17 definiții pentru aforism

aforísm sn [At: MAIORESCU, CR. II, 109 / V: (nob) / Pl: ~e / E: fr aphorisme, lat aphorismus] Cugetare enunțată într-o formă concisă, memorabilă Si: adagiu, maximă, sentință.

AFORÍSM, aforisme, s. n. Cugetare enunțată într-o formă concisă, memorabilă; maximă, sentință, adagiu. – Din fr. aphorisme, lat. aphorismus.

AFORÍSM, aforisme, s. n. Cugetare enunțată într-o formă concisă, memorabilă; maximă, sentință, adagiu. – Din fr. aphorisme, lat. aphorismus.

AFORÍSM, aforisme, s. n. Judecată care redă într-o formă expresivă și concisă un adevăr sau o părere cu privire la viață; cugetare, sentință, maximă. Mi-am amintit... de unele aforisme ale lui în legătură cu ucenicia mea de undițar. Pescuitul, zicea domnia-sa, e o îndeletnicire liberă și plăcută, chiar cînd nu prinzi nimic, deși peștele de undiță și mămăliga de rîșniță nu țin saț. SADOVEANU, N F. 47.

AFORÍSM, aforisme, s. n. Maximă, sentință, cugetare. – Fr. aphorisme (lat. lit. aphorismus).

aforísm s. n., pl. aforísme

aforísm s. n., pl. aforísme

AFORÍSM s.n. 1. Judecată care redă într-o formă concisă o părere cu privire la viață; sentință, maximă, cugetare. 2. Enunț care sugerează un adevăr teoretic. [< fr. aphorisme, cf. gr. aphorismos – definiție].

AFORÍSM s. n. cugetare, judecată care redă într-o formă concisă și expresivă un adevăr; adagiu, maximă, sentință. (< fr. aphorisme, gr. aphorismos)

AFORÍSM ~e n. 1) Formulă lapidară conținând o cugetare sau un gând adânc; maximă; sentință. 2) Enunț care sugerează un adevăr teoretic. /<fr. aphorisme, lat. aphorismus

aforism n. sentență sau maximă scurtă și plină de noimă (s’a zis mai întâi de Aforismele lui Hippocrate): vorbește ’n aforisme ca un filozof grec AL.

*aforízm n., pl. e (vgr. aphorismós, d. aphorizo, definesc. V. afurisesc). Sentență saŭ maximă scurtă.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AFORISM s. cugetare, dicton, maximă, sentință, (livr.) adagiu, (rar) apoftegmă, parimie, (pop.) zicere, (înv.) pildă, (ir.) panseu. (Culegere de ~.)

AFORISM. Subst. Aforism, cugetare, sentință, maximă, înțelepciune, panseu (ir.), reflecție, reflexie, dicton, apoftegmă (livr.), adagiu (livr.), pildă, zicală, zicere, zicătoare, zicătură, spunere (înv.), expresie, proverb, parimie (rar); citat, citație (înv.); moto; expresie frazeologică, expresie idiomatică, locuțiune. Remarcă, observație. Învățătură, morală, fabulă. Culegere de maxime, parimiar; gnomologie (livr.). Paremiologie; paremiolog. Adj. Aforistic, apoftegmatic (livr.), proverbial, sentențios, gnomic; frazeologic, idiomatic. Paremiologic. Vb. A cugeta, a reflecta; a rosti sentințe (maxime); a cimili (reg.). V. afirmație, gîndire, literatură.

AFORISM Frază concisă, care cuprinde o formulare cu caracter generalizator sau o reflecție morală ori filozofică; adagiu, maximă*, sentință; Ipocrizia este omagiul pe care viciul îl aduce virtuții (La Rochefoucauld). în context* aforismul poate reprezenta ilustrarea sau concluzia enunțului precedent: Lasă că nici mama nici tatăl lui n-o să-și dea niciodată învoirea, dară, chiar și dacă s-ar putea, nu e binecuvântată de Dumnezeu căsnicia făcută peste voința părinților (Slavici); Dumnezeu se vădește în glasul nourilor și al cerbilor, încuviință Kesarion Breb (Sadoveanu). • Caracterul de figură* al aforismului este mai evident în textul poetic, unde se combină uneori cu alți tropi: cu metafora* -O luptă-i viața, deci te luptă/ Cu dragoste de ea, cu dor (Coșbuc); cu personificarea* – [San Marc] Rostește lin în clipe cadențate: / „Nu-nvie morții – e-n zadar, copile!” (Eminescu). M.M.

Intrare: aforism
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aforism aforismul
plural aforisme aforismele
genitiv-dativ singular aforism aforismului
plural aforisme aforismelor
vocativ singular
plural