AGĂ, agi, s. m. (Înv.) 1. Ofițer (comandant) din armata otomană. 2. Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3. Persoană care avea titlul de agă (1, 2). [Var.: aga (pl. agale) s. f.] – Din tc. ağa.

agă sm [At: URECHE, ap. LET. I, 105/14 / V: aga (pl ~le) / Pl: agi / E: tc aga] (Înv) 1 Titlu dat comandantului din armata otomană. 2 Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3-4 Persoană care avea titlul de agă (1-2). 5 (Îrg) Om nepoliticos. corectat(ă)

‡AGĂ (pl. agi) sm. 🔎 1 Ispravnicul dărăbanilor și al întregii infanterii: simenii, a căror căpitănie era aga, se aflau înarmați cu arcuri și cu măciuci (ISP.) ¶ 2 Rang de boierie de prima clasă ¶ 3 Prefect de poliție (în prima jumătate a veacului trecut); liniștea orașului, fixarea prețului alimentelor, priveghierea străzilor erau în sarcina acestui demnitar, sarcini care cădeau înainte în atribuțiunea căpitanului de dorobanți: aga, straja și liniștea orașului (VLAH.) [tc.].

AGĂ, agi, s. m. (Înv.) 1. Ofițer (comandant) din armata otomană. 2. Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3. Persoană care avea titlul de agă (1, 2). [Var.: aga, agale s. f.] – Din tc. ağa.

AGĂ, agi, s. m. (Învechit și arhaizant) 1. Ofițer din vechea armată otomană înainte de secolul al XIX-lea; ofițer inferior (începînd de la 1826, o dată cu reorganizarea armatei otomane). Noul mare vizir adună îndată la divan pe toți vizirii... precum și pe agii ianicerilor și ai bulucilor. BĂLCESCU, O. II 66. Turcii-n casă nemerea, Maică-sa așa vorbea: Poftiți, agă, de ședeți. BIBICESCU, P. P. 264. 2. (În secolul al XIX-lea) Șef al agiei, avînd atribuțiile prefectului de poliție de mai tîrziu. Scrie tu... ordinul de arestuire și exil, și dă hîrtia în mîna agăi. ALECSANDRI, T. 1413. – Variantă: (1) aga, agale (ODOBESCU, S. I 436, BĂLCESCU, O. II 48), s. f.

AGĂ s. f. v. agă.

AGĂ, agi s. m. (Înv.) 1. Ofițer din armata otomană. 2. Șef al agiei, avînd atribuțiile prefectului de poliție de mai tîrziu. [Var.: aga, agale, s. f.] – Tc. aga.

AGĂ agi m. înv. 1) Ofițer din armata otomană. 2) Dregător domnesc care avea în funcție siguranța publică. [G.-D. agăi; Var. aga] /<turc. aga

àgă m. (pl. agi) 1. odinioară generalul dorobanților și al întregei infanterii, dregătorie înființată în Moldova de Alexandru cel Bun; 2. boierie pământeană întrodusă de Turci și însărcinată cu privigherea siguranței publice: poftim d-ta întâi, arhon Agă... AL.; 3. (în timpul din urmă) prefect de poliție: scrie tu ordinul de arestuire și dă hârtia în mâna agăi AL. [Formă românizată din agà].

BEȘLEAGĂ, beșlegi, s. m. (Înv.) Căpitan de beșlii. ♦ Fig. Om bătrân, ramolit, prost. [Var.: beșli-aga s. m.] – Din tc. beșli ağası.

aga sf vz agă

beșleagă sm [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 123/35 / V: beșli aga / Pl: ~legi / E: tc bìsli agasy] 1 (În epoca fanariotă și în poezia populară) Căpitan de beșlii. 2 (Îvr) Om bătrân, neputincios Si: babalâc, baccea, hodoroagă neputincios, ramolit. 3 (Îvr) Om (cam într-o ureche), care-și face dreptate cu pumnul.

beșli aga sm vz beșleagă

beșleagă s.m. 1 (milit.; înv.) Căpitan de beșlii. Rămăsese un turc ce-au fost beșleagă la Dumitrașco Vodă (n. COST.). 2 fig. (iron.) Om bătrîn, ramolit, prost. • pl. -egi. și beșli-agă s.m. /<tc. beșli ağası.

beșli-agă s.m. v. beșleagă.

