afrontare afruntare

  • 1. Apropiere a marginilor unei plăgi pentru o bună cicatrizare a acesteia.
    surse: DEX '09 MDA2 medicină
  • surse: MDA2 rar
  • 3. Acțiunea de a afronta și rezultatul ei.
    surse: DN

etimologie:

  • Cf. afrunta
    surse: DEX '09
  • afronta
    surse: MDA2 DN

afronta afruntat afrunta

  • 1. A se opune cu curaj.
    surse: DEX '09 DLRLC MDA2 DN MDN '00 sinonime: brava înfrunta sfida un exemplu
    exemple
    • Acela ce nu știe o jertfă ca s-afrunte E mic de suflet. MACEDONSKI, O. II 36.
      surse: DLRLC
  • 2. A apropia, prin operație, marginile unei plăgi pentru o bună cicatrizare.
    surse: MDA2 DN medicină

etimologie:

Intrare: afrontare
afruntare substantiv feminin
substantiv feminin (F113) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afruntare afruntarea
plural afruntări afruntările
genitiv-dativ singular afruntări afruntării
plural afruntări afruntărilor
vocativ singular
plural
afrontare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afrontare afrontarea
plural afrontări afrontările
genitiv-dativ singular afrontări afrontării
plural afrontări afrontărilor
vocativ singular
plural
Intrare: afronta
verb (VT3) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) afrunta afruntare afruntat afruntând singular plural
afruntă afruntați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) afrunt (să) afrunt afruntam afruntai afruntasem
a II-a (tu) afrunți (să) afrunți afruntai afruntași afruntaseși
a III-a (el, ea) afruntă (să) afrunte afrunta afruntă afruntase
plural I (noi) afruntăm (să) afruntăm afruntam afruntarăm afruntaserăm, afruntasem*
a II-a (voi) afruntați (să) afruntați afruntați afruntarăți afruntaserăți, afruntaseți*
a III-a (ei, ele) afruntă (să) afrunte afruntau afrunta afruntaseră
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) afronta afrontare afrontat afrontând singular plural
afrontea afrontați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) afrontez (să) afrontez afrontam afrontai afrontasem
a II-a (tu) afrontezi (să) afrontezi afrontai afrontași afrontaseși
a III-a (el, ea) afrontea (să) afronteze afronta afrontă afrontase
plural I (noi) afrontăm (să) afrontăm afrontam afrontarăm afrontaserăm, afrontasem*
a II-a (voi) afrontați (să) afrontați afrontați afrontarăți afrontaserăți, afrontaseți*
a III-a (ei, ele) afrontea (să) afronteze afrontau afronta afrontaseră
verb (VT3) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) afronta afrontare afrontat afrontând singular plural
afrontă afrontați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) afront (să) afront afrontam afrontai afrontasem
a II-a (tu) afronți (să) afronți afrontai afrontași afrontaseși
a III-a (el, ea) afrontă (să) afronte afronta afrontă afrontase
plural I (noi) afrontăm (să) afrontăm afrontam afrontarăm afrontaserăm, afrontasem*
a II-a (voi) afrontați (să) afrontați afrontați afrontarăți afrontaserăți, afrontaseți*
a III-a (ei, ele) afrontă (să) afronte afrontau afronta afrontaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

17 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „conjugări / declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

afrontáre sf [At: DEX2 / V: -run- / E: afronta] 1 (Rar) înfruntare. 2 (Med) Apropiere a marginilor unei plăgi pentru o bună cicatrizare.

AFRONTÁRE s. f. (Med.) Apropiere a marginilor unei plăgi pentru o bună cicatrizare a acesteia. [Var.: afruntáre s. f.] – Cf. afrunta.

afrontáre (a-fron-) s. f., g.-d. art. afrontắrii

afrontáre/afruntáre s. f. (sil. -fron- /-frun-), g.-d. art. afrontării/afruntării; pl. afrontări/afruntări

AFRONTÁRE s.f. Acțiunea de a afronta și rezultatul ei. [< afronta].

afrontá vt [At: DEX2 / V: -run- / Pzi: -ront / E: fr affronter] 1 (Rar) A înfrunta. 2 (Med) A apropia, prin operație, marginile unei plăgi pentru o bună cicatrizare.

afruntáre sf vz afrontare

AFRONTÁ, afrontez, vb. I. Tranz. A înfrunta. [Prez. ind. și: afrónt.Var.: afruntá vb. I] – Din fr. affronter (după înfrunta).

AFRUNTÁ, vb. I v. afronta.

AFRUNTÁRE s. f. v. afrontare.

AFRUNTÁ, afrúnt, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A înfrunta. Acela ce nu știe o jertfă ca s-afrunte E mic de suflet. MACEDONSKI, O. II 36.

AFRUNTÁ, afrúnt, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A înfrunta. – Fr. affronter (după înfrunta).

afrontá (a ~) (a-fron-) vb., ind. prez. 3 afronteáză

afrontá/afruntá vb. (sil. -fron- /-frun-), ind. prez. 1 sg. afrónt/afrúnt, 3 sg. și pl. afróntă/afrúntă

AFRONTÁ vb. I tr. 1. A înfrunta. 2. (Med.) A apropia prin operație buzele unei plăgi pentru o bună cicatrizare. [< fr. affronter].

AFRONTÁ vb. tr. 1. a se opune cu curaj; a înfrunta, a brava, a sfida. 2. a apropia prin operație buzele unei plăgi. (< fr. affronter)