AJUTORINȚĂ, ajutorințe, s. f. (învechit) 1. Ajutor, sprijin. [Copilul] era bun, ascultător și era de ajutorință muierii mele. RETEGANUL, P. V 82. ◊ (Concretizat) [Feciorii Chiajnei] însoțiți, unul de oaste pămînteană și de ajutorințe ungurești, altul de turcii ce i se dase ca să-l așeze pe scaunul năzuit al Moldovii, se întîmpinase în ocolul Focșanilor. ODOBESCU, S. I 170. 2. Dare, impozit. Se hotărî ca boierii și mănăstirile, să plătească ploconul, ajutorința. BĂLCESCU, O. II 17.