18 definiții pentru adversară

adversáră s. f., g.-d. art. adversárei; pl. adversáre

adversáră s. f., g.-d. art. adversárei; pl. adversáre

adversár, ~ă smf [At: ODOBESCU, S. III, 38 / Pl: ~i, -e / E: fr adversaire, lat adversarius] 1 Persoană care luptă împotriva alteia într-un proces. 2 Dușman. 3 Persoană care concurează cu alta Si: rival. 4 (Pol) Contracandidat. 5 Persoană care se opune unei concepții sau unei ideologii.

ADVERSÁR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care face concurență, care luptă împotriva alteia sau împotriva unei concepții, a unei idei; rival, potrivnic. ♦ (Sport) Partener de întrecere. – Din fr. adversaire, lat. adversarius.

ADVERSÁR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care face concurență, care luptă împotriva altuia sau împotriva unei concepții, a unei idei; rival, potrivnic. ♦ (Sport) Partener de întrecere. – Din fr. adversaire, lat. adversarius.

ADVERSÁR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care luptă împotriva alteia, de obicei într-un proces, într-o luptă reglementară (sport, duel etc., v. rival, vrăjmaș, dușman) sau împotriva unei apucături, a unei concepții. Adversar al alcoolismului.Năzuințele democrației găseau... [în rege] un adversar de temut. COCEA, P. 28. Dacă nu impărțesc părerile cuiva, acela nu poate zice numaidecît că-i sint adversar. CARAGIALE, O. III 270 (Glumeț) Povețe in privința timpului cînd se cuvine ca vînătorul să-și pună pușca și pofta în cui și să dea nevinovaților săi adversari un răgaz... ODOBESCU, S. III 38.

ADVERSÁR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care luptă împotriva alteia (într-un proces, la sport etc) sau împotriva unei concepții, a unei idei. – Fr. adversaire (lat. lit. adversarius).

adversár s. m., pl. adversári

adversár s. m., pl. adversári

ADVERSÁR s., adj. 1. s. concurent, rival, (înv.) împotrivitor, râvnaci. (Și-a întrecut toți ~ii la sprint.) 2. s., adj. v. dușman.

Adversar ≠ aliat, partizan, prieten, amic

ADVERSÁR, -Ă s.m. și f. Potrivnic, rival. [Cf. fr. adversaire, lat. adversarius].

ADVERSÁR, -Ă s. m. f. 1. persoană care luptă împotriva cuiva sau a ceva; rival. 2. (sport) partener de întrecere. (< fr. adversaire, lat. adversarius)

ADVERSÁR ~i m. Persoană care aspiră în concurență cu alta în atingerea aceluiași scop; concurent; rival. /<fr. adversaire, lat. adversarius

adversar m. cel ce se opune, care se luptă împotrivă.

*adversár, -ă s. (lat. adversarius). Care ți se opune, dușman, potrivnic, antagonist.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ADVERSÁR s., adj. 1. s. concurent, rival, (înv.) împotrivitór, rîvnáci. (Și-a întrecut toți ~ la fugă.) 2. s., adj. dușman, inamic, potrivnic, vrăjmaș, (pop.) pizmáș, pizmuitór, (înv. și reg.) pizmătár, pizmătáreț, (înv.) neamíc, nepriéten, nepriitór, pîrî́ș, sculătór. (Un ~ de temut în luptă.)


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a îngropa mingea-n terenul adversarului expr. (la volei) a obține un punct la capătul unui atac executat în forță.

Intrare: adversară
adversară substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular adversa adversara
plural adversare adversarele
genitiv-dativ singular adversare adversarei
plural adversare adversarelor
vocativ singular
plural