11 definiții pentru ajutorință

AJUTORÍNȚĂ, ajutorințe, s. f. (Înv.) 1. Ajutor (2). 2. Numele unui impozit din sec. XVIII din Țara Românească și din Moldova. – Ajutori + suf. -ință.

AJUTORÍNȚĂ, ajutorințe, s. f. (Înv.) 1. Ajutor (2). 2. Numele unui impozit din sec. XVIII din Țara Românească și din Moldova. – Ajutori + suf. -ință.

AJUTORÍNȚĂ, ajutorințe, s. f. (învechit) 1. Ajutor, sprijin. [Copilul] era bun, ascultător și era de ajutorință muierii mele. RETEGANUL, P. V 82. ◊ (Concretizat) [Feciorii Chiajnei] însoțiți, unul de oaste pământeană și de ajutorințe ungurești, altul de turcii ce i se dase ca să-l așeze pe scaunul năzuit al Moldovii, se întîmpinase în ocolul Focșanilor. ODOBESCU, S. I 170. 2. Dare, impozit. Se hotărî ca boierii și mănăstirile, să plătească ploconul, ajutorința. BĂLCESCU, O. II 17.

AJUTORÍNȚĂ, ajutorințe, s. f. 1. Ajutor1. 2. (Înv.) Dare, impozit. – Din ajutori + suf. -ință.

ajutorínță (înv.) s. f., g.-d. art. ajutorínței; pl. ajutorínțe

ajutorínță s. f., g.-d. art. ajutorínței; pl. ajutorínțe

ajutorínță sf [At: DOSOFTEI, PS. 85 / V: (reg) agiu- / Pl: ~țe și -ți / E: ajutori +-ință] (Înv) 1 Ajutor (1). 2 (Fin) Impozit din sec. XVIII din Țara Românească și din Moldova.

AJUTORÍNȚĂ s. v. ajutor, asistență, fumărit, ocrotire, protecție, sprijin, văcărit.

ajutorință f. 1. ajutor: însoțit de ajutorințe ungurești OD.; 2. numele unei dări suplimentare (în epoca fanariotă).

ajutorínță f., pl. e. Ajutor (Rar). Un bir suplementar [!] care se plătea de doŭă orĭ pe an (vara și ĭarna) în sec. 18 în Moldova.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ajutorínță s. v. AJUTOR, ASISTENȚĂ. FUMĂRIT. OCROTIRE, PROTECȚIE. SPRIJIN. VĂCĂRIT.

Intrare: ajutorință
ajutorință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ajutorință ajutorința
plural ajutorințe ajutorințele
genitiv-dativ singular ajutorințe ajutorinței
plural ajutorințe ajutorințelor
vocativ singular
plural