11 definiții pentru ajutorință


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ajutorință sf [At: DOSOFTEI, PS. 85 / V: (reg) agiu~[1] / Pl: ~țe și -ți / E: ajutori + -ință] (Înv) 1 Ajutor (1). 2 (Fin) Impozit din sec. XVIII din Țara Românească și din Moldova.

  1. varianta agiutorință nu are intrare separată — Ladislau Strifler

AJUTORÍNȚĂ, ajutorințe, s. f. (Înv.) 1. Ajutor (2). 2. Numele unui impozit din sec. XVIII din Țara Românească și din Moldova. – Ajutori + suf. -ință.

AJUTORÍNȚĂ, ajutorințe, s. f. (Înv.) 1. Ajutor (2). 2. Numele unui impozit din sec. XVIII din Țara Românească și din Moldova. – Ajutori + suf. -ință.

AJUTORÍNȚĂ, ajutorințe, s. f. (învechit) 1. Ajutor, sprijin. [Copilul] era bun, ascultător și era de ajutorință muierii mele. RETEGANUL, P. V 82. ◊ (Concretizat) [Feciorii Chiajnei] însoțiți, unul de oaste pămînteană și de ajutorințe ungurești, altul de turcii ce i se dase ca să-l așeze pe scaunul năzuit al Moldovii, se întîmpinase în ocolul Focșanilor. ODOBESCU, S. I 170. 2. Dare, impozit. Se hotărî ca boierii și mănăstirile, să plătească ploconul, ajutorința. BĂLCESCU, O. II 17.

AJUTORÍNȚĂ, ajutorințe, s. f. 1. Ajutor1. 2. (Înv.) Dare, impozit. – Din ajutori + suf. -ință.

AJUTORINȚĂ s. f. (Mold.) Dare fiscală. Se făcuse o dajde nouă, cu nume deagiutorință”. CANTA; cf. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Etimologie: ajutori + suf. -ință. Cf. adău, răsură2, ruptă, ruptoare, satara.

ajutorință f. 1. ajutor: însoțit de ajutorințe ungurești OD.; 2. numele unei dări suplimentare (în epoca fanariotă).

ajutorínță f., pl. e. Ajutor (Rar). Un bir suplementar care se plătea de doŭă orĭ pe an (vara și ĭarna) în sec. 18 în Moldova.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ajutorínță (înv.) s. f., g.-d. art. ajutorínței; pl. ajutorínțe

ajutorínță s. f., g.-d. art. ajutorínței; pl. ajutorínțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AJUTORÍNȚĂ s. v. ajutor, asistență, fumărit, ocrotire, protecție, sprijin, văcărit.

ajutorință s. v. AJUTOR, ASISTENȚĂ. FUMĂRIT. OCROTIRE, PROTECȚIE. SPRIJIN. VĂCĂRIT.

Intrare: ajutorință
ajutorință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ajutorință
  • ajutorința
plural
  • ajutorințe
  • ajutorințele
genitiv-dativ singular
  • ajutorințe
  • ajutorinței
plural
  • ajutorințe
  • ajutorințelor
vocativ singular
plural

ajutorință învechit

  • 1. Ajutor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ajutor (s.n.) sprijin 2 exemple
    exemple
    • [Copilul] era bun, ascultător și era de ajutorință muierii mele. RETEGANUL, P. V 82.
      surse: DLRLC
    • concretizat [Feciorii Chiajnei] însoțiți, unul de oaste pămînteană și de ajutorințe ungurești, altul de turcii ce i se dase ca să-l așeze pe scaunul năzuit al Moldovii, se întîmpinase în ocolul Focșanilor. ODOBESCU, S. I 170.
      surse: DLRLC
  • 2. Numele unui impozit din secolul XVIII din Țara Românească și din Moldova.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: dare impozit un exemplu
    exemple
    • Se hotărî ca boierii și mănăstirile să plătească ploconul, ajutorința. BĂLCESCU, O. II 17.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Ajutori + sufix -ință.
    surse: DEX '98 DEX '09