg) Ciucușoară (Alyssum calycium). 5 (Bot; reg) Bărbișoară (Alyssum desertorum). 6 (Bot; reg) Ciucușoară (Berteroa incana).

*ALBIT² sbst., *ALBITĂ sf. 💎 Specie de feldspat, alb, incolor, care se găsește în crăpăturile rocelor cristaline, în calcaruri și unele roce eruptive [fr.].

ALBIȚĂ (pl. -ițe) sf. 🐦 = OBLEȚ ¶ 2 🌿 Mică plantă ierboasă din familia cruciferelor, cu flori galbene care devin mai tîrziu albe; crește prin cîmpii sterile, coline aride și prin locuri pietroase; numită și „disculeț” sau „ciucușoare” (Alyssum calicinum) ( 🖼 60) ¶ 3 🌿 = CIUCUȘOARĂ.

CIUCUȘOARĂ (pl. -re) sf. 🌿 1 Plantă ierboasă, cu tulpina și frunzele sure acoperite cu perișori scurți, cu flori albe; crește prin locuri nisipoase și pietroase (Alyssum incanum) (🖼 1231) ¶ 2 pl. – ALBIȚĂ.

ALBIT², -Ă, albiți, -te, adj. 1. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. O bătrînă... cu pletele albite. ALECSANDRI, P. P. 204. 2. Fig. Strălucitor. Din sulițe, din coifuri, din armele albite... soarele... Lumina își răsfrînse pe steagul tricolor. ALEXANDRESCU, P. 144.

ALBIȚĂ, albițe, s. f. 1. Obleț. 2. Nume dat unor plante erbacee mici din familia cruciferelor, cu frunze verzi-cenușii și flori galbene (Alyssum calicinum) sau cu tulpina întinsă pe pămînt, cu frunzele păroase și cu florile de un galben-închis (Alyssum repens).

ALBIT², -Ă, albiți, -te, adj. 1. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. 2. Fig. Strălucitor. – V. albi.

ALBIȚĂ, albițe, s. f. 1. (Iht.) Obleț. 2. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene (Alyssum). – Din alb² + suf. -iță.

ALBIT² ~tă (~ți, ~te) (despre părul oamenilor) Care este cărunt. ~ de necazuri. /v. a albi

albiță f. plantă ce crește prin câmpii sterile și locuri pietroase (Alyssum).

albíță f., pl. e (d. alb). Disculeț, o mică plantă erbacee cruciferă, cu florĭ galbene și apoĭ albe care crește pin locurĭ aride (alyssum calycinum).

albiță s. f., g.-d. art. albiței; pl. albițe

albiță s. f., g.-d. art. albiței; pl. albițe

albiță s. f., g.-d. art. albiței; pl. albițe

ALBIT adj. înălbit. (Pânză ~.)

ALBIȚĂ s. (BOT.; Alyssum) (reg.) ciucușoară, disculeț.

ALBIT adj. înălbit. (Pînză ~.)

ALBIȚĂ s. (BOT.; Alyssum) (reg.) ciucușoară, disculeț.