afunda [At: VARLAAM, C. 310 / Pzi: afund și (îvr) -dez / E: lat affundare] 1-4 vtr (Pfm) A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale Si: a (se) adânci, a (se) cufunda. 5-6 vtr A pătrunde sau a face să pătrundă adânc. 7 vi A dispărea. 8-9 vtr (Fig) A (se) izola. 10-11 vtr (Înv) A (se) îneca. 12 vr (Înv; d. ape curgătoare) A se vărsa. 13 vt (Reg) A ponegri pe cineva (în fața altuia). 14-15 vtr (Fig) A (se) cufunda într-o acțiune. 16-17 vtr (Rar) A (se) înfunda.

AFUNDA (afund) I. vb. tr. 1 A băga de tot în apă (sau într’alt lichid), a cufunda: și-l pogori în scăldătoare și-l afunzi, adecă-l uzi de tot (PRV.-MB.) ¶ 2 A înneca: a afundat toate corăbiile lor în mare. II. vb. refl. 1 A se băga de tot în apă, a se cufunda: s’a afundat în apele Iordanului ¶ 2 A se duce afund, a se scufunda, a se înneca; a pătrunde adînc: De ce, luceafăr, te-afunzi în zare...? (VLAH.); își tăie măciuca și se afundă în pădure (RET.) ¶ 3 fig.: a se afunda în cugetări ¶ 4 fig. A pieri din ochi, a se face nevăzut, a dispărea (în depărtare): nebun de groază, murgul Se-afundă în largul spațiu și spintecă amurgul (ALECS.) [lat. *affundare].

AFUNDA, afund, vb. I. Refl. 1. A se cufunda (într-un lichid). Greu le vine a străbate Lunecuș de frunze moarte, Că se-afundă roatele, Lunecă cioboatele, Se taie suflările Și trosnesc spinările. DEȘLIU, M. 24. Fiecare picior i se afundă parcă în pămîntul umezit. SAHIA, N. 88. Un sloi de gheață care se afundă-n apă sub picioarele celui ce calcă pe el. RETEGANUL, P. 111 61. ◊ Fig. Pe străzi își trece toamna șopîrle de aramă, Grădinile se-afundă în fluvii de frunziș. DRAGOMIR, P. 59. ◊ Tranz. Mere (= merge) nora la fîntînă Cu cămașa soacrii-n mină Și-o afund-o dată-n baltă Și o țîpă peste poartă: Na-o, soacră, că-i spălată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 455. 2. A se face mai adînc, a se adînci. Ploaie mare s-a vărsat... Groapa i s-a afundat Și mormîntu-i s-a stricat. TEODORESCU, P. P. 625. 3. A pătrunde adînc (de obicei într-o pădure); fig. a se pierde în zare, în depărtări, a dispărea. Mă afund printre salcîmii din arie și citesc. STANCU, D. 321. Spre seară cîrduri lungi de păsări Tăcut s-afundă-n depărtări. DEMETRESCU, O. 72. Sărind cu veselie Pe-al său cal de voinicie, În văzduh s-au afundat. ALECSANDRI, P. I 50. Fig. A se cufunda într-o acțiune, a fi absorbit de o muncă. Cînd te-afunzi în paginile ei [ale legii], Prinzi putere proaspătă în luptă! POEZ, N. 453.

AFUNDA, afund, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) cufunda (într-un lichid). 2. Refl. A pătrunde adînc; fig. a se pierde în depărtări; a dispărea. ♦ Fig. A se cufunda într-o acțiune. 3. Refl. A se face mai adînc, a se adînci. – Lat. affundare (< ad + fundum).

A SE AFUNDA mă afund intranz. 1) A se lăsa la fund; a intra cu totul (într-un lichid, într-o substanță moale etc.); a se cufunda. 2) A pătrunde adânc cu mintea. 3) fig. A se face nevăzut; a dispărea; a se cufunda. /<lat. affundare

A AFUNDA afund tranz. A face să se afunde; a cufunda. /<lat. affundare

afundà v. 1. a împinge până la fund, a băga afund: în prăpastie îl afundă; 2. a intra afund sau a pătrunde: s’afund’ mereu în taina nopții AL.; 3. fig. a peri din ochi, a dispare: în văzduh s’au afundat AL. [Lat. AFFUNDARE].

AFUND, -Ă, afunzi, -de, adj., adv. (Rar) 1. Adj. Adânc. ♦ (Substantivat, n.) Adâncime (2). 2. Adv. La o distanță (relativ) mare în adâncime; departe; adânc. ◊ Expr. A (se) da afund = a (se) cufunda într-o apă. (Reg.) A dormi afund = a dormi profund, adânc. – A³ + fund.

afund, ~ă [At: MOXA, 356/16 / Pl: ~uri (2); ~nzi, ~de (1) / E: a + fund] 1 a (Pfm) Adânc. 2 sn (Pfm) Adâncime. 3 av (Pfm) La o distanță (relativ) mare în adâncime Si: adânc, departe. 4 av (Pfm; îe) A (se) da ~ A (se) cufunda într-o apă. 5 av (Pfm; îae) A (se) ascunde. 6 av (Înv; îe) A trage ~ A trage la fund. 7 av (Reg; îlav) De-~elea Profund. 8 av (Reg; îe) A dormi ~ A dormi adânc, profund. 9 av (Îvp; pe lângă vb. „a cunoaște”, „a ști”) Temeinic.

AFUND l. adv. Spre fund, la adîncime, adînc: unde e vîltoare, apa te trage ~; au trebuit să se bage și mai ~ în codrul cel des (SB.); a da ~; a băga ~, a cufunda; a se da ~, a se cufunda, a se duce la fund, fig. a pieri din ochi, a dispărea: și eu m’am dat ~, pînă s’a dus muscălimea din țară (DLVR.). II. AFUND adj. Tr.-Carp. Adînc: apele line sînt ~e; a săpat o groapă ~ă. III. AFUND (pl. -duri) sn. Adîncime; fund: aruncîndu-i din ~ul nărilor umede duhoarea dulce de lapte (CAR.) [lat. ad afundum].

AFUND, -Ă, afunzi, -de, adj., adv. 1. Adj. Adânc. ♦ (Substantivat, n.) Adâncime (2). 2. Adv. La o distanță (relativ) mare în adâncime; departe; adânc. ◊ Expr. A (se) da afund = a (se) cufunda într-o apă. (Reg.) A dormi afund = a dormi profund, adânc. – A³ + fund.

AFUND², -Ă, afunzi, -de, adj. Adînc. Mi-am lepădat ghetele; mi-am suflecat pînă la genunchi pantalonii. Apa nu părea mai afundă decît pînă la glezne. SADOVEANU, N. F. 59. Și-mbujorîndu-te la față Treceai prin văile afunde, Încovoindu-ți îndărătnic Mărețul tău grumaz de unde. GOGA, P. 18. Groapă afundă i-au făcut. RETEGANUL, P. II 64. ◊ (Rar, în legătură cu noțiuni de timp) Ceea ce fusese oraș a rămas zugrăvit departe, pe un cer de furtună, ca într-un veac afund. SADOVEANU, M. C. 86. ♦ (Substantivat) Adîncime. Vîntul umplea cîteodată afundurile depărtate ale codrului de vuiet de ape. SADOVEANU, O. I 20. El a venit Dintr-un afund de răsărit. COȘBUC, P. I 54. Norul trece și dispare În afundul cerului. ALECSANDRI, P. II 126. ◊ Fig. În glasul uscat și egal al meșterului răzbea ca un răsunet din afundul suferințelor trecute. SADOVEANU, M. C. 174. ◊ Loc. adv. Din afund = din adînc, din adîncime. [Cîinele] închide ochii triști și adoarme oftînd greu, din afund. CARAGIALE, O. I 77.

AFUND², -Ă, afunzi, -de, adj. Adînc. ♦ (Substantivat, n.) Adîncime. – Din a³ + fund.

AFUND² ~dă (~zi, ~de) Care are fundul depărtat (mult) de suprafață; adânc. Apă ~dă. /a + fund

afund n. adâncime: în afundul pământului; fig. norul trece și dispare ’n afundul cerului AL. [Lat. AD FUNDUM]. ║ a. (rar) adânc: râu afund, văi afunde. ║ adv. 1. până la fund: toți s’au înecat, la afund s’au dat; 2. fig. adânc, deplin: știe afund istoria.

3) afúnd, a -á v. tr. (d. a 4 și fund orĭ lat. affŭndare, it. affondare, vfr. afonder, sp. afondar, pg. afundar. V. cu- și în-fund). Rar. Cufund: a afunda o corabie V. refl. Mă cufund: rațele se afundaŭ în baltă. Mă înfund: hoțiĭ s’aŭ afundat în pădure. Fig. Mă adîncesc: a te afunda în cugetări.

2) afúnd, -ă adj. (d. a 4 și fund). Rar. Adînc, profund: La fîntîna cea rătundă, Unde-i apa maĭ afundă (Trans. P.P. și’n bibl. 1819 și la Sadov. VR. 1926,1,62: buzunările afunde ale giubeleĭ). Adv. Să mă’ngroape maĭ afund, Să nu putrezesc curînd (P.P.). A da afund, a da la fund, a cufunda. A te da afund, a te cufunda.

afunda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. afund, 2 sg. afunzi, 3 afundă; conj. prez. 1 sg. să afund, 3 să afunde

afunda (a ~) vb., ind. prez. 3 afundă

afunda vb., ind. prez. 1 sg. afund, 3 sg. și pl. afundă

afund¹ (rar) adj. m., pl. afunzi; f. afundă, pl. afunde

afund¹ (rar) adj. m., pl. afunzi; f. afundă, pl. afunde

afund adj. m., pl. afunzi; f. sg. afundă, pl. afunde

AFUNDA vb. 1. a (se) adânci, a (se) cufunda, a (se) înfunda, a (se) scufunda. (Picioarele i se ~ în zăpadă.) 2. v. cufunda. 3. v. înfunda. 4. a(-și) cufunda, a(-și) înfunda, (fig.) a(-și) îngropa. (Își ~ fruntea în palme.)

AFUNDA vb. 1. a (se) adînci, a (se) cufunda, a (se) înfunda, a (se) scufunda. (Picioarele i se ~ în zăpadă.) 2. a cufunda, (reg.) a acufunda. (A ~ un obiect într-un lichid.) 3. a se adînci, a se cufunda, a se înfunda, (Transilv.) a se zgăura. (Ochii i se ~ în orbite.) 4. a(-și) cufunda, a(-și) înfunda, (fig.) a(-și) îngropa. (Își ~ fruntea în palme.)

AFUND adj., s. 1. adj. v. adânc. 2. s. v. adânc. 3. s. adânc, adâncime, fund, măruntaie (pl.), profunzime, străfund, (reg.) afundiș, afunzime, (fig.) baiere (pl.), (înv. fig.) mațe (pl.). (În ~ul pământului.)

AFUND adj., s. 1. adj. adînc, profund, (rar) adîncos. (Oceanul ~.) 2. s. adînc, adîncime, fund, profunzime, străfund. (Din ~ lacului.) 3. s. adînc, adîncime, fund, măruntaie (pl.), profunzime, străfund, (reg.) afundiș, afunzime, (fig.) baiere (pl.), (inv. fig.) mațe (pl.) (În ~ pămîntului.)

afunda (afund, afundat), vb. – 1. A adînci. – 2. A scufunda. – 3. (refl.) A cădea la fund. – Mr. afundu, afundare. De la fund. Der. directă din lat. affundāre pare a se baza pe prezența it. affondare (sard. affundare), v. fr. afonder, v. sp. afondar, port. afundar (Pușcariu 36; Pascu, I, 89; REW 269); este însă posibil ca toate cuv. rom. să fie der. neol., cum remarcase deja REW. – Der. afundător, s. m. (scufundător); afundătură, s. f. (ascunzătoare); afundiș, s. n. (adîncime); afunzime, s. f. (adîncime, prăpastie).

afund, -ă, afunzi, -de, adj., adv. Adânc, pătrunzător: „...îl bagă într-un somn atâta de afund, că nu sâmțește nimică” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 108). – Din afunda sau lat. ad fundum (Farcaș, 2009); din a + fund (DLRM, Scriban).

afund, -ă, adj., adv. – Adânc, pătrunzător: „...îl bagă într-un somn atâta de afund, că nu sâmțește nimică” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 108). – Din afunda (< lat. *affundare „apă afundă, adâncă”) sau lat. ad fundum (Farcaș, 2009); din a + fund (< lat. fundus) (DLRM, Scriban).