2 intrări

24 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ALARMÁT, -Ă, alarmați, -te, adj. Care a devenit neliniștit, îngrijorat; alertat. – V. alarma.

ALARMÁT, -Ă, alarmați, -te, adj. Care a devenit neliniștit, îngrijorat; alertat. – V. alarma.

ALARMÁT, -Ă, alarmați, -te, adj. Cuprins de neliniște, de spaimă, de panică; îngrijorat, speriat. Într-o clipă, alarmate, Ies din șanțuri vrăbiile. TOPÎRCEANU, B. 47.

alarmát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: alarma] 1-2 Alarmare (1-2). 3 Neliniștire. 4 Înfricoșare.

alarmát2, ~ă a [At: PAS, Z. I, 157 / Pl: ~ați, -e / E: alarma] 1 Chemat la arme. 2 Strâns pe locul de adunare cu echipamentul și muniția de război. 3 Neliniștit2. 4 Înfricoșat2.

ALARMÁT adj. v. îngrijorat.

Alarmat ≠ calm, liniștit

ALÁRMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer.

ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer.

ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. A se neliniști, a se speria, a se lăsa cuprins de panică (față de amenințarea unei primejdii). În fond, a urmat el... nu trebuie să se alarmeze nimeni. SADOVEANU; N. F. 175. ◊ Tranz. Închipuirea lui îi înfățișează primejdii, tablouri fioroase, al căror aspect îi alarmează conștiința. VLAHUTĂ, O. A. III 137.

ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) speria. ♦ Tranz. A pune în stare de atenție mare, de pregătiri. A alarmat tabăra.Fr. alarmer.

alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză

alarmá vb., ind. prez. 1 sg. alarméz, 3 sg. și pl. alarmeáză

alarmá [At: VLAHUȚĂ, D. 228 / Pzi: -méz / E: fr (s’)alarmer] 1 vt A da alarma. 2-3 vtr (Fig) A (se) neliniști. 4-5 vtr A (se) înfricoșa.

ALARMÁ vb. v. îngrijora.

A (se) alarma ≠ a (se) calma, a (se) astâmpăra, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli

ALARMÁ vb. I. 1. refl., tr. A (se) neliniști. ♦ A (se) înfricoșa; a (se) speria. 2. tr. A da alarma; a pune în stare de alarmă. [< fr. alarmer].

ALARMÁ vb. I. tr., refl. a (se) înfricoșa; a (se) alerta. II. tr. a da alarma, a pune în stare de alarmă (1). (< fr. alarmer)

A ALARMÁ ~éz tranz. 1) A face să se alarmeze; a alerta. 2) A pune în stare de alarmă; a da alarma. /<fr. alarmer

A SE ALARMÁ mă ~éz intranz. A fi cuprins de alarmă; a se neliniști; a se alerta. /<fr. alarmer

Intrare: alarmat
alarmat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alarmat alarmatul alarma alarmata
plural alarmați alarmații alarmate alarmatele
genitiv-dativ singular alarmat alarmatului alarmate alarmatei
plural alarmați alarmaților alarmate alarmatelor
vocativ singular
plural
Intrare: alarma
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) alarma alarmare alarmat alarmând singular plural
alarmea alarmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) alarmez (să) alarmez alarmam alarmai alarmasem
a II-a (tu) alarmezi (să) alarmezi alarmai alarmași alarmaseși
a III-a (el, ea) alarmea (să) alarmeze alarma alarmă alarmase
plural I (noi) alarmăm (să) alarmăm alarmam alarmarăm alarmaserăm, alarmasem*
a II-a (voi) alarmați (să) alarmați alarmați alarmarăți alarmaserăți, alarmaseți*
a III-a (ei, ele) alarmea (să) alarmeze alarmau alarma alarmaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)