2 intrări

17 definiții

adjúnct, -ă [At: (a. 1847) URICARIUL VII, 234/ V: adiúnct / PI: -cți, -e/ E: ger Adjunkt, lat adjuntus] 1-2 smf a (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, întreprinderi sau a unui serviciu din interiorul acestora, având funcția imediat subordonată titularului. 3 smf Ajutor. 4 smf Locțiitor.

ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus.

ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. Care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului. ◊ (Substantivat) Adjunctul directorului. – Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus.

ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (De obicei pe lîngă nume care arată o funcție publică) Care face parte din conducerea unei instituții sau a unui serviciu, avînd funcția imediat subordonată titularului. Director adjunct.Pentru a asigura o conducere deosebit de calificată a muncii de propagandă, comitetul de partid... a organizat seminarii... cu primii-secretari și cu secretarii-adjuncți ai comitetelor de partid raionale și orășenești, care conduc secțiile de propagandă și agitație. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2576.

ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. Care face parte din conducerea unei instituții sau a unui serviciu, având funcția imediat subordonată titularului. – Germ. Adjunkt (lat. lit. adjunctus).

adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.

adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; f. sg. adjúnctă (sil. -junc-), pl. adjúncte

ADJUNCT, -Ă adj. (adesea s.m.) Cu funcție imediat subordonată unui șef, unui conducător de instituție etc. [Var. adiunct, -ă adj. / < lat. adiunctus, cf. germ. Adjunkt, fr. adjoint].

ADJÚNCT, -Ă s. m. f., adj. (persoană) cu funcție imediat subordonată unui conducător de instituție etc. (< germ. Adjunkt, lat. adiunctus)

adjúnct (adjúnctă), adj. – Care face parte din conducerea unei instituții, avînd funcția imediat subordonată titularului. < Lat. adiunctum (sec. XIX). În Bucov. s-a pronunțat o vreme adiunct, sub influența pronunțării germ.

ADJÚNCT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care are funcția imediat subordonată conducătorului unei instituții. Director ~. /<lat. adjunctus

adjunct a. ajutor (într’o funcțiune); director adjunct.

*adjúnct, -ă adj. (lat. adjunctus, alipit). Alipit ca ajutor: funcționar adjunct. S. m. Titlu oficial al căpitanilor și maĭorĭlor de intendență (germ. rus. adĭunkt). V. atașat.

redáctor-șéf adjúnct s. m. + adj.

redáctor-șef adjúnct s. m. + adj.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ADJÚNCT s. (MAR.) secund. (~ comandantului unei nave.)

Intrare: adjunct (adj.)
adjunct adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular adjunct adjunctul adjunctă adjuncta
plural adjuncți adjuncții adjuncte adjunctele
genitiv-dativ singular adjunct adjunctului adjuncte adjunctei
plural adjuncți adjuncților adjuncte adjunctelor
vocativ singular
plural
Intrare: adjunct (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular adjunct adjunctul
plural adjuncți adjuncții
genitiv-dativ singular adjunct adjunctului
plural adjuncți adjuncților
vocativ singular
plural