4 intrări

aluminiu

  • 1. Element chimic, metal ușor, ductil și maleabil, de culoare argintie, bun conducător de electricitate, folosit pe scară întinsă în industrie și în tehnică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • comentariu Al
    surse: DOOM 2 simbol

etimologie:

145 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea.Lat. illum, illam.

Probabil: [...] când cuvântul care îl precedă [...] - cata

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea.Lat. illum, illam.

AL, A, ai, ale, art. 1. (Întrebuințat ca articol posesiv sau genitival înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, cînd cuvîntul care precedă nu are articol enclitic) Mi se făcuse dor de Șebiș... Și mai cu seamă de voi, tovarăși ai copilăriei mele. BENIUC, V. 22. Fiul craiului... iese afară în grădină și începe a plînge în inima sa, lovit fiind în adîncul sufletului de apăsătoarele cuvinte ale părintelui său. CREANGĂ, P. 189. Iepele erau ale lui, și cînd le grijea, grijite erau. CREANGĂ, P. 104. Nevasta acestui sărac era muncitoare... iar a celui bogat era pestriță la mațe. CREANGĂ, P. 59. Lung e drumul Clujului, Dar mai lung al dorului; Al Clujului se sfîrșește, Al dorului mă topește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 92. ◊ (Posesorul e numit înaintea obiectului posedat) D-voastră, cinstiți oaspeți [zise spînul], se vede că pașteți boboci, de nu vă pricepeți al cui fapt e acesta. CREANGĂ,. P. 233. Duce-m-aș cu luna-n stele, Nu mă pot de-a mîndrei jele! JARNÎK-BÎRSEANU, D. 88. ◊ (Precedat de un «de» partitiv) Cîtă apă-i pe vîlcele, Sînt tot lacrimi de-ale mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218. ◊ Loc. adj. și adv. Al dracului (sau naibii) v. drac, naiba.Expr. De-ale gurii v. g u r ă. 2. (Întrebuințat înaintea numeralelor ordinale, începînd cu «al doilea») Elev în clasa a opta.Virgiliu este în anul al treilea la Facultatea de drept. CARAGIALE; O. II 208.

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Nevasta acestui sărac era muncitoare... iar a celui bogat era pestriță la mațe (CREANGĂ). 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea.Lat. illum, illam.

al art. m., pl. ai; f. a, pl. ále; g.-d. pl. m. și f. álor (~ lui, ~ săi)

al art. m., pl. ai; f. sg. a, pl. ale, g.-d. m. și f. alor

al, a1 [At: COD. VOR. 109/7 / G-D: ~, -ui, ai, -lor, f a, alei, ale, alor / Pl: ai, ale / E: lat *illu, illa] 1 arh Formează numeralele ordinale începând cu al doilea. 2 arp Însoțește pronumele posesiv sau numele posesorului, în cazul când substantivul care exprimă obiectul posedat este nearticulat sau însoțit de un atribut nearticulat, legat direct de numele posesorului. 3 arp (În limba veche) Precedă pronumele posesiv atunci când acesta precedă obiectul posedat. 4 arp Precedă pronumele posesiv sau substantivul în cazul genitiv cu rolul de nume predicativ. 5 arp Precedă pronumele posesiv sau substantivul în cazul genitiv când posesorul precedă obiectul posedat. 6 arp (Îs) Ai săi Membrii familiei. 7 arp (Îas) Cei apropiați. 8 arp (Îs) Ale sale Treburile sale. 9 arp (Îas) Averea sa. 10 arp (Îe) Ale tale dintr-ale tale Noi îți aducem din bunurile tale. 11 arp (Îe) ~ dracului îndrăcit. 12 arp (Îae) Răutăcios. 13 arp (Îs) De-ale gurii Provizii.

al, a2 pron, art vz ăl

-ÁL suf. „calitate”. (< fr. -al)

al (f. a, pl. ai, ale), art.1. Art. caracteristic al numeralului ordinal. – 2. Art. caracteristic pentru aproape toate cazurile de gen. (uzul impune: fereastra casei; dar acesta este unicul caz în care se face abstracție de art. a, cf. o fereastră a casei; noua fereastră a casei; fereastra nouă a casei; fereastra este a casei). 3. Art. caracteristic al pron. pop.4. Folosit în mod absolut, fără indicarea obiectului posedat, înseamnă „fiul lui”: ai Galeongiului (Iorga), fiii Galeongiu. A dat naștere la numeroase patronime, mai ales în Bucov.: Asiminei „fiul Siminei”. – 5. Fără indicarea posesorului, poate însemna: „tot ce se referă la”: după cît spun cunoscătorii în ale fripturii de batal (Sadoveanu). Lat. ille, illa, prin faza intermediară el, ea, care este pron. pers. (Pușcariu 53; DAR; D. Găzdaru, Descendenții demonstrativului latin ille în limba română, Iași, 1929).

al adj. și pron.1. Acela, cel (care): vrăjitorul ăla (Eliade); una din fetele lui Zamfirache, a de s-a logodit cu Ilie bogasierul (Caragiale). – 2. Cel (art. caracteristic al superlativului relativ: a mai frumoasă (Voiculescu) (cu această folosire este fam. și se preferă cel). – 3. Antepus, substituie uneori art. enclitic, cu scopul de a întări semnificația demonstrativă: unde începu reteveiul a le înmuia ale oase (Ispirescu). – 4. (S.) Ceva nedefinit, persoană (cînd este m.) sau obiect (cînd este f.) care nu poate fi descrisă sau desemnată cu nume propriu: numai ce mă pomenesc cu un ăla (Caragiale). – 5. (Vulg.; în Munt.) A (se) ăla, vb. invariabil, poate indica orice acțiune, în cazurile în care nu se găsește la moment cuvînt propriu, sau se dorește evitarea unui cuvînt indecent. ♦ Decl. ca adj. antepus: ăl, gen. ălui, pl. ăi, gen. ălor; f. a, gen. ălei, pl. ale, gen. ălor. Ca adj. postpus și ca pron. primește un -a paragogic; suferă modificări numai f. sing. aia. Multe var. incorecte. Formele mold. substituie de obicei pe ă inițial printr-un a. Lat. ille, illa. Prin originea sa, și în parte prin întrebuințare, se confundă cu cuvîntul precedent, de care s-a separat doar într-o epocă relativ recentă. În limba actuală nu este posibil să se mai confunde, astfel încît al rămîne pentru a desemna relațiile de posesie (și numeralul ordinal), pe cînd folosirea lui ăl se confundă cu a lui acel(a) sau cel(a). Într-adevăr, limba literară confundă constant ăl 1 și 2 cu acel(a) și ăl 3 cu cel(a), și preferă formele acestea din urmă, întrucît consideră cuvîntul ăl ca avînd o anume nuanță de vulgaritate sau, cel puțin, de familiaritate. În sensurile 3-5 este de neînlocuit, fiind vorba în aceste trei cazuri de construcții proprii rom. Sensul 4 răspunde aceleiași necesități ca fr. machin, truc, chose, sau sp. chisme. Pentru sensul 5 cf. sp. aquellar, (a)quillotrar. Complexitatea problemei adj. și pron. dem. în rom. se explică prin numeroasele sale întrebuințări nuanțate diferit, și în același timp prin originea lor unică. Într-adevăr, lat. ille a avut patru rezultate diferite (cf. Găzdaru și DAR, s. v. al): pron. pers. el, f. ea; art. encl. -l sau -le, f. -a; art. pos. al, f. a; și adj. și pron. ăl, f. a. La acestea s-ar putea adăuga seria de compuși de la ille, ca cel și acel. Toate sensurile fundamentale ale seriei coincid cu uzul sp. și romanic în general: muntele; al doilea; al meu; ăl mai frumos. Comp. alde, art. invar. (circumlocuțiune dem., care indică o referință la ceva cunoscut): alde mă-sa (Ispirescu); alde taica (Jipescu); un cioflingariu d-alde tine (Creangă). Este comp. din ăl cu de. Pentru a înțelege comp., trebuie plecat de la expresii cum sînt: săracul ăl(a) de Ion, astfel încît construcția este eliptică, prin suprimarea unui adj. Construcția se reduce la ăl de, unde de are sens relativ: ăl de ieri. DAR dă altă explicație, bazată pe necesitatea de a exprima un pl. indef., ceea ce nu pare a corespunde nici intenției construcției, nici sing. invar. al lui alde. Cf. Philippide, Principii, 138.

AL a (ai, ale) art. (se folosește: a) înaintea unui substantiv în genitiv sau înaintea unui pronume posesiv; b) înaintea numeralelor ordinale) Tovarăș al copilăriei mele. Al meu. Al doilea. /<lat. illum, illam

al (f. a) 1. art. m. precede pronume, numerale și substantive: al meu, al doilea, al școlarului; 2. f. pl. cele lucruri: toate alea, de ale gurii. [Lat. ILLUM, ILLAM a produs, întonat sau aton: el (f. ea), al și ăl (f. a)].

al art. m. care arată gen.: al meŭ, al lor, al unuĭa, al omuluĭ; art. m. la nom. numeralelor ordinale: al doilea, și' n expresiunea alde. V. alde.

ĂL, A, ăi, ale, adj. pron. dem. (Reg.) Cel, cea. Ăl om. [Gen.- dat. sg.: ălui, ălei; gen.- dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa.

ĂL, A, ăi, ale, adj. dem. (Pop. și fam.) Cel, cea. Ăl om. [Gen.-dat. sg.: ălui, ălei; gen.-dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa.

ĂL, A, ăi, ale (Munt. în vorbirea puțin îngrijită, precedînd un nume) Cel, cea. Fiecare nevastă, afară de a întîi, a venit în casa lui bunicu-tău cu copiii de la alt bărbat. STANCU, D. 94. Bărbat are bun... Ca pîinea a bună. PANN, P. V. II 97. ◊ (Substantive adjective, locuțiuni adverbiale etc.) Ale rele să le spele, ale bune să s-adune. ◊ (Cu valoare de pron. dem.) Treceam pe drum alaltăieri cu căruța, pe un'se de termină moșia beiului, a din Vădastra. DUMITRIU, B. F. 26. ◊ Ăl de... = cel care. Ăl de știe carte are patru ochi. ♦ (Adjectival) Renumit; (ironic, mai ales în construcții negative) cine știe ce. Că doar nu ești ăl voinic, Ci, bade, ești de nimic. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 232. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. ălui, ălei, gen.-dat. pl. ălor.

ĂL, A, ăi, ale, adj. dem. (În vorbirea puțin îngrijită) Cel, cea. ◊ (Cu valoare de pron. dem.) Moșia beiului, a din Vădastra (DUMITRIU). ♦ Renumit; (ir.) cine știe ce. Că doar nu ești ăl voinic, Ci, bade, ești de nimic (JARNÍK-BÎRSEANU). [Gen.-dat. sg.: ălui, ălei; gen.-dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa.

Intrare: al
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular al a
plural ai, a ale, a
genitiv-dativ singular alui alei, ale
plural alor alor
Intrare: al (pref.)
al (pref.)
prefix (I7-P)
Intrare: aluminiu
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DEX '98, DEX '09
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aluminium aluminiumul
plural
genitiv-dativ singular aluminium aluminiumului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N56)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aluminiu aluminiul
plural
genitiv-dativ singular aluminiu aluminiului
plural
vocativ singular
plural
Al simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
Intrare: ăl
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P21)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular ăl a
plural ăi ale
genitiv-dativ singular ălui ălei
plural ălor ălor

12 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ALUMÍNIU s. n. Metal ușor, ductil și maleabil, de culoare argintie, folosit pe scară întinsă în industrie și în tehnică. [Var.: alumínium s. n.] – Din fr. aluminium.

ALUMÍNIUM s. n. v. aluminiu.

ALUMÍNIU s. n. Metal ușor, ductil și maleabil, de culoare argintie, folosit pe scară întinsă în industrie și în tehnică. [Var.: alumínium s. n.] – Din fr. aluminium.

ALUMÍNIUM s. n. v. aluminiu.

ALUMÍNIU s. n. Metal de culoare argintie, ușor, maleabil, ductil, bun conducător de electricitate, folosit pe scară întinsă în industrie și în tehnică.

ALUMÍNIU s. n. Metal ușor, de culoare argintie, folosit pe scară întinsă în industrie și tehnică. – Fr. aluminium.

alumíniu (metal) [niu pron. nĭu] s. n., art. alumíniul; simb. Al

alumíniu (metal) s. n. [-niu pron. -niu], art. alumíniul; simb. Al

aluminiúm sn vz aluminiu

ALUMÍNIU s. n. metal foarte ușor, maleabil și ductil, bun conducător de căldură și electricitate. (< fr. aluminium)

ALUMÍNIU n. Metal ușor, ductil și maleabil, folosit sub formă de aliaje la fabricarea pieselor de metal ușoare, în aeronautică și electrotehnică. Vas de ~. [Sil. -niu] /<fr., lat. aluminium


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AL, simbol chimic pentru aluminiu.