18 definiții pentru adversar

adversár, ~ă smf [At: ODOBESCU, S. III, 38 / Pl: ~i, -e / E: fr adversaire, lat adversarius] 1 Persoană care luptă împotriva alteia într-un proces. 2 Dușman. 3 Persoană care concurează cu alta Si: rival. 4 (Pol) Contracandidat. 5 Persoană care se opune unei concepții sau unei ideologii.

ADVERSÁR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care face concurență, care luptă împotriva alteia sau împotriva unei concepții, a unei idei; rival, potrivnic. ♦ (Sport) Partener de întrecere. – Din fr. adversaire, lat. adversarius.

ADVERSÁR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care face concurență, care luptă împotriva altuia sau împotriva unei concepții, a unei idei; rival, potrivnic. ♦ (Sport) Partener de întrecere. – Din fr. adversaire, lat. adversarius.

ADVERSÁR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care luptă împotriva alteia, de obicei într-un proces, într-o luptă reglementară (sport, duel etc., v. rival, vrăjmaș, dușman) sau împotriva unei apucături, a unei concepții. Adversar al alcoolismului.Năzuințele democrației găseau... [în rege] un adversar de temut. COCEA, P. 28. Dacă nu impărțesc părerile cuiva, acela nu poate zice numaidecît că-i sint adversar. CARAGIALE, O. III 270 (Glumeț) Povețe in privința timpului cînd se cuvine ca vînătorul să-și pună pușca și pofta în cui și să dea nevinovaților săi adversari un răgaz... ODOBESCU, S. III 38.

ADVERSÁR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care luptă împotriva alteia (într-un proces, la sport etc) sau împotriva unei concepții, a unei idei. – Fr. adversaire (lat. lit. adversarius).

adversár s. m., pl. adversári

adversár s. m., pl. adversári

ADVERSÁR s., adj. 1. s. concurent, rival, (înv.) împotrivitor, râvnaci. (Și-a întrecut toți ~ii la sprint.) 2. s., adj. v. dușman.

Adversar ≠ aliat, partizan, prieten, amic

ADVERSÁR, -Ă s.m. și f. Potrivnic, rival. [Cf. fr. adversaire, lat. adversarius].

ADVERSÁR, -Ă s. m. f. 1. persoană care luptă împotriva cuiva sau a ceva; rival. 2. (sport) partener de întrecere. (< fr. adversaire, lat. adversarius)

ADVERSÁR ~i m. Persoană care aspiră în concurență cu alta în atingerea aceluiași scop; concurent; rival. /<fr. adversaire, lat. adversarius

adversar m. cel ce se opune, care se luptă împotrivă.

*adversár, -ă s. (lat. adversarius). Care ți se opune, dușman, potrivnic, antagonist.

adversáră s. f., g.-d. art. adversárei; pl. adversáre

adversáră s. f., g.-d. art. adversárei; pl. adversáre


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ADVERSÁR s., adj. 1. s. concurent, rival, (înv.) împotrivitór, rîvnáci. (Și-a întrecut toți ~ la fugă.) 2. s., adj. dușman, inamic, potrivnic, vrăjmaș, (pop.) pizmáș, pizmuitór, (înv. și reg.) pizmătár, pizmătáreț, (înv.) neamíc, nepriéten, nepriitór, pîrî́ș, sculătór. (Un ~ de temut în luptă.)


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a îngropa mingea-n terenul adversarului expr. (la volei) a obține un punct la capătul unui atac executat în forță.

Intrare: adversar
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular adversar adversarul
plural adversari adversarii
genitiv-dativ singular adversar adversarului
plural adversari adversarilor
vocativ singular
plural