‡AGA (pl. agale), sm. 🎖️ Căpetenie militară, ofițer turc (în spec. comandantul ienicerilor) (🖼38, 39): bașibuzucii omorau pe agalele cari voiau să-i reție să nu treacă Dunărea (I.-GH.) [tc.].

BEȘLEAGĂ (pl. -egi), BEȘLI-AGA sm. 1 ‡Căpitan de beșlii: un beșli-aga cu cîțiva neferi (I.-GH.) ¶ 2 iron. Babalîc, căzătură, baccea [tc. bešliagasy].

BEȘLEAGĂ, beșlegi, s. m. Căpitan de beșlii. ♦ Fig. Om bătrân, ramolit, prost. [Var.: beșli-aga s. m.] – Din tc. beșli ağasi.

BEȘLEAGĂ, beșlegi, s. m. 1. (Învechit) Căpitan de beșlii (cîte unul de fiecare județ) sau de soldați pentru paza ordinii. Opt ocă [de tutun]!... Un beșleagă nu trage ciubuc așa de mult. ALECSANDRI, T. 1076. Și-n carte că mi-i scria: Să facă cum o putea, Să meargă la beșleaga. TEODORESCU, P. P. 613. 2. Fig. (Ironic) Om bătrîn, neputincios, moale, ramolit; babalîc. – Variantă: (1) beșli-aga (GHICA, S. 118) s. m.

BEȘLEAGĂ, beșlegi, s. m. (Înv.) Căpitan de beșlii. ♦ Fig. Babalîc. [Var.: beșli-aga s. m.] – Tc. beșli ağasi.

BEȘLEAGĂ ~egi m. 1) ist. Căpitan de beșlii. 2) fig. fam. Bătrân neputincios și urât; babalâc; boșorog. [Sil. -lea-gă] /<turc. beșli ağasi

agà m. (pl. agale) ofițer sau comandant turc; agaua ienicerilor (titlu familiar cântecelor populare). [Turc. AGA, căpetenie].

beșleagă m. 1. V. beșli-aga: beșleaga din Orava POP.; 2. (ironic) babalâc, baccea. [Formă românizată din beșli-aga, cu sensul generalizat (acești căpitani fiind obișnuit oameni în vârstă înaintată)].

beșli-aga m. odinioară căpitan de beșlii, câte unul în fiecare județ, iar la București și la Iași câte un baș-beșli-aga. [Turc. BEȘLI AGASY].

agá f., pl. agale, gen. al agaleĭ, și agă m., pl. agĭ, gen. al agăĭ saŭ agiĭ saŭ al luĭ aga (turc. ar. pers. agha, la Turcĭ, în vechime „domn, om cult”, iar azĭ „mic funcționar, aprod”), Vechĭ. Odinioară, comandantu general al infanteriiĭ în rezidența domnuluĭ și tot-odată și șefu polițiiĭ, care avea ca ajutor pe căpitanu de dorobanțĭ (dregătorie înființată în Moldova de Alexandru cel Bun). Un boier de prima clasă. Maĭ în coace (la începutu sec. 19), prefect de poliție.

beșleágă f., ca pașă orĭ slugă pl. egĭ (turc. bešli-aghasy). Vechĭ. Căpitan de beșliĭ (care eraŭ cîte unu’n fiecare județ, ĭar cel din Iași și București se numea baș-beșleagă). Azĭ. Iron. (supt infl. altor cuvinte și a sufixuluĭ, nu fiindcă aceștĭ căpitanĭ ar fi fost de obiceĭ oamenĭ bătrînĭ). Babalîc, baccea, hodorog.

agă (șeful agiei) s. m., art. aga, g.-d. art. agăi; pl. agi

agă s. m., art. aga, g.-d. art. agăi; pl. agi

agă s. m. /aga s. f., art. aga/agaua, g.-d. art. agăi/agalei; pl. agi/agale

aga (comandant) (înv.) s. f., art. agaua, g.-d. art. agalei; pl. agale

beșleagă (înv.) s. m., pl. beșlegi

aga (înv.) s. f., art. agaua, g.-d. art. agalei; pl. agale, art. agalele

beșleagă (înv.) s. m., pl. beșlegi

beșleagă s. m., pl. beșlegi

agă (-ale), s. n. – 1. Ofițer superior în armata turcă. – 2. Nobil de rang secundar, ofițer superior; este atestat în Munt. începînd de la 1620, în locul celui care înainte se numea căpitan de vînători. Era conducătorul militar al poliției, inspector al piețelor urbane și, după răscoala din 1655, conducătorul militar al infanteriei; avea închisoare proprie și tribunal la el acasă. Regulamentul Organic i-a acordat gradul de colonel. – Mr. aga. Tc. aga (Roesler 587, Șeineanu, II, 10; Lokotsch 28); cf. ngr. ἀγά, alb., bg. agá. Este un hibrid gramatical. La început, sing. său a fost aga, formă care explică pl. agale. Mai tîrziu sing. a fost asimilat cu tipul tată; astfel că astăzi sing. este m., în ciuda formei, iar pl. este f., în ciuda sensului. DAR tratează drept cuvinte distincte aga (pl. aghii, a cărui formă este falsă) și agă. Der. agesc, adj. (polițienesc); agie, s. f. (poliție; birou al unui agă); agoaie, s. f. (soție de agă); agiesc, adj. (polițienesc); Agachi, s. m. (aga), dim. de la ngr. ἀγάϰι, și considerat greșit nume propriu (Șeineanu, II, 11; Bogaci).

beșleagă (beșlegi), s. m. – 1. Ofițer turc, căpitan al corpului de frontieră. – 2. Om bătrîn ramolit, boșorog. – Var. bașli aga (numai cu primul sens). Tc. beșli agasi (Roesler 589; Șeineanu, II, 49). – Der. beșlegărit, s. n. (contribuție pentru întreținerea poliției). Cf. beșliu.

beșleagă, beșlegi s. m. bătrân ramolit, cu idei învechite

AGĂ s. m. (Mold., ȚR) Ofițer sau comandant turc. A: Pre acești doi i-au făcut acel agă ce venise cu mazilie lui Mihai-Vodă, anume Iosuf-Aga. caimacami de au păzit scaunul. NCL II, 288. Au sosit la Țuțora Enicer-Aga cu enicerii. PSEUDO-COSTIN, 13^r; cf. N.COSTIN; NCL II, 289, 297. B: Era și un capigi-bașa împărătesc, anume Ahmet-Aga, care mai nainte cu trebi venis[ă] la domn și alți bogaț[i] agi. R. GRECEANU. ♦ Comandant de infanterie român. A: Tocmit-au și boieriile mari în sfat... Aga, ispravnic pre dărăbani și pre tîrg pre Iași giudeț. URECHE. Au fost într-aceaea dată și aga birariul în curte, purcegător cu birul țărîi. PSEUDO-COSTIN, 12^r; cf. GHEORGACHI. B: Și puse domn în locul lui pre Răzvan, carele era agă la Aaron-Vodă. LET. ȚR, 41^r. Variante: -Aga s. f. (R. GRECEANU; NCL II, 288; PSEUDO-COSTIN, 13^r). Etimologie tc. ağa.

AGA s. f. v. agă.

BEȘLEAGĂ s. m. (Mold., ȚR) Căpitan de beșlii. A: Rămăsese un turc ce au fost beșleagă la Dumitrașco-Vodă. N. COSTIN; cf. PSEUDO-AMIRAS (gl.). B: Aicea iaste scaunul beșleagăi. COSM. 1766, 86^r. Etimologie: tc. beșli ağası. Vezi și beșliu.