14 definiții pentru adversativ

adversatív, ~ă a [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr adversatif, lat adversativus] 1 Care exprimă o opoziție. 2 (Grm; îs) Propoziție ~ă Propoziție care exprimă o opoziție față de coordonata ei. 3 (Grm; îs) Conjuncție ~ă Conjuncție care introduce o propoziție adversativă.

ADVERSATÍV, -Ă, adversativi, -e, adj. Care exprimă o opoziție. ◊ Propoziție adversativă = propoziție care exprimă o opoziție față de coordonata ei. Conjuncție adversativă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. – Din fr. adversatif, lat. adversativus.

ADVERSATÍV, -Ă, adversativi, -e, adj. Care exprimă o opoziție. ◊ Propoziție adversativă = propoziția care exprimă o opoziție față de coordonata ei. Conjuncție adversativă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. – Din fr. adversatif, lat. adversativus.

ADVERSATÍV, -Ă, adversativi, -e, adj. (În expr.) Propoziție adversativă = propoziție coordonată, principală sau secundară, care exprimă o opoziție față de coordonata ei. În fraza lui Coșbuc «nu e soare, dar e bine» a doua propoziție este adversativă.Conjuncție adversativă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. «Dar» este o conjuncție adversativă.

ADVERSATÍV, -Ă, adversativi, -e, adj. Care exprimă o opoziție. ◊ Propoziție adversativă = propoziție coordonată care exprimă o opoziție față de coordonata ei. Conjuncție adversativă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. – Fr. adversatif (lat. lit. adversativus).

adversatív adj. m., pl. adversatívi; f. adversatívă, pl. adversatíve

adversatív adj. m., pl. adversatívi; f. sg. adversatívă, pl. adversatíve

ADVERSATÍV, -Ă adj. Care exprimă o opoziție. ◊ Propoziție adversativă (și s.f.) = propoziție coordonată care exprimă o opoziție față de coordonata ei; conjuncție adversativă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. [< lat. adversativus, cf. fr. adversatif].

ADVERSATÍV, -Ă adj. care exprimă o opoziție. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție coordonată care exprimă o opoziție față de coordonata ei; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. (< fr. adversatif, lat. adversativus)

ADVERSATÍV ~ă (~i, ~e): Propoziție ~ă propoziție care exprimă o opoziție față de coordonata ei. Conjuncție ~ă conjuncție care introduce o propoziție adversativă. /<lat. adversativus, fr. adversatif

adversativ a. Gram. care arată opozițiune: dar, deși, etc.

*adversatív, -ă adj. (lat. adversativus). Care arată opunerea: ci, însă, dar îs conjuncțiunĭ adversative.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ADVERSATÍV, -Ă adj. (< lat. adversativus, cf. fr. adversatif): în sintagmele conjuncție coordonatoare adversativă, coordonare adversativă, locuțiune conjuncțională coordonatoare adversativă și propoziție adversativă (v.).

ADVERSATIV,-Ă 1. Raport ~ Specie a raportului de coordonare* caracterizată semantic prin punerea în opoziție a două unități sintactice: părți* de propoziție, propoziții*, fraze* (ex. este slab, dar sănătos; N-a învățat, ci s-a distrat). 2. Conjuncție ~ Clasă de conjuncții* și de locuțiuni conjuncționale* coordonatoare care servesc la exprimarea raportului adversativ (vezi 1). Fiecare limbă are inventarul* propriu de conjuncții adversative. în română, cu mici excepții, inventarul este același pentru nivelul propoziției și al frazei: ci, dar, însă, iar, și, listă a cărei ordine indică o descreștere a puterii adversative, ultimele două conjuncții funcționând și copulativ*. În frază apar, suplimentar, conjuncția neologică or și locuțiunile conjuncționale numai că, doar că, numai cât. G.P.D.

Intrare: adversativ
adversativ adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular adversativ adversativul adversati adversativa
plural adversativi adversativii adversative adversativele
genitiv-dativ singular adversativ adversativului adversative adversativei
plural adversativi adversativilor adversative adversativelor
vocativ singular
plural