afon, ~ă [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr aphone] 1-4 smf, a (Persoană) care suferă de afonie (1-2). 5-6 smf, a (Persoană) care nu are voce sau simț muzical. 7-8 smf, a (Persoană) care cântă fals. 9-10 sf, a (Lin) (Consoană) care se articulează fără vibrarea coardelor vocale.

*AFON, *AFONIC adj. Fără glas, lipsit de glas [fr.].

AFON, -Ă, afoni, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care și-a pierdut aproape cu totul vocea (din cauza unei boli), care abia mai poate articula. ◊ Care nu poate cînta corect, care n-are voce. 2. (În expr.) Consoană afonă = consoană surdă. v. surd.

AFON, -Ă, afoni, -e, adj. (Despre oameni) Bolnav de afonie. ♦ Care nu poate cînta corect, care n-are voce. ◊ Consoană afonă = consoană surdă. – Fr. aphone (< gr.).

AFON, -Ă adj. 1. Care și-a pierdut vocea. ♦ Care cîntă fals, care n-are voce sau simț muzical. 2. Consoană afonă = Consoană care se articulează fără vibrarea coardelor vocale; consoană surdă. [< fr. aphone, cf. gr. aphonos < a – fără, phone – voce].

AFON, -Ă adj. 1. (și s. m. f.) care suferă de afonie. ◊ care n-are voce sau simț muzical. 2. consoană ~ă (și s. f.) = consoană care se pronunță fără vibrarea coardelor vocale, surdă. (< fr. aphone, cf. gr. aphonos, mut)

AFON ~ă (~i, ~e) și substantival. Care cântă fals; care nu are voce (sau auz muzical). 2) Care nu are sonoritate. ◊ Consonantă ~ă consonantă surdă. /<fr. aphone

afon a. care n’are voce.

*afón, -ă adj. (vgr. áphonos, d. a-, fără, și phoné, voce. V. telefon). Care n’are voce orĭ sunet.

afon adj. m., s. m., pl. afoni; adj. f., s. f. afonă, pl. afone

afon adj. m., s. m., pl. afoni; adj. f., s. f. afonă, pl. afone

afon adj. m., s. m., pl. afoni; f. sg. afonă, pl. afone

AFON adj. v. surd.

AFON adj. (FON.) surd. (Consoană ~.)

AFON, -Ă adj. (< fr. aphone, cf. gr. aphonos < a- fără, phone - voce): în sintagma consoană afonă (v.).

afone, semne ~ (gr. ἄφωνα σημάδια afona simadia) (Biz.) v. notație (IV).