2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

adjúnct, ~ă [At: (a. 1847) URICARIUL VII, 234/ V: adiúnct / Pl: ~cți, ~e/ E: ger Adjunkt, lat adjuntus] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, întreprinderi sau a unui serviciu din interiorul acestora, având funcția imediat subordonată titularului. 3 smf Ajutor. 4 smf Locțiitor.

ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.- Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus.

ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. Care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului. ◊ (Substantivat) Adjunctul directorului. – Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus.

ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (De obicei pe lîngă nume care arată o funcție publică) Care face parte din conducerea unei instituții sau a unui serviciu, avînd funcția imediat subordonată titularului. Director adjunct.Pentru a asigura o conducere deosebit de calificată a muncii de propagandă, comitetul de partid... a organizat seminarii... cu primii-secretari și cu secretarii-adjuncți ai comitetelor de partid raionale și orășenești, care conduc secțiile de propagandă și agitație. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2576.

ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. Care face parte din conducerea unei instituții sau a unui serviciu, având funcția imediat subordonată titularului. – Germ. Adjunkt (lat. lit. adjunctus).

ADJUNCT, -Ă adj. (adesea s.m.) Cu funcție imediat subordonată unui șef, unui conducător de instituție etc. [Var. adiunct, -ă adj. / < lat. adiunctus, cf. germ. Adjunkt, fr. adjoint].

ADJÚNCT, -Ă s. m. f., adj. (persoană) cu funcție imediat subordonată unui conducător de instituție etc. (< germ. Adjunkt, lat. adiunctus)

ADJÚNCT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care are funcția imediat subordonată conducătorului unei instituții. Director ~. /<lat. adjunctus

adjunct a. ajutor (într’o funcțiune); director adjunct.

*adjúnct, -ă adj. (lat. adjunctus, alipit). Alipit ca ajutor: funcționar adjunct. S. m. Titlu oficial al căpitanilor și maĭorĭlor de intendență (germ. rus. adĭunkt). V. atașat.

adiunct a, sm vz adjunct

ADIUNCT, -Ă adj. v. adjunct.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.

adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; f. sg. adjúnctă (sil. -junc-), pl. adjúncte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ADJUNCT s. (MAR.) secund. (~ comandantului unei nave.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

adjúnct (adjúnctă), adj. – Care face parte din conducerea unei instituții, avînd funcția imediat subordonată titularului. < Lat. adiunctum (sec. XIX). În Bucov. s-a pronunțat o vreme adiunct, sub influența pronunțării germ.

Intrare: adjunct (adj.)
adjunct1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • adjunct
  • adjunctul
  • adjunctu‑
  • adjunctă
  • adjuncta
plural
  • adjuncți
  • adjuncții
  • adjuncte
  • adjunctele
genitiv-dativ singular
  • adjunct
  • adjunctului
  • adjuncte
  • adjunctei
plural
  • adjuncți
  • adjuncților
  • adjuncte
  • adjunctelor
vocativ singular
plural
adiunct adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • adiunct
  • adiunctul
  • adiunctu‑
  • adiunctă
  • adiuncta
plural
  • adiuncți
  • adiuncții
  • adiuncte
  • adiunctele
genitiv-dativ singular
  • adiunct
  • adiunctului
  • adiuncte
  • adiunctei
plural
  • adiuncți
  • adiuncților
  • adiuncte
  • adiunctelor
vocativ singular
plural
Intrare: adjunct (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • adjunct
  • adjunctul
  • adjunctu‑
plural
  • adjuncți
  • adjuncții
genitiv-dativ singular
  • adjunct
  • adjunctului
plural
  • adjuncți
  • adjuncților
vocativ singular
  • adjunctule
  • adjuncte
plural
  • adjuncților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

adjunct, -ă adjunct (2) adjunctă adiunct

  • 1. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: secund 3 exemple
    exemple
    • Adjunctul directorului.
      surse: DEX '98
    • Director adjunct.
      surse: DLRLC
    • Pentru a asigura o conducere deosebit de calificată a muncii de propagandă, comitetul de partid... a organizat seminarii... cu primii-secretari și cu secretarii-adjuncți ai comitetelor de partid raionale și orășenești, care conduc secțiile de propagandă și agitație. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2576.
      surse: DLRLC

etimologie: