2 intrări

afrontat

  • 1. (Despre motive ornamentale) Aranjat, dispus față în față.
    surse: MDA2 DN sinonime: opus

etimologie:

afronta

  • 1. A se opune cu curaj.
    surse: DEX '09 DLRLC MDA2 DN MDN '00 sinonime: brava înfrunta sfida un exemplu
    exemple
    • Acela ce nu știe o jertfă ca s-afrunte E mic de suflet. MACEDONSKI, O. II 36.
      surse: DLRLC
  • 2. A apropia, prin operație, marginile unei plăgi pentru o bună cicatrizare.
    surse: MDA2 DN medicină

etimologie:

Intrare: afrontat
afrontat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afrontat afrontatul afronta afrontata
plural afrontați afrontații afrontate afrontatele
genitiv-dativ singular afrontat afrontatului afrontate afrontatei
plural afrontați afrontaților afrontate afrontatelor
vocativ singular
plural
Intrare: afronta
verb (VT3) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) afrunta afruntare afruntat afruntând singular plural
afruntă afruntați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) afrunt (să) afrunt afruntam afruntai afruntasem
a II-a (tu) afrunți (să) afrunți afruntai afruntași afruntaseși
a III-a (el, ea) afruntă (să) afrunte afrunta afruntă afruntase
plural I (noi) afruntăm (să) afruntăm afruntam afruntarăm afruntaserăm, afruntasem*
a II-a (voi) afruntați (să) afruntați afruntați afruntarăți afruntaserăți, afruntaseți*
a III-a (ei, ele) afruntă (să) afrunte afruntau afrunta afruntaseră
afruntat adjectiv
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afruntat afruntatul afrunta afruntata
plural afruntați afruntații afruntate afruntatele
genitiv-dativ singular afruntat afruntatului afruntate afruntatei
plural afruntați afruntaților afruntate afruntatelor
vocativ singular
plural
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) afronta afrontare afrontat afrontând singular plural
afrontea afrontați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) afrontez (să) afrontez afrontam afrontai afrontasem
a II-a (tu) afrontezi (să) afrontezi afrontai afrontași afrontaseși
a III-a (el, ea) afrontea (să) afronteze afronta afrontă afrontase
plural I (noi) afrontăm (să) afrontăm afrontam afrontarăm afrontaserăm, afrontasem*
a II-a (voi) afrontați (să) afrontați afrontați afrontarăți afrontaserăți, afrontaseți*
a III-a (ei, ele) afrontea (să) afronteze afrontau afronta afrontaseră
verb (VT3) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) afronta afrontare afrontat afrontând singular plural
afrontă afrontați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) afront (să) afront afrontam afrontai afrontasem
a II-a (tu) afronți (să) afronți afrontai afrontași afrontaseși
a III-a (el, ea) afrontă (să) afronte afronta afrontă afrontase
plural I (noi) afrontăm (să) afrontăm afrontam afrontarăm afrontaserăm, afrontasem*
a II-a (voi) afrontați (să) afrontați afrontați afrontarăți afrontaserăți, afrontaseți*
a III-a (ei, ele) afrontă (să) afronte afrontau afronta afrontaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

14 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „conjugări / declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

afrontát adj. m., pl. afrontáți; f. sg. afrontátă, pl. afrontáte

afrontát, ~ă a [At: DN3 / Pl: ~ați, -e / E: fr affronté] (D. motive ornamentale) Aranjat față în față.

AFRONTÁT, -Ă adj. (Despre motive ornamentale) Aranjat, dispus față în față; opus. [Cf. fr. affronté, it. affrontato].

AFRONTÁT, -Ă adj. (despre motive iconografice) repre-zentat prin două animale dispuse față în față. (< fr. affronté)

AFRONTÁ, afrontez, vb. I. Tranz. A înfrunta. [Prez. ind. și: afrónt.Var.: afruntá vb. I] – Din fr. affronter (după înfrunta).

AFRUNTÁ, vb. I v. afronta.

AFRUNTÁ, afrúnt, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A înfrunta. Acela ce nu știe o jertfă ca s-afrunte E mic de suflet. MACEDONSKI, O. II 36.

AFRUNTÁ, afrúnt, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A înfrunta. – Fr. affronter (după înfrunta).

afrontá (a ~) (a-fron-) vb., ind. prez. 3 afronteáză

afrontá/afruntá vb. (sil. -fron- /-frun-), ind. prez. 1 sg. afrónt/afrúnt, 3 sg. și pl. afróntă/afrúntă

afrontá vt [At: DEX2 / V: -run- / Pzi: -ront / E: fr affronter] 1 (Rar) A înfrunta. 2 (Med) A apropia, prin operație, marginile unei plăgi pentru o bună cicatrizare.

AFRONTÁ vb. I tr. 1. A înfrunta. 2. (Med.) A apropia prin operație buzele unei plăgi pentru o bună cicatrizare. [< fr. affronter].

AFRONTÁ vb. tr. 1. a se opune cu curaj; a înfrunta, a brava, a sfida. 2. a apropia prin operație buzele unei plăgi. (< fr. affronter)