aguridă sf [At: BIBLIA (1688) / Pl: ~de, (înv) -izi / E: ngr αγουρίδα] 1 Strugure necopt. 2 Agriș (1).

AGURIDĂ (pl. -de) sf. 🌿 Strugure crud foarte acru; proverb: Părinții mănîncă ~ și fiilor li se strepezesc dinții, păcatele părinților le ispășesc copiii; proverb: cu încetul (cu încetul) se face agurida miere sau încet, încet agurida se face miere, dacă stăruim cu răbdare în munca noastră, ducem la capăt cele mai grele treburi; proverb: s’a făcut agurida miere, se zice de cei învrăjbiți cînd se împacă [ngr. άγουρίόα].

AGURIDĂ (pl. -de) sf. 🌿 Strugure crud foarte acru; proverb: Părinții mănîncă ~ și fiilor li se strepezesc dinții, păcatele părinților le ispășesc copiii; proverb: cu încetul (cu încetul) se face agurida miere sau încet, încet agurida se face miere, dacă stăruim cu răbdare în munca noastră, ducem la capăt cele mai grele treburi ; proverb: s’a făcut agurida miere, se zice de cei învrăjbiți cînd se împacă [ngr. ὰγουρίὸα].

AGURIDĂ s. f. Strugure necopt, foarte acru. Hățișurile, carpenii de aguridă, astupau cărările. VISSARION, B. 98. Ciorile... ciugulesc cu o îndrăzneală fără seamăn agurida din boltă. BASSARABESCU, V. 36. Văzu struguri, unii copți... alții aguridă. ISPIRESCU, L. 146. Se face agurida miere, se zice cînd cineva s-a îmbunat pe neașteptate. Încetul cu încetul se face agurida miere (= cele mai grele treburi sînt duse la bun sfîrșit cu răbdare și cu stăruință).

AGURIDĂ s. f. Strugure necopt, foarte acru. – Ngr. agurida.

AGURIDĂ ~e f. Strugure acru, necopt. [G.-D. aguridei] /< ngr. agurída

AGURIDĂ s. f. (Mold., ȚR, Ban.) Strugure necopt. A: Cela ce să nevoiaște bine să culeagă strugurii cei de poamă carii-s mai copți să hie de mîncat, nemică de ceaea ce-i aguridă acră nu culeage. L SEC. XVII, 94^r. B: Pune-le apă, sare, piper, (...) puținel lapte de nuci și aguridă, de-i va fi vreamea, iară de nu, zeamă de lămîie. CM, 20^v; cf. MARDARIE, 193; BIBLIA (1688); L ante 1693, 147^v; CM, 4^r, 35^v. C: Aguridĕ. Idem (post Agrésh. Omphax. Upa cruda). AC, 326. Etimologie: ngr. agurída.

aguridă f. 1. strugure necopt sau acru cu care țăranii își acresc ciorbele; 2. zeamă dintr’însul; 3. orice poamă acră. [Gr. mod. AGURIDA, din àguros, necopt].

agurídă f., pl. inuz. de, ca stafide, orĭ zĭ, ca cărămizĭ (mgr. și ngr. agurída, d. águros, crud; bg. agorída). Poamă crudă, strugurĭ cruzĭ. Prov. Părințiĭ mănîncă aguridă, și copiilor li se strepezesc dințiĭ, păcatele părinților cad asupra copiilor. S’a făcut agurida miere, s’a potolit cearta, s’aŭ împăcat dușmaniĭ.

aguridă s. f., g.-d. art. aguridei; pl. aguride

aguridă s. f., g.-d. art. aguridei; pl. aguride

aguridă s. f., g.-d. art. aguridei, pl. aguride

aguridă (-izi), s. f. – Strugure înainte de coacere. – Mr. aguridă, megl. guridă. Mgr. ἀγουρίδα de la ἄγουρος „verde” (gr. ἄωρος), cf. alb. aguridhe, bg. agurida (Miklosich, Fremdw., 73). În Banat circulă agur, s. m. „vie sălbatică”, ce pare a reprezenta mgr. ἄωρος menționat. – Der. agurijoară, s. f. (plantă, portulacă); agurizar, s. m. (vie sălbatică).

aguridă, aguride s. f. (glum.) fetișcană, adolescentă