2 intrări

10 definiții

afronta vt [At: DEX2 / V: -run- / Pzi: ~ront / E: fr affronter] 1 (Rar) A înfrunta. 2 (Med) A apropia, prin operație, marginile unei plăgi pentru o bună cicatrizare.

AFRONTÁ, afrontez, vb. I. Tranz. A înfrunta. [Prez. ind. și: afrónt.Var.: afruntá vb. I] – Din fr. affronter (după înfrunta).

AFRUNTÁ, vb. I v. afronta.

AFRUNTÁ, afrúnt, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A înfrunta. Acela ce nu știe o jertfă ca s-afrunte E mic de suflet. MACEDONSKI, O. II 36.

AFRUNTÁ, afrúnt, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A înfrunta. – Fr. affronter (după înfrunta).

afrontá (a ~) (a-fron-) vb., ind. prez. 3 afronteáză

afrontá/afruntá vb. (sil. -fron- /-frun-), ind. prez. 1 sg. afrónt/afrúnt, 3 sg. și pl. afróntă/afrúntă

AFRONTÁ vb. I tr. 1. A înfrunta. 2. (Med.) A apropia prin operație buzele unei plăgi pentru o bună cicatrizare. [< fr. affronter].

AFRONTÁ vb. tr. 1. a se opune cu curaj; a înfrunta, a brava, a sfida. 2. a apropia prin operație buzele unei plăgi. (< fr. affronter)

Intrare: afronta
  • silabație: a-fron-ta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afronta
  • afrontare
  • afrontat
  • afrontând
singular plural
  • afrontea
  • afrontați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afrontez
(să)
  • afrontez
  • afrontam
  • afrontai
  • afrontasem
a II-a (tu)
  • afrontezi
(să)
  • afrontezi
  • afrontai
  • afrontași
  • afrontaseși
a III-a (el, ea)
  • afrontea
(să)
  • afronteze
  • afronta
  • afrontă
  • afrontase
plural I (noi)
  • afrontăm
(să)
  • afrontăm
  • afrontam
  • afrontarăm
  • afrontaserăm
  • afrontasem
a II-a (voi)
  • afrontați
(să)
  • afrontați
  • afrontați
  • afrontarăți
  • afrontaserăți
  • afrontaseți
a III-a (ei, ele)
  • afrontea
(să)
  • afronteze
  • afrontau
  • afronta
  • afrontaseră
verb (VT3)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afrunta
  • afruntare
  • afruntat
  • afruntatu‑
  • afruntând
  • afruntându‑
singular plural
  • afruntă
  • afruntați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afrunt
(să)
  • afrunt
  • afruntam
  • afruntai
  • afruntasem
a II-a (tu)
  • afrunți
(să)
  • afrunți
  • afruntai
  • afruntași
  • afruntaseși
a III-a (el, ea)
  • afruntă
(să)
  • afrunte
  • afrunta
  • afruntă
  • afruntase
plural I (noi)
  • afruntăm
(să)
  • afruntăm
  • afruntam
  • afruntarăm
  • afruntaserăm
  • afruntasem
a II-a (voi)
  • afruntați
(să)
  • afruntați
  • afruntați
  • afruntarăți
  • afruntaserăți
  • afruntaseți
a III-a (ei, ele)
  • afruntă
(să)
  • afrunte
  • afruntau
  • afrunta
  • afruntaseră
  • silabație: a-fron-ta
verb (VT3)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afronta
  • afrontare
  • afrontat
  • afrontatu‑
  • afrontând
  • afrontându‑
singular plural
  • afrontă
  • afrontați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afront
(să)
  • afront
  • afrontam
  • afrontai
  • afrontasem
a II-a (tu)
  • afronți
(să)
  • afronți
  • afrontai
  • afrontași
  • afrontaseși
a III-a (el, ea)
  • afrontă
(să)
  • afronte
  • afronta
  • afrontă
  • afrontase
plural I (noi)
  • afrontăm
(să)
  • afrontăm
  • afrontam
  • afrontarăm
  • afrontaserăm
  • afrontasem
a II-a (voi)
  • afrontați
(să)
  • afrontați
  • afrontați
  • afrontarăți
  • afrontaserăți
  • afrontaseți
a III-a (ei, ele)
  • afrontă
(să)
  • afronte
  • afrontau
  • afronta
  • afrontaseră
Intrare: afruntat
afruntat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • afruntat
  • afruntatul
  • afruntatu‑
  • afrunta
  • afruntata
plural
  • afruntați
  • afruntații
  • afruntate
  • afruntatele
genitiv-dativ singular
  • afruntat
  • afruntatului
  • afruntate
  • afruntatei
plural
  • afruntați
  • afruntaților
  • afruntate
  • afruntatelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

afronta afrunta

  • 1. A se opune cu curaj.
    surse: DEX '09 DLRLC MDA2 DN MDN '00 sinonime: brava înfrunta sfida un exemplu
    exemple
    • Acela ce nu știe o jertfă ca s-afrunte E mic de suflet. MACEDONSKI, O. II 36.
      surse: DLRLC
  • 2. medicină A apropia, prin operație, marginile unei plăgi pentru o bună cicatrizare.
    surse: MDA2 DN

etimologie: