2 intrări

16 definiții

afón, -ă [At: DA / Pl: ~i, -e I E: fr aphone] 1-4 smf a (Persoană) care suferă de afonie (1-2). 5-6 smf, a (Persoană) care nu are voce sau simț muzical. 7-8 smf a (Persoană) care cântă fals. 9-10 sf a (Lin) (Consoană) care se articulează fară vibrarea coardelor vocale.

AFÓN, -Ă, afoni, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care suferă de afonie. ♦ (Persoană) care nu poate cânta corect, care nu are voce. 2. (Lingv.; la f.) (Consoană) surdă. – Din fr. aphone.

AFÓN, -Ă, afoni, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care suferă de afonie. ♦ (Persoană) care nu poate cânta corect, care nu are voce. 2. (Lingv.; la f.) (Consoană) surdă. – Din fr. aphone.

AFÓN, -Ă, afoni, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care și-a pierdut aproape cu totul vocea (din cauza unei boli), care abia mai poate articula. ◊ Care nu poate cînta corect, care n-are voce. 2. (În expr.) Consoană afonă = consoană surdă. v. s u r d.

AFÓN, -Ă, afoni, -e, adj. (Despre oameni) Bolnav de afonie. ♦ Care nu poate cânta corect, care n-are voce. ◊ Consoană afonă = consoană surdă. – Fr. aphone (< gr.).

afón adj. m., s. m., pl. afóni; adj. f., s. f. afónă, pl. afóne

afón adj. m., s. m., pl. afóni; f. sg. afónă, pl. afóne

AFÓN, -Ă adj. 1. Care și-a pierdut vocea. ♦ Care cântă fals, care n-are voce sau simț muzical. 2. Consoană afonă = Consoană care se articulează fără vibrarea coardelor vocale; consoană surdă. [< fr. aphone, cf. gr. aphonos < a – fără, phone – voce].

AFÓN, -Ă adj. 1. (și s. m. f.) care suferă de afonie. ◊ care n-are voce sau simț muzical. 2. consoană ~ă (și s. f.) = consoană care se pronunță fără vibrarea coardelor vocale, surdă. (< fr. aphone, cf. gr. aphonos, mut)

AFÓN ~ă (~i, ~e) și substantival. Care cântă fals; care nu are voce (sau auz muzical). 2) Care nu are sonoritate. ◊ Consonantă ~ă consonantă surdă. /<fr. aphone

*afón, -ă adj. (vgr. áphonos, d. a-, fără, și phoné, voce. V. telefon). Care n'are voce orĭ sunet.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AFÓN adj. (FON.) surd. (Consoană ~.)

afone, semne ~ (gr. ἄφωνα σημάδια afona simadia) (Biz.) v. notație (IV).

AFÓN, -Ă adj. (< fr. aphone, cf. gr. aphonos < a- fără, phone - voce): în sintagma consoană afonă (v.).

Intrare: afonă
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afo afona
plural afone afonele
genitiv-dativ singular afone afonei
plural afone afonelor
vocativ singular afonă, afono
plural afonelor
Intrare: afon (adj.)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afon afonul afo afona
plural afoni afonii afone afonele
genitiv-dativ singular afon afonului afone afonei
plural afoni afonilor afone afonelor
vocativ singular afonule, afone afonă, afono
plural afonilor afonelor

afon afonă

etimologie